Ultima ora
Publicat: joi, 09 noiembrie 2017

Despre viața plantelor și sănătatea oamenilor (III): Dr. ing. ȘTEFAN MANEA, director general al SC Hofigal SA, în dialog cu Ion Marin

Am hotărât cu ceva vreme în urmă, împreună cu dl.Ștefan Manea, directorul general și fondatorul renumitei ”uzine de sănătate” pe nume Hofigal să adunăm convorbirile noastre într-o carte dedicată vieții plantelor și sănătății oamenilor, adică exact tema de cercetare fără de sfârșit, căreia i-a dedicat întreaga sa viață extraordinară. Această carte va cuprinde întâmplări ce vin din copilăria sa din satul oltenesc Goicea, ce a dat țării atâtea personalități de excepție, împletite cu gândurile și realizările de excepție ale cercetătorului și managerului Ștefan Manea, nume de referință în chimia și biochimia românească și, mai ales, în medicina naturală. În acest număr al ziarului nostru, continuăm publicarea unor fragmente ale dialogului nostru.

Partea I poate fi  citită  AICI

Partea a II-a poate fi citită AICI

Ion Marin: Dumneavoastră, în întreaga viață, ați fost un om care, de foarte multe ori, ați luat-o de la început, um om care a dus o muncă undeva la nivel înalt, la performanță și, dintr-o dată a trebuit să înceapă altceva din nou, asta ca o promovare, câteodată.
Ștefan Manea: Promovare în ghilimele, prin faptul că deranjam.

IM:. Hai s-o luăm din tinerețe, fiindcă tinerețea e cea mai frumoasă, din momentul în care ați absolvit și v-ați încadrat prima dată la institutul de cercetare în chimie.
SM: Acolo m-am dus prima dată. Astăzi am o colegă, pe doamna Tamaș, lângă mine, la Hofigal, pe care o cunosc de pe atunci, când, după vreo 2 săptămâni de zile, mi-a dat o adevărată lecție de viață. Eu eram tânăr, mă jucam ridicând calupurile grele de gheață, n-avem nici un fel de jenă că eu, tânăr cercetător, căram gheața, nu existau frigidere și se făcea răcirea în laboratoare cu gheața care venea în calupuri, avea până la 20 kg bucata, și luam 2 la subsuoară, urcam scările. Prin pregătirea mea pe care o aveam îmi vedeam de treabă profesional, dar acum, uitându-mă în urmă îmi dau seama că viața de copil de țară sau țăranul din mine încă exista, și faptul că eram și destul de sărac la vremea respectivă, astfel că pe femeile astea frumoase și îmbrăcate bine le evitam, le sfidam. Așa că într-o zi sunt oprit de dna Tamaș, care pe vremea aia era șefă de laborator, și de încă o colegă de-a ei, dna Mariana Popa, care trăiește și este o femeie excepțională, care era tot șefă de laborator, mă opresc amândouă pe un hol și-mi spun: măi, tinere, dar tu nu știi să dai bună ziua! M-am uitat la ele de sus până jos, le-am văzut cum sunt îmbrăcate, îmbrăcăminte care pe vremea aia se numea de la pachet, adică relații de pe afară, n-am scos nici un cuvânt, am zâmbit și am plecat. A doua zi, se așteptau să le dau bună ziua, nu le-am dat nici a doua ziua. Nu le-am dat decât după o perioadă lungă de timp când au început să vorbească șefii mei despre mine, respectiv Carol Cristescu, care trăiește, și mi-a fost un model de viață de a gândi, de a săpa în tainele chimiei naturale și de sinteză, și care îmi spune la un moment dat: ”măi, poartă-te altfel cu ele”. Și m-a propus, după o perioadă de timp, să dau examen de cercetător. Îl aveam șef pe atunci pe Flavian Cuiban, și examenul a fost dat în mod indirect de către Cuiban pentru protecția muncii, astfel că am devenit repede cercetător, am luat cu brio, a fost un fel de examen de protecția muncii, o chestie foarte rar întâlnită. Omului ăstuia îi mergea mintea, și a spus așa, în dulapul vostru câți reactivi sunt?, după care a formulat testul, ia închipuți-vă că are loc un cutremur și are loc dublă spargere, câte substanțe din astea pot să creeze incendiu? Am scris reacțiile cu toții, dar față de ceilalți care erau cu vechime, eu am scris un număr de peste 12 reacții în plus, astfel că m-a făcut cercetător, mi-am văzut de treabă, am muncit foarte bine acolo. Capacitatea noastră a românilor de a pătrunde în domeniul științelor la vremea respectivă era mai redusă, dar nici posibilități nu existau, era un fel de selecție, iar capacitatea celor care veneam de la țară era greu ca să ți-o aprecieze cineva și să spună treci să faci.

IM: Era o situație care a revenit, din păcate. Copiii de țărani, numai cei foarte ambițioși și cei ai căror părinți făceau mari sacrificii. Bine, nu orice fel.
SM: Ai mei nu au făcut sacrificii. Eu am fugit de acasă, deci pe mine m-a căutat tata cu poliția ca să vadă unde sunt, când am plecat și am dat examen la Academia Militară. M-au luat din gară cu portărei și aproape că nu m-au arestat și m-au dus la tata acolo și când m-a văzut, eu mă bucuram că veneam să-i dau o veste mare că am intrat la facultate, el mi-a trântit o palmă că se cunoaște și acum pe frunte locul unde m-am lovit cu capul de un nit de la butoiul de vin.
Așa cum spuneți dvs., am luat-o de jos întotdeauna, nu m-am speriat de nimic niciodată. Dacă mi-am propus să fac ceva, am făcut și am reușit. Și în viață, după aceea din cercetare, am trecut în producție.

IM: Câți ani ați lucrat în cercetare?
SM: În cercetare, la institut, am lucrat patru ani și jumătate.

IM: Atunci ați început cu invențiile?
SM: Da, atunci am avut primele invenții. La vremea respectivă mă preocupa mai puțin, să zic așa, ceea ce fac acum, nu eram chiar introdus în partea de produse naturale, dar aveam un profesor care îmi stârnise interesul față de ceva care mai târziu mi-a folosit mult. Ca o paranteză, profesorii sunt întotdeauna cei care pot să dirijeze oamenii în viață și pot deveni modele. Mă preocupa un lucru de care acum nu se mai ocupă nimeni, în sensul că am învățat foarte multă electrochimie astfel că făceam separări de substanțe cu ajutorul polilor respectivi, plus-minus, catod-anod, și făceam în funcție de sarcina pe care o aveam, treburi pe care le-am făcut și ulterior, și la plante, iar acum avem o temă de cercetare internațională, unde vin cu treburi de atunci, de pe vremea aia.

IM: Deci, au fost primele invenții și iată că acum acum lucrați la ceva ce are legătură cu ele.
SM: Sunt de foarte mare actualitate, în momentul de față acest mod de a separa și de a utiliza plantele în componente, în funcție de sarcina pe care o au ele. De exemplu, sunt plante care au și 200-300 de componente, unele dintre ele pot să aibă sarcină pozitivă, altele negativă, poți să le duci către anod sau către catod, poți să separi jumătate din ele și îți rămân în soluția respectivă cele care sunt nepolare, care sunt și una și alta, și poți să le concentrezi în funcție de principiul activ. Sunt niște metode foarte moderne la ora actuală.

IM: Pe care le-ați început atunci. Care a fost prima invenție?
SM: Prima invenție a fost cea în care am obținut alcoolul normal propilic din izopropil benzen. Toată lumea a crezut că sunt nebun că pot să fac așa ceva, pentru că în momentul în care apar aceste hidrocarburi până la cinci, deci inclusiv butan pentan, ele apar în forma normală care este cel mai mare nivel de încărcătură energetică și se duc către catod. Și atunci am separat toată treaba asta, iar când am făcut-o prima dată, șeful meu, Flavian Cuiban, care era atunci cu chestiile astea, a rămas uimit. Ca să-mi reușească, chiar am stat o sâmbătă spre duminică, am lucrat toată noaptea ca până dimineața să fie gata, că la electrochimie nu poți să întrerupi.

IM: Și aveați voie să rămâneți în laborator așa continuu?
SM: Dacă te anunțai că faci ceva, puteai. Și atunci ofițerul de serviciu care întotdeauna era acolo, te supraveghea, venea din când în când să vadă care este situația. De regulă, când făceai o astfel de treabă, spuneai exact și se cam știa ce se poate întâmpla. Deci, nu puteai să faci ceva care să fie periculos, dar acolo reacțiile sunt de durată și atunci trebuia să stai toată perioada. Satisfacția a fost imensă când am văzut brevetul, prima invenție. E adevărat că în invenția respectivă, deși o lucrasem eu, au fost trecuți încă patru inși și acolo scria că a lucrat și tov. Manea. Dar eram trecut pe brevet. După aceea, au început activitățile mele, o perioadă de timp am fost în minister, și după aia am fost luat și dus director la Biofarm București.

IM: Direct din cercetare, tânăr fiind și fără să fi avut până atunci experiență de manager.
SM: La 27 de ani eram numit director la Biofarm București, n-aveam experiență de manager, dar trecusem totuși prin foarte multe treburi de genul ăsta, lucrasem în institut foarte mult pe ”pilot”, deci făcusem producție cu mânuța mea, și am fost chemat într-o zi la partid la primul secretar de sector să-mi spună, uite, conducerea administrativă a voastră urmează să te numească director la Biofarm care aparținea de sectorul 2. Așa că primul secretar îmi spune și următoarea treabă: ”auzi băiete, ești cam tinerel, te duci la o întreprindere care are 1.800 de persoane, dintre care 1700 de femei, și acolo în doi ani de zile s-au schimbat trei directori pentru faptul că n-au rezistat tentației fetelor” și mai îmi spune el așa puțin mai încet, ”vezi că aici fiind în centru mai sunt și fete care mai au o relație, mai sunt puse și de câte cineva”. Eu am înțeles cam ce a vrut să-mi spună: ”fii atent cum te comporți să n-am ocazia să vin să te destitui ca pe ceilalți dinainte”. I-am spus: ”eu o să încerc”.

IM: Ținea de sector, dar era o întreprindere mare, republicană?
SM: Biofarm e cunoscută, e una dintre cele mai mari întreprinderi, iar pe mine m-au numit după ce s-a unit Biofarm cu Galenica, Tableta și Fiola. deci patru întreprinderi într-una și m-au pus director.

IM: Dar n-aveau același sediu?
SM: Nu, aveau sedii diferite. M-am dus acolo, am găsit o secretară de partid și o președintă de sindicat, amândouă foarte drăguțele, viteze, aflasem că au relații, și nu prea se împăcau între ele. Nu te puneau secretară de partid oricum. Cât eram de tânăr, am încercat să le împac, dar fiecare încerca să mă atragă mai mult de o parte sau de alta, dar ce mi-a plăcut că, după 6 luni de zile, mă cheamă din nou tov. prim secretar Ionescu, așa-l chema, și-mi spune următorul lucru: măi băiete, știi de ce te-am chemat astăzi? M-am distrat de dimineață pe seama ta, am chemat pe o fată pe care o cunosc eu acolo, și care e drăguțică foc, dar n-o să-ți spun cum o cheamă, dar știi ce mi-a spus despre tine, că ea crede că ești impotent. Eu i-am spus, tov. prim secretar, înseamnă că mi-am atins scopul, că și așa sunt multe femei, intru în rândul femeilor. Zice, îmi place gluma ta, dar să știi că situația asta este.

IM: Dar nu erați căsătorit?
SM: Nu eram la vremea aia căsătorit, în orice caz realitatea este că oriunde te duceai, aveai o ședință, toți conducătorii locurilor de muncă, 4 șefi de secții, planuri, producție, care erau numai femei, aveam un singur bărbat la desfacere, atâta tot. Și vă dați seama, să ții o astfel de ședință, să ai o astfel de activitate cu toate aceste femei care fiecare în felul ei se îmbrăca într-un anumit mod ca să iasă în evidență.

IM: Provocator…
SM: Bineînțeles că da. Și să duci o astfel de treabă și să tragă o concluzie din asta, pentru mine a fost un mare succes. Mi-au crescut acțiunile de om serios pentru că tov. Ionescu de pe atunci, i-a spus asta și tov Cioară de la capitală. Am stat la Biofarm niște ani de zile.

IM: Timp în care s-au schimbat multe și acolo, sunt convins, pentru că dvs. unde v-ați dus ați schimbat fața locului.
SM: La Biofarm am creat niște secții pilot pentru prima dată pentru obținerea unor substanțe care, din păcate, astăzi nu se mai fabrică deloc în România. Era vorba de digitalice, ceea ce a însemnat primul pas pe care îl făceam în dezvoltarea plantelor medicinale. Pe scurt, am făcut patru produse care au fost toate brevetate. Mi-am făcut un colectiv de oameni foarte serioși, foarte buni, era o doamnă care lucra atunci pe cercetare, atunci aveam dreptul să avem cercetările noastre proprii, dna Rizescu, trăiește, a depășit 80 de ani, m-am înțeles foarte bine cu dânsa în sensul gândirii, al cercetării, am dezvoltat cercetarea foarte mult, și am făcut acești piloți cu prelucrare, inclusiv din cornul secarei, digitalică. Toate aceste produse, pentru că așa era atunci, au fost luate și duse și s-au dezvoltat la Iași. Aici am făcut piloții, noi am făcut cercetările, și s-a spus, nu putem să lăsăm aceste produse în București, și am rămas cu un pilot care a fost făcut în Tineretului unde era o fostă secție Tableta și am rămas cu piloții, de sticlă, pe care i-am importat la vremea respectivă. De departe erau cei mai frumoși, astfel că s-au scris articole despre noi, atunci se scris altfel despre tine când făceai ceva, nu era ca acuma ignorat, nu cumva să te lauzi în televiziune că ai făcut ceva. Și acești piloți s-au transformat în fabrică de instalații la Iași, iar produsele obținute au mers ani de-a rândul la export, până când ”Antibiotice” s-a vândut.

IM: Știm că, la vremea respectivă, producția de medicamente și ceea ce era pe piață era, în principal, de origine românească, în cea mai mare parte. Cum considerați dvs, ca specialist că erau aceste produse, nu numai de la Biofarm, ci și de la celelalte fabrici de medicamente din această țară în raport cu ceea ce se importa?
SM: Singurul lucru pe care trebuie să-l înțeleagă oricine este că în momentul când faci un produs de sinteză, sau cum îl făceam noi din extracte naturale, indiferent care, primul criteriu avut în vedere este corectitudinea în ceea ce privește compoziția care se scrie pe acest produs. Pot să vă dau exemple cu zecile, dar v-aș da unul simplu, vitamina C de sinteză ca să fie activă, fără reacții secundare în organism, trebuie să fie undeva la 99,5 – 99,7 la sută compoziție.
Procesul de obținere a sintezei are niște faze intermediare cu acetil sorboză și aceton sorboză, produse foarte toxice. Atunci, la vremea aia nu se știa, se știa numai de rezultatul final cum acționează, astăzi se cunoaște că aceste substanțe sunt inhibitori enzimatici în cantități homeopate, în cantități foarte mici.

IM: Dar nu era numai în România lucrul ăsta?
SM: În toată lumea, pe plan mondial. Dar m-ați întrebat comparativ cu astăzi. Astăzi se vinde pe piață vitamina C de 97 la sută, deci nu 99,5 la sută. E, zic unii, ce contează că mai are sau nu, 0,1 sau 0,3 din cutare sau cutare componente. Ori, aceste produse sunt extrem de toxice, din cauza asta vedeți că auzim de medicamentul X sau Y au mari reacții adverse.

IM: Și astea sunt numai românești?
SM: Acum, sunt și românești. Dar ale noastre, la vremea respectivă, erau foarte corecte. Aveam un institut de control al medicamentului cu răposatul Ionescu Stoian, director al institutului, care era un om extraordinar, era și farmacist și medic și inginer, un om foarte bine pregătit. Ei bine, primul lucru cînd te băga în comisie Ionescu Stoian, te întreba, arată-mi și mie cum ai determinat produsele secundare. Acum e foarte ușor. Acum, ceea ce atunci făceai într-o jumătate de an, acum se face în 3 minute. Fac o electrocardiogramă sau o cromatogramă, cu gaz cromatrogram, într-un minut, maxim două minute. Și văd acolo produsele toate care sunt arătate mai mari sau mai mici. Atunci trebuia să determini, să gândești reacția chimică specifică substanței respective. Era foarte greu. Dar, deși era mult mai greu, produsele erau mult mai corecte din punct de vedere al compoziției. Acum însă, ați văzut că apare, mai conținea și substanța cutare și substanța cutare. Eu, de exemplu, dacă vreți să știți punctul meu de vedere, în substanțele de astăzi nu am încredere, pentru că ele pot fi camuflate foarte ușor cu alte substanțe. Și de aceea, de multe ori luat de firma cutare produsul n-are valoare, luat de la firma cutare e bun, n-are reacții secundare, adică contează enorm de mult calitatea și compiziția produselor.
Eu vă spun asta și în calitate de producător, de foarte multe ori la unele produse am fost verificat de diferite firme de afară să vadă dacă nu spun cumva altceva decât trebuie, sau dacă nu am alte substanțe care să poată aibă acțiunea respectivă băgate înăuntru. Așa ceva e ușor de controlat acum. Din păcate, laboratorul nostru pentru controlul produselor de afară, care era de o înaltă ținută, s-a desființat, iar acum, noi, România, luăm de bun toate buletinele de analize ale țărilor din Comunitate deși sunt foarte multe lucruri care se fac la graniță cu ideea că e bun pentru România, Bulgaria, țări mărginașe. De aceea, eu în medicamentele de sinteză nu cred absolut deloc, iar acum sunt deja convins, nimeni nu poate să mă convingă altfel că vreun medicament de sinteză a vindecat pe cineva vreodată. Că i-a luat o simptomă pentru o perioadă de timp, e cu totul altceva. Iar modul cum acționează ele, acum după ce cunoaștem că aceste medicamente ca să aibă efectul temporar respectiv inhibă anumite sisteme enzimatice, ceea ce duce la boli cumplite din cauza inhibării acestor enzime. Viitorul, am mai spus, și o repet, este al enzimelor.
Hilda Clark spune că în 40-45 de ani de acum înainte, când vom stăpâni enzimele, nu va mai fi nevoie de nici un medicament. Și enzimele se găsesc, unde? În plante. Și cauți aceste enzime în plante și, bineînțeles, și în celelalte organisme. Adică, ce se întâmplă, din cele 3.000 de enzime care sunt acum pe plan mondial, dacă dvs întrebați un medic de această știință, haba nu are. Este păcat ca aceste științe noi ale medicinii să nu fie cunoscute măcar informativ în țara noastră.

IM: Să revenim la activitatea dumneavoastră din tinerețe legată mereu de cercetare. Dar ați fost promovat și la minister.
SM: Într-adevăr, am fost la minister la Direcția de relații cu străinătatea timp de aproape trei ani.

IM: Cât ați fost la minister nu mai știu, dar la Biofarm, ați continuat activitatea de cercetare.
SM: Sigur că da. Am luat și acel premiu mare al capitalei, cincinalul în patru ani și jumătate, am făcut cincinalul în trei ani, 11 luni și 20 de zile, ceea ce a ănsemnat și o decorație la vremea respectivă. Am luat Ordinul muncii clasa I, cum era pe vremuri, care nu se dădea oricând și oricui. Practic, pot să spun nu a fost nici o decorație a regimului trecut pe care să n-o fi luat.

IM: Se și exportau medicamentele din România.
SM: Da, se exportau. De exemplu, la Biofarm reușisem în ultimii doi ani să ajung cam la 60% din producție să dau la export.

IM: Și unde mergeau?
SM: Am făcut un turneu ca să le lansez cu răposatul Teșu care lucra atunci la Chimimport în 14 țări africane, Nigeria, Niger, Senegal, Pakistan etc și cu care aveam niște relații pe care mi le făceam pentru că paralel cu munca asta eu mai aveam o activitate, lucram și în învățământ cu o jumătate de normă, eram asistent la Nenițescu, predam, și cunoșteam o grămadă de studenți. Iar unii dintre ei aveau niște relații, cum a fost cel din Pakistan, taică-su era prim-ministru al Pakistanului și îl trimisese să învețe în țara noastră. România avea la vremea respectivă o cotație internațională extrem de ridicată peste tot și acest student mi-a făcut legătura să mă duc și să închei contracte în Pakistan. Și în alte țări la fel, tot cu ajutorul lor. Inclusiv în China, deși acolo n-am putut să intrăm cu produse. Cele mai multe au fost în Nigeria, în mod deosebit, acolo am avut niște relații foarte bune chiar în capitala Lagos, am reușit ca niște foști studenți să ajungă în situația prin care să ne facă reclamă la produsele noastre acolo și să devină ei un fel de vânzători ai produselor noastre.

IM: În CAER sigur mergeau, nu? Dar în Europa, sau în alte țări în afară de CAER?
SM: Sigur că da. Am vândut o vreme destul de multe produse în Japonia, la vremea respectivă.

IM: Asta este extraordinar. Japonia, care dintotdeauna a fost un vârf al tehnologiei.
SM: De ce luau produsele noastre? Fiindcă japonezii aveau mare încredere în corectitudinea noastră, în produsele pe care le luau de la noi. Cum să spun, era aproape incredibil, câteodată. De exemplu, am vândut și în țările europene, în Germania vindeam foarte multe produse românești, medicamente, pe piața lor. Atunci mai era încă o chestiune, anume o fabrică la Oradea, Sinteza, care lucra cu actuala firmă pe care o cunoașteți, Bayer – și care dă aspirina peste tot în toată lumea, Aspenter, zi de zi, ș.a.m.d.- ei bine, atunci aspirina Bayer era făcută în România și se exporta integral toată producția în Germania.

IM: Asta înseamnă că se exporta valoric foarte mult.
SM: Imens. O să vă spun că aveam valoarea în dolari la vremea respectivă. Exportul nostru, al Biofarmului era între 1,5 și 1,8 milioane de dolari pe lună.

IM: Deci aveați cel puțin 15-20 de milioane de dolari pe an și asta trebuie să ne gândim că dolarul era de cel puțin 10 ori mai valorizat decât cel de acum, dacă nu mai bine, poate de 20.
SM: Dacă aveți în vedere că un Mercedes 220, când a apărut la vremea respectivă, se vindea cu 1.100 de dolari.

IM: Deci trebuie să ne gândim de 100 de ori mai mult. Ceea ce făceați dvs cam 20 de milioane de dolari trebuie să înmulțim probabil cu 100.
SM: Așa este, dar la vremea respectivă, te aresta dacă veneai cu 10 dolari ai tăi.

IM: Știu cum era. Nu puteai să ai un dolar în casă, era mai rău decât dacă aveai o armă.
SM: Și când veneai, trebuia să justifici fiecare bănuț, aveai o diurnă de 6-8 dolari pe zi cu care puteai să pleci, dacă o luăm comparativ, o diurnă este de 48 de dolari.

IM: Vreau să mai comparăm ceva. Personalul TESA pe care îl aveați.
SM: Nu aveam nici un fel de restricție la personal, îți făceai schema tu ca director.

IM: Sunt de acord, dar oricum erau niște limite, pentru că bănuiesc că n-au fost cum a ajuns la un moment dat să aibe mult prea mult față de necesar.
SM: N-aveai prea mult, dar nu exista personal care să nu aibă activitate concretă, să nu aibă ce face, sau să-l dai afară.

IM: Noi nu mai putem compara acum cu personalul din industrie sau producție, am putea compara cu personalul din administrație..
SM: Acum, da. Nenorocirea în momentul de față este că noi avem foarte mult personal administrativ cu oameni care au făcut o facultate de marketing sau management și acești oameni chiar că nu au habar de nimic. Uite, mi-am pus problema, am văzut așa un băiețel mai inteligent să văd ce pot să fac cu el, însă el tot ce a făcut acolo, a făcut niște teorii, care n-au nici o legătură cu practica. Or, în momentul de față, e nevoie să știi să faci ceva. De fapt, asta e și ruptura noastră, eu nu mă bag, că nu fac politică, e problema celor care conduc: nu-i permiți să conducă un minister economic unui om care nu are habar de economie sau nu știe ce-i aia, nu pui un jurist să conducă un minister economic, nu pui un nu știu ce economist să conducă ministerul sănătății, nu e permis așa ceva, ăla înghite orice gălușcă de la oricine. Ca să poți să conduci ceva trebuie să fi lucrat în acel domeniu la un nivel mult mai jos, cu atât mai mult în producție. Dar, din păcate, nu mai există producție.

IM: Prin urmare și în administrație trebuie puși cei care au habar ce trebuie să facă. Dar dumneavoastră faceți producție, cercetare.
SM: Treaba este că se dau legi administrative la nivel central și nu poate să facă aceste legi sau propuneri de genul ăsta oamenii care n-au nimic comun cu treaba asta, adică cu partea economică. De exemplu, doamna prim-ministru Merkel, pentru produsele naturale de genul pe care le fac eu, înlocuitori de medicamente, TVA-ul este de 4%. Și ce realizează cu treaba asta? Crește producția vegetală, pe de o parte, crește capacitatea intensivă, producția bio, pe de altă parte, și scad cheltuielile cu medicamentele pentru sinteză care distrug sănătatea omului. Și, din momentul ăsta, pe plan mondial este declarată Germania, pe acest motiv, ca având cel mai sănătos popor al planetei, iar cel din România este cel mai bolnav. România a ajuns într-o situație formidabil de grea.
Mă uit și, câteodată, rămân stupefiat, când văd la televizor apeluri să ajutăm copilul cutare, cu dizabilități, cu probleme din naștere, dar pentru mamă și tată am făcut vreo lecție vreodată să afle ce înseamnă momentul optim, ca sănătate, când poate să procreeze? Nu vorbim despre așa ceva, legislația nu te stimulează să faci educație, dimpotrivă, și nu poți să te duci și să spui, ăsta e un produs pe care dacă îl iei șase luni de zile, te dezintoxică, îți elimină acele blocaje care sunt la ora actuală pe sistemul hormonal și glandular. Iar problema e gravă, pentru că au ajuns ca 40-60 la sută din cupluri să nu mai poată să procreeze, deci sunt bolnavi din acest punct de vedere. Și cel mai grav lucru este faptul că la copii s-a depășit deja 8% la nașteri cu tot felul de malformații.
Eu nu vă dau decât un exemplu, te duci acum la farmacie și oricând ceri paracetamol, ți se dă imediat. În majoritatea țărilor lumii, paracetamolul este interzis și se dă numai pe o perioadă limitată, sub supraveghere medicală. Și nu numai asta. Sunt foarte multe alte produse de sinteză care se dau fără rețetă. Asta în timp ce sunt produse naturale care sunt net superioare din punct de vedere al activității, al acțiunii în timp. Dar nu poți să vorbește despre ele și să spui ce efecte au, cică îți faci reclamă, iar reclama dacă ți-o faci, nu o faci în condiții similarte. Insist fiindcă aici este o chestiune de concurență neloială la nivelul Uniunii. Eu, de exemplu, ca producător de produse, sunt discriminat în ceea ce privește reclama. De ce ? Pentru că sunt român. Și în România, din punct de vedere al cheltuielilor pe care le faci pe reclamă, ele intră direct în prețul de cost și se plătește reclama ca orice lucru pe care l-ai băgat în produsul respectiv. În Europa, reclama se plătește până la 50% din ce? Din impozitul pe profitul net pe care îl realizezi. Subliniez, până la jumătate din acest impozit poți să-l dai pe reclamă. Mai vedeți vreo reclamă românească pe televizor? În cazul că mai sunt, vă spun eu, sunt ale firmelor care au sediu în altă țară și fac plata de acolo aici. Noi am introdus și treaba asta: să nu vorbim despre produsele naturale, să nu spunem nimic despre ele, pentru că ”cei cinci mari” doresc acest lucru ca să nu se discute despre ei. Dar e o chestiune, a apărut o speranță și auzisem la televizor că domnul prim ministru ar dori, și l-aș felicita cu două mâini, cu toată gândirea mea, să introducă la produsele bio același TVA pe care l-a introdus la pâine. Nu vă dați seama cât ar avea țara asta de câștigat. Imens, atât în sănătate, dar și economic, pentru că din punct de vedere al prețului, câștigul producătorului este incomparabil. Uitați-vă la grâul de anul ăsta, OMG tot, care se vinde cu 60-70 de bani kg , dar dacă ai grâu ecologic se poate vinde cu 1,30-1,40 de dolari în SUA. Deci, în Statele Unite și nu numai, prețurile la produsele ecologice sunt de trei până la zece ori mai mari decât celelalte. Și oamenii încep să gândească. Dar la noi nu e bine definit ce înseamnă bio și aici Ministerul Agriculturii de la noi păcătuiește din plin, că n-are nici o formă de organizare, nici o formă de gândire, nu e stabilită nici definiția la bio. Dacă te duci în Franța și spui bio la televizor, sau ai scris pe etichetă și nu e bio, e treabă penală. Păi, cum pot să spun eu, auzi pe unii cum spun, am luat brânză bio de la țară, păi cum să fie brânza bio pe unde a călcat oaia și și-a făcut nevoile, a mâncat următoarea oaie sau vacă după ea, și eu spun că e bio? Noi n-avem clară nici noțiunea de bio, ecologic sau organic, cum se mai numește. Dar suntem unii dintre cei mai mari proști ai lumii care mai acceptăm încă OMG-urile. Și aici e lupta mea cea mare, am niște terenuri proprii unde îmi cultiv plantele care sunt biologice și ecologice, sunt autorizat internațional, nu de români, pentru că altfel, în afară tot ce scriu și acceptă organele noastre ca fiind bio, ei știu că nu este nici pe departe așa. Prin urmare, am chemat cel mai exigent controlor din lumea asta care se cheamă neamțul, și sunt autorizat de către organele germane pentru acest lucru, și atunci produsele pe care le trimit afară și scriu pe ele că sunt bio, sunt chiar bio, iar ceaiurile mele sunt, într-adevăr, bio.

IM: Aceasta, pentru că, din câte știu, un număr de ani nu trebuie să fi fost folosit nici un fel de îngrășământ chimic, sau să nu fie în apropiere autostrăzi, lucruri de genul ăsta, combinate chimice și așa mai departe.
SM: Absolut, sistemul de poluare este extraordinar, de altfel, se știe că, de exemplu, sunt plante care sunt stimulate de către deșeurile care rezultă din eșapamentul mașinii și acestea sunt pe marginea drumului și oamenii se duc și le vând în piață pentru că de unde să știe bietul om că dacă o vede mare și frumoasă, coada șoricelului a fost luată după marginea drumului. El o ia că știe că e o plantă excepțională, mușețelul așijderea. Sunt chestiuni pentru care nici măcar nu sunt stabilite niște reguli la nivel de minister referitoare la treaba asta. Nu mai vorbesc, de exemplu,că în Germania și în Franța subvenția pentru bio este de 300 la sută față de agricultura normală, pe care ți-o dă statul. Ori la noi nici vorbă de așa ceva, nici nu se discută despre treaba asta.

IM:Să vă revenim la fluxul vieții dumneavoastră. La tinerețe. Ați stat la minister nu prea mult. Nu v-a plăcut?
SM: Ba da, mi-a plăcut.

IM: Da, dar plecaseți de la producție, de unde puteați să faceții cercetare la fața locului.
SM: M-am întors după aceea din nou, m-au trimis din nou, de data asta în producție ,direct la Giurgiu ca să construiesc marele combinat chimic de acolo.

IM: Întotdeauna v-a plăcut să construiți?
SM: Da, mi-a plăcut și aici ce s-a întâmplat era, să zic așa, un fel de provocare, pentru că în afară de partea de electroliză, cea mai mare electroliză a Europei, de 200.000 de tone de sodă pe an, am avut și produse mai dificile, care erau cercetate de către institutele noastre de cercetări, nu de altelel, din altă parte.
Am avut acolo epiclorhidrina, care a fost făcută de către Institutul de la Ploiești, am avut derivații solvenți clorurați, și tot acolo făceam o tetraclorură de carbon care, mai târziu, v-am spus, am învățat noi lecția, că o luau nemții de la noi, că nu le veneau să creadă că e așa de pură și o luau cu cisterna, o puneau în sticle și îi creșteau prețul ca reactiv de 10 ori, fără să adauge nimic. Procedeul nostru nu-l avea nimeni la nivelul ăsta din punct de vedere al obținerii. Și erau foarte mulți interesați. În SUA, când am fost, nu le-a venit să creadă că noi producem așa ceva și au venit să vadă produsul la fața locului. Ori, aceste produse care erau deosebite mi-au permis mie în partea a doua a investiției, încăpățânat cum eram, să mă apuc să fac produse de sinteză organice, așa că am făcut instalație de coloranți organici și am început cu coloranți…

IM: A fost mereu pasiunea dvs chimia organică?
SM: Da, chimia organică, fiindcă este mai dificilă, mai grea.

IM: N-ar fi trebuit, nu-i așa ca la Giurgiu, care era combinat de sinteză să faceți chimie organică, sau era în plan?
SM: Nu era în plan. Pe urmă am introdus eu de fiecare dată în plan pentru că erau produse care erau noutăți pe plan mondial, de exemplu, parafemtidina o exportam integral, fiindcă în țară nu aveam ce face cu ea.

IM: Unde o vindeați?
SM: În Germania și în Statele Unite ale Americii, fiindcă parafemtidina este punctul de plecare pentru o grămadă de alte substanțe organice care se pot face. După aceea, am făcut tot acolo, în afară de coloranții antrachinonici pe care i-am făcut, o serie de solvenți organici pentru că având clorul acolo, făceam clorurări și făceam solvenți clorurați de toate tipurile. Am făcut după aceea substanțe pentru peroxidare, care erau foarte rare.

IM: Deci ele fiind produse organice, sunt extrase din petrol, totuși, e vorba de petrochimie.
SM: Da, erau produse organice făcute din produse anorganice. Unul dintre marii furnizori ai mei era Piteștiul, respectiv Brazii, de unde luam benzenul, toluenul etc.

IM: Deci tot petrolul și gaze naturale?
SM: Tot petrolul, asta făceam și chiar pe gaze am lucrat și făceam aceste produse organice, care erau foarte căutate la începutul secolului, prin anii 1975 – 1978 – 1980 erau căutate, era chimia în dezvoltare. Așa a ajuns România, a avut mai mulți nebuni ca mine, pe locul 10 în lume la producția chimică. Vă rog să rețineți, locul 10 în lume!

IM: Și era vorba de producție, de performanțe, de personal, de unități de producție.
SM: Și astăzi avem personal, dar nu în țară, foștii oameni pe care i-am format acolo, au plecat pe urmă, au fost luați de către japonezi cu familii cu tot, ca să se ducă să lucreze în Tokyo, în Kyoto și au făcut instalații.
Ce m-a durut cel mai tare a fost că instalația noastră de epiclorhidrină și cea de solvenți clorurați a fost dată pe nimic, ca apoi să fie luată și montată în Japonia.

IM: A plecat la fier vechi, după 1989?
SM: Da, da, la fier vechi a plecat și au montat-o acolo, ba mai mult au mai luat și oameni de aici.

IM: Știu însă, că deși munceați zi și noapte la combinat, ați construit practic și orașul acolo în bună măsură?
SM: Da, pentru că acolo am construit primele cămine și primele apartamente. Consiliul Popular avea 1100-1200 apartamente de făcut, iar partea mea era de 23.000.

IM: 23.000 de apartamente? Și asta era adiacent la faptul că dvs erați directorul general al combinatului?
SM: Eram directorul combinatului și plăteam din partea noastră trusturile de construcții pe care le aduceam și lucrau. Pentru mine, ce este foarte surprinzător este că astăzi nu mai facem nimic, când noi construiam nu numai case și blocuri în țară, dar îmi aduc aminte că unul din trusturile care a lucrat pentru mine vreo 3-5 ani acolo, a plecat după aceea să construiască în Irak sau, de exemplu, în Iran. Am făcut o călătorie atunci Irak-Iran, era o problemă, cele două țări nu prea se împăcau și era ambasadorul nostru în Iran la vremea respectivă, fostul ministru pe care îl cunoșteam foarte bine, tov. Boabă, care a fost ministru în Iran, și am plecat cu mașina diplomatică ca să mă treacă granița ca să nu mai umblu să mai iau alte vize și avize. În Irak, centrul Bagdadului a fost construit de către români, și dacă vedeți blocurile alea și astăzi sunt superbe.

IM: Dacă nu s-o fi ales praful.
SM: Nu s-a ales praful deloc, acolo este zona centrală unde sunt cam toate sectele și nu se bombardează, fiindcă s-ar omori unii pe alții, s-au respectat.

IM: În câte țări ați fost în lume?
SM: Mi-am făcut așa o agendă. Am fost până la revoluție în 74 de țări și după am mai adăugat încă 11 țări.

IM: Dar în multe dintre ele ați fost de mai multe ori.
SM: Da, am fost în țările CAER de mai multe ori pentru că am fost o perioadă de timp reprezentantul României în CAER la ”Revista de Chimie” a CAER și atunci toate ședințele care aveau loc se făceau cu rândul. Era și Cuba și Coreea, am fost inclusiv în Mongolia, am fost în toate țările, țineam ședințe.

IM: Dar pe lângă promovarea și mândria de a face lucruri de a le prezenta și a face schimb de experiență, mai era și spionaj industrial.
SM: Ăsta nu lipsea niciodată și, mai ales, nu numai atât …

IM: Nu puteați să le spuneți pe toate, și să scrieți în Revista de chimie, erau secretele României.
SM: Ți se atrăgea atenția de acasă și știai precis că ești urmărit, ca să știi ce trebuie să vorbești. Eu, de exemplu, am aflat foarte târziu, mă rog, la vamă te puneau să te dezbraci, și până să te dezbraci, îi dădeai haina lui și trebuia să n-ai nimic în haină să le pui acolo jos,așa că am plecat de mai multe ori cu nasturele al doilea de la haină cusut și care era, de fapt, microfon.

IM: Ați avut microfoane cusute în loc de nasture și n-ați știut de el?
SM: Habar n-aveam.

IM: Și cum vi l-au scos tot ei?
SM: Când m-am întors, la fel, același lucru, te dezbrăca și cu asta basta.

IM: Și îți coseau vechiul nasture la loc?
SM: Și te ascultau de pe cel pe care îl avusesei fără să fi știut de el.

IM: Asta cu nasturele n-am știut-o niciodată, am citit multe lucruri, dar despre asta nu.
SM: Era una din metodele aplicate atunci când nu puteau să trimită om după tine, și atunci făceau următoarea chestiune, tu vorbeai, cum vorbim acum amândoi, și el stătea undeva până la 150 de metri distanță de tine și te înregistra, și acasă vedeai și erai înregistrat. Am fost chemat de vreo trei ori de la înregistrările respective și am rămas surprins.

IM: N-ați știut că ar fi trebuit să rupeți un nasture de necaz.
SM: Da! La una din astfel de înregistrări, după ce mă cheamă gen.Macri de la Direcția Securității Statului, care era colonel pe vremea aia, zice, ia spune-mi și mie ce probleme ai discutat cu X. Și i-am spus foarte clar cu cine eram acolo, ce am discutat, ce i-am spus, ce i-am propus pentru vânzare, dar, spune el, ai mai făcut niște propuneri, zic, da, am mai făcut niște propuneri ca anumite lucruri să se discute cu conducerea noastră de partid și de stat ca să putem să vă facem noi o fabrică acolo. Asta era în Irak, și am rămas foarte surprins că știa absolut tot. Zic, măi frate, de unde dracu știe! M-am tot gândit, dar nu-mi dădeam seama. Și îmi spune chestia asta: din momentul ăsta drumurile tale sunt deschise și noi avem încredere totală în dumneata că m-am lămurit că ai spus absolut tot adevărul.

IM: Ați mai avut un moment foarte dur, dar de data asta, chiar cu șeful statului, cu Ceaușescu.
SM: Aia a fost când am poluat-o pe Dunăre pe prima doamnă a președintelui Statelor Unite, dna Johnson, care a făcut o plimbare de la Viena pe Dunăre, a venit ca să vadă Delta, avea în planul ei să vadă lucrurile frumoase ale Europei, și când a ajuns în dreptul Combinatului Chimic am avut un accident acolo la electroliză, s-a spart o celulă, până să înlocuiască ventilul, un val de clor a eșapat, la 5 dimineața. Doamna privea cerul plin cu stele când s-a dus clorul peste ea și am fost foarte șocat când tatăl unuia dintre politicienii de acum, pe atunci era șeful securității din Giurgiu, îmi dă telefon acasă și-mi spune, băi, am dat-o dracu, și eu întreb de ce? Ai avut o explozie acolo și am gazat pe cineva, nu știa încă pe cine, e mare personalitate mare. M-am dus imediat, m-am întâlnit cu el și ne-am dus în port, nu mai era nimic, ai mei eliberaseră tot, și am urcat pe vapor, atunci am aflat că e vorba de dna Johnson, dacă ne primește sau nu. Șeful portului ne era bun amic iar cu mine era șeful securității, așa că am reușit să ne primească pe vapor care era depărtat față de Giurgiu, plecase cam la vreo 20 de km către partea bulgărească, aerul de aici trebuia să treacă peste o pădure așa că nu mai era așa grav..
Și ne-am dus acolo, ne-a primit dna Johnson și am urcat pe vapor, bineînțeles că am luat cu noi și fata care era de la securitte, pe Lia Vasilescu, era locotenet colonel de securitate, era pe vremea aia, un fel de notar, ceva așa neînsemnat, era informatorul principal de acolo, era o fată blondă, deșteaptă, amalbilă, știa să seducă pe oricine, a mers cu noi acolo, și i-am spus dnei Johnson necazurile pe care o să le am, că noi suntem în comunism și aici o astfel de treabă nu se iartă decât cu tăierea capului, la care dna Johnson a rămas foarte impresionată, eu i-am făcut niște complimente, și i-am spus, să știți că de acum înainte, uite acum tușiți, dar de acum de dvs n-o să se mai prindă nimic, pentru că acest clor unde l-ați avut, v-a dezinfectat total vaporul. A râs, s-a distrat. Eu trăiesc în clor, i-am mai spus, și uitați-vă nu am nici un fel de probleme. După discuțiile astea, mă uitam la ea, cum era îmbrăcată foarte interesant, cred că avea o rochiță de vreo 30-40 metri de mătase pe ea, în falduri de sus până jos și, mă rog, vreau să vă spun la vârsta ei, de aproape 70 de ani, dacă te uitai de la gât în sus nu-i dădeai mai mult de 40 și arăta foarte bine, am îndrăznit să-i spun, dumneavoastră, zic, nu aveți nimic, n-o să aveți nimic, dar noi, de acum…, la care ea spune, și ce vi se întâmplă, a, tăierea capului, și eu ce pot să fac, păi să dați un fax să spuneți că nu aveți nimic, și n-aveți nici o pretenție! Atunci, îl cheamă pe însoțitorul de acolo, îl pune să dea faxul respectiv de pe vapor, și eu, obraznic, așa înainte de a pleca, bineînțeles, premeditat tot, fac un pas înapoi, și zic, vă supărați dacă îmi dați și o copie după faxul ăsta? Nu de ce nu, așa că mi-a făcut o copie, am luat-o și am plecat, și am ajuns la tovarășii care mă așteptau într-o mașină din aia cu două antene față-spate cum era atunci. M-au luat, m-au dus direct la cabinet la Tovarășu, la Ceaușescu și la intrare mă așteptau tov. Dincă, zis Ion Teleagă, și ministrul meu, Gheorghe Caramfil. Și a venit ulterior, n-a fost de la început, primul ministru, dar cei doi mă așteptau acolo și Dincă, primul lucru când am ajuns la Tovarășu, mi-a spus înainte de a intra: nu scoți nici un cuvânt, îi spui Tovărașului atât, am greșit și atâta tot, indiferent ce zice. Când am intrat, tov.Ceaușescu ne primește așa: ”șșși un glonț e prea scump pentru capul tău”. Când mi-am dat seama despre ce e vorba la nivelul ăsta, încep, tov.secretar general, Dincă făcea semn să tac, știți, la instalația pe care o avem, cu compresoarele existente, nu putem ține în frâu toate… El era implicat în aceste compresoare care au fost luate de la ruși, și îi spun, mai mult, delegația sovietică în momentul de față schimbă aceste compresoare.”Ddee unde știi tu?” Păi, am fost în Italia și acolo am găsit compresoare de oxigen pentru alte instalații și am aflat că rușii au comandat să schimbe toate compresoarele de la electrolizele de la ei. Eu nu știam că Ceaușescu la vremea respectivă făcea niște lucruri foarte interesante pentru țară, a fost acuzat el de toate, dar pentru țară făcea niște lucruri. Cumpăra clor de la ruși și îl vindea în alte părți. Sau, de exemplu, cumpăra clor de la ruși pentru Turnu Severin unde aveam fabrica de hârtie, cumpăra clor, celuloza, lemnul, toate astea și vindea hârtie în vest.

IM: Cu profit.
SM: Cu profit, bineînțeles.

IM: Și da de lucru la oameni.
SM: Da, da de lucru la oameni și aveam una dintre cele mai mari fabrici de hârtie din Europa și de calitate, nu așa. Atunci, el spune, ”stai” și pune mâna pe telefonul roșu și ridică receptorul și se aude de la capătul receptorului: ”Să trăiți, tovarășe secretar general”. Era ambasadorul nostru la Moscova și el îi spune: ”băi, cum e cu clorul ăla care nu vine ?” ”Tovarășe secretar general, v-am dezinformat alaltăieri, n-am știut, rușii au oprit instalațiile de la UFA, de la Novomaskov, schimbă compresoarele de clor și spun că vor recupera totul ulterior.” Ceaușescu face ochii mari la mine și zice ”bine” și îi închide telefonul. Era Dudaș ambasadorul României la Moscova. Și mă întreabă: dar tu astea cui i le-ai spus? Am spus în raportul meu de activitate am scris la tov.prim ministru. ”Și când a fost asta?” Zic, acum trei luni, la care el spune, ”ia să vină Dăscălescu” Și atunci l-a chemat, și cine credeți că a venit cu Dăscălescu cu raportul? Actualul Miki Șpagă, care era șeful lui de cabinet. A venit cu raportul și dădea pagină cu pagină și la pagina a treia era scris acolo de către tov.Dăscălescu, drept rezoluție: ”banii, de unde” și era pus un semnul exclamării, nu întrebării. Eu propusesem să cumpărăm compresoare noi, să schimbăm și șeful meu direct, ministrul Caramfil vede treaba asta acolo și spune ”tovarășe secretar general, știți că noi avem în vedere treaba asta, lui i-a mărit planul de producție și de export, la Vâlcea a mărit planul de export să facem rost de compresoare, să facem altele, ca să nu mai avem toată ziua reclamații, pentru că aveam și reclamații cu bulgarii că le trimitem valuri de fiecare dată când avem avarii. Și ”tu nu știai”, îl întreabă tovul pe Dăscălescu, ”ba da”, spune el. Și atunci când toată lumea credea că o să-mi taie capul, am intervenit iar cu o treabă pe care și astăzi aș considera-o o obrăznicie: ”tovarășe secretar general, eu am cerut oferte de la toți cei care fac compresoare de acest gen”, așa că iar a devenit dur: ”cine ți-a permis?” Atunci am sucit-o eu: ”am cerut pentru ca să văd dacă putem îmbunătăți ceva la ce avem ,” ”Și care sunt țările?” Și i-am spus: Franța, Japonia și Anglia. Și spune ”da?”, apoi către Dincă: o delegație de 3-4 oameni, împreună cu el. să plece în toate țările astea să vadă ce au și să schimbăm compresoarele. Și atunci, Dincă a rămas așa, nu-i venea să creadă. De unde credea că îmi taie capul, a primit sarcină să mă trimită peste graniță.
IM: N-ați mai arătat faxul?
SM: Nu, faxul i l-am arătat, am omis eu, când a zis că ”ai reușit s-o gazezi pe doamna Johnson” și i-am spus, ”nu i-am făcut nimic, uitați-vă, și doamna Johnson spune asta. Și el se uită și mă întreabă :”cum, ai fost acolo?” Păi, am fost chemați și m-am dus cu tov. Nicolae, șeful securității, ”deci ai fost însoțit?” și atunci el a înmuiat-o. În fine, am adus ofertele de peste tot, am făcut calculul ofertelor și am luat compresorul din Germania. La șase luni după ce a venit compresorul și l-am pus în funcțiune, am avut o reclamație prin se spunea că am luat nu cel mai bun, dar cel mai scump compresor, noroc că la vremea respectivă ministrul de externe era fostul ginere al lui Gheorghiu Dej, Marcel Popescu, și am fost chemat pe urmă de el, m-a întrebat, uite ce e, așa, așa, așa, ”uită-te la rezoluția mea” și mi-o arată, a luat cele mai bune și potrivite compresoare pentru noi.

IM: Dar, pe urmă, Ceaușescu v-a mai decorat.
SM: După aia, da. Am primit toate decorațiile, inclusiv Steaua Republicii, clasa I, care se dădea foarte rar, mi-a dat-o după tărăboiul ăsta. Mă ținea minte foarte bine pentru că până la evenimentul ăsta el venise la mine cu peste 20 de șefi de state și de partide, pentru că era plăcerea lui. Combinatul Chimic de la Giurgiu a fost făcut din dorința lui și când vroia să arate ceva cuiva care venea de afară arăta întotdeauna combinatul. Acolo sunt multe povești, de exemplu, când a venit cu Fidel Castro, când l-am pierdut pe Castro,

IM: L-ați pierdut pe Fidel Castro?
SM: Da, s-a pierdut într-o seară, la Giurgiu, eram după vizită cu Ceaușescu și după masă, care avea loc la partid, Popescu B Ion fiind pe atunci prim-secretar, Fidel Castro a zis că se duce spre WC, a luat-o spre o ușă și a ieșit pe alta, i-a păcălit pe ofițerii care erau acolo de pază, a ieșit pe lângă ei, și s-a dus în parc, în fața partidului și acolo a stat mai mult de trei sferturi de oră, pentru că și-a dat întâlnire cu o fată care știa perfect românește, că el a venit însoțit tot de o fată româncă, acolo și-a dat întâlnire cu una. L-au căutat ăștia înnebuniți, unde e Fidel, nu-l găsea nimeni nicăieri, a primit un telefon de la primărie, știți, tov.Fidel Castro se plimbă cu niște oameni prin parc, atunci s-au dus imediat băieții, l-au găsit, l-au adus și justificarea lui a fost foarte simplă: ”am vrut să văd și eu dacă ești corect, dacă oamenii o duc așa de bine cum spui”, i-a spus lui Ceaușescu. A fost hazliu, dar a dat de lucru. Ceaușescu a venit la combinat și cu secretarul general al Partidului Comunist Spaniol, Santiago Carillo, și am avut cu el o chestie foarte interesantă, ba, că vine, ba, că nu vine, ba, că vine la Dunăreana, care era o altă mare întreprindere, care lui îi plăcea să o arate, era considerată printre cele mai mari întreprinderi din Europa și făcea export aproape 90%, era pentru îmbrăcăminte, celuloză, bumbac, chestii de genul ăsta, el ducea oaspeții ori acolo, ori la combinat și pentru că în ultimul moment s-a hotărât să vină la combinat fiindcă venea cu elicopterul și numai aici era pistă de aterizare, și noi între timp l-am luat pe Moșu, fostul director al Școlii de chimie din Giurgiu, avea 65 de ani, dar așa îi spuneau ăia, că era cu părul și mustața albe, ăsta, cum îl primeam cu pâine și cu sare, și tot plimbându-l pe bietul om dintr-o parte în alta, când a ajuns aici, a ajuns cu 5 minute înainte de coborârea elicopterului, și noi toți eram membrii biroului comitetului județean în frunte cu primul secretar, cu garda de onoare, să-i dăm salutul, când coboară, iese în față bătrânul, și îi spune: ”Tu, fiu al clasei noastre muncitoare, rod al pământului românesc, bine ai venit la noi, tu, fiu al nostru, al dragului popor…”, vrea să spună acum că iubește poporul, și a uitat fraza, și a rămas așa, a făcut o pauză lungă, la care ăla începe să zâmbească și moșul, în ultimul moment, îi spune: ”ai cam întârziat, taică”! Ceaușescu, când toată lumea credea că se supără, a început să râdă și i-a dat o palmă așa pe spate și i-a spus: ”se mai întâmplă, taică”! Și a fost un râs, a fost toată vizita pe care a făcut-o sub forma glumei etc. și au plecat înapoi, după ce s-a mers la masă, la partid.

IM: Și mesele astea cum erau?
SM: Erau niște mese foarte decente, adică băutura era un singur păhărel de țuică sau de coniac, dar, de regulă, era țuică românească și mâncare obișnuită, nu ceva deosebit, o supă cine voia și friptură de diferite feluri, care era la alegere și, bineînțeles, că tovul avea și o chestie, îi plăceau lui cârnăciorii subțiri la grătar, deși tovarășa îi atrăsese atenția să nu mai mănânce așa ceva, că ea era cu grija pentru mâncare.

IM: Venea și ea uneori?
SM: Venea, era chimistă, ea a venit și singură de mai multe ori, pe mine mă urmărea într-una pentru că îi promisesem când m-a dus acolo că voi face și școală profesională, că voi face liceu și că vreau să fac și școală de ingineri,facultate, la Giurgiu.
IM: Și ați făcut ceva din toate astea?

SM: Absolut tot. Am făcut școală profesională, am făcut după aceea liceul de chimie, liceul postliceal pentru maiștri și am făcut facultate de subingineri.
IM: Și după aceea, v-a luat o perioadă foarte scurtă consilier în anul 1988, că s-a terminat epoca, și iarăși o perioadă scurtă, unde?
SM. După aceea, m-am dus înapoi la Uzina de medicamente, m-a trimis de data asta ca director general și n-am stat acolo decât foarte puțin, că m-a luat din nou să mă aducă în minister și pe urmă n-am mai vrut eu și m-am dus din nou în cercetare.

IM: Dar ați plecat și ați făcut Hofigal.
SM: Prima întreprindere particulară din România.

IM: Și în momentul de față este prima întreprindere ca performanță.
SM: Da, și în momentul de față suntem clasați la Bruxelles de către Comunitatea Europeană, și dacă aveți curiozitatea, veniți și tăceți, nu spuneți cine sunteți, săptămâna viitoare, în fiecare marți la ora 12,00 fix, avem un domn care face pregătirea vizitei comisarului european care vrea să ne dea 30 milioane de euro pentru dezvoltarea Hofigal.

IM: Ați hotărât să-i luați?
SM: Încă nu m-am hotărât pentru că vreau să fim foarte lămuriți, eu nu pot să dispun de asemenea sumă, și nu pot să fac ceea ce am făcut pentru că eu știu cum se iau banii de acolo, a garantat că banii vor fi dați înainte în cont și nu cum am pățit acum șapte ani în urmă când s-au decontat după un an și jumătate. Dacă se vor da, să știm precis condițiile. De la Bruxelles se dorește de la noi să facem un centru de cercetare puternic pe domeniul nostru, pentru că avem, să zic așa, o grămadă de brevete luate în ultimul timp și medalii de aur la toate concursurile de inventică internațională și suntem întreprinderea numărul 1 în ceea ce privește studiile care au fost făcute pentru cercetare pe 12 ani de zile, 88% dintre ele având aplicabilitate practică.

IM: Vă mulțumesc.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>