Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Dezbatere naţională! – Alexandru RUŞI

Nu cred că aveţi argumente a mă contrazice. Destinul crud al unei “fecioare” peste al cărei trup au trecut nu se ştie câte instrumente chirugicale pentru a o aduce în starea de păpuşă gonflabilă numai bună spre a aduce satisfacţie unor masculi, a produs în sânul societăţii autohtone zeci de ore de discuţii aprinse la cel puţin două posturi de televiziune, care, probabil şi-au asigurat astfel un rating de invidiat.

Că Măruţă şi compania, ca şi tînăra pe care o credeam imună la subiecte de mahala, au ţinut a demonstra că din orice porcărie se pot face subiecte fierbinţi este treaba lor şi a celor care răspund de aceste societăţi comerciale. Să dai o astfel de importanţă şi anvergură unei, iertaţi de vorbă bună, dame de consum obosită, injectată, artificială, care joacă cu ochii daţi peste cap străvechea carte a curvei pocăite, mi se pare o adevărată blasfemie.

Oare să nu se ştie faptul că mare parte dintre adolescente nu visează altceva decît bărbat cum o fi, dar să aibă şi să-i ofere: vilă, piscină, maşină şi cont gras în bancă, spre a le distra, plimba şi chefui după pofta inimii?

Oare nu se ştie că formatorii de exemple, din care nu lipsesc femele de soiul celei în discuţie, sunt urmărite cu sufletul la gură, sunt compătimite, aplaudate pentru “inteligenţa” zicerilor lor care nu depăşesc genunchiul broaştei şi astfel, în loc să se promoveze frumosul real, inteligentul autentic de care nu ducem totuşi lipsă, cele ce salivează sau cei care o mânîncă cu ochii, suspină şi ”compătimesc” îndelung şi repetat.

Toate aceste aşa zise dezbateri de caz, au parte de opinii care mai de care mai curioase, începînd cu cele zise de o doamnă care o viaţă a strîns între picioare o bară de lemn sau de metal şi care, acum, se doreşte doctă în a rosti sentinţe clare şi de neconstestat ce doresc a sublinia “ce fată bună este roşcata”! O fi bună! Că nu se poate să nu fie şi ea bună la ceva pe lumea asta. Expresia de “curvă pocăită” i se potriveşte de minune în fond şi fapt!

Vă amintiţi ce nefericită era pentru că biserica nu i-a aprobat a face cununia religioasă în local pentru a da măreţie de simbol actului sfînt de unire a destinelor celor doi sub taina mirului ortodox. La nici cîteva zeci de ore fecioara cununată se desfăta de-acuma în braţele unui “prinţ” de pripas, probabil mai bine înzestrat decît ginerică!?

Astfel se dovedeşte, dacă mai era nevoie, că România este ţara tuturor posibilităţilor. Sa faci din rahat bici şi să şi pocneşti, iată o realizare cu adevărat impresionantă. Dintr-o femeie de consumaţie să faci un fel de erou de baladă, dintr-un neica nimeni, fost fotbalist, să faci, cine-o fi fost idiotul care l-a gratulat cu acest titlu, ”prinţ” şi să-l răspîndeşti cu obstinaţie deşi cu şapca aceea de docher nemîncat şi neplătit cu care a apărut după ce a revenit din Franţa, semăna mai degrabă cu un frînar amărît, toate acestea sunt, trebuie să recunoaşteţi, exemple de “reuşite” telerevuistice cu care cei de la cele două posturi reuşesc a-şi droga credincioşii privitori.

Cît de mare le este cîştigul numai ei ştiu! Cît de mult rău fac actului de cultură în sine prin promovarea a ceea ce este nociv, dăunător, necivilizat, se va vedea cît de curînd. Nici Măruţă şi nici domnişoara blondă nu sunt de neînlocuit, fiecare are un răsărit şi un apus. Deseori cel din urmă spectacol fiind, pe nepusă masă, ultimul! Nu vă faceţi iluzia că sunteţi veşnici, de neclintit, de neschimbat! Programe uşurele, frivole, lipsite de conţinut, la tot pasul. Idem şi autorii acestora.

Să ne gîndim în schimb, cu evlavie şi drag, recunoştinţă şi alean că s-au împlinit, iată, 164 de ani de cînd s-a născut Luceafărul nostru drag, Mihai Eminescu şi nici o floare sau lacrimă,”in memoriam” nu pot acoperi creaţia acestuia. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=22268

Publicat de la data ian. 22 2014. Categorii Editorial, Opinii. Comentarii.

Zona comentariilor

Meteo în țară

22 iunie 2018, 14:18
 

VSV
Soare
31°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 35°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 32%
Vânt: 11 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 9
Răsarit: 5:31
Apus: 21:04
Prognoza 23 iunie 2018
Zi
 

NNE
Înnourat
21°C
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 4
Noapte
 

ESE
Predominant senin
13°C
Vânt: 0 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 4
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-06-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 07:30 si 10:00 In zona : Județul Braşov: Brașov, Făgăraș, Săcele, Tărlungeni, Ghimbav, Hărman, Bod, Hălchiu, Cristian, Șinca, Recea, Sânpetru, Mândra, Voila, Șercaia, Hârseni, Viștea, Părău, Lisa, Beclean, Sâmbăta de Sus, Drăguș;Județul Covasna: Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani;Județul Harghita: […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : Interval de valabilitate: 22 iunie, orele 06 – 23 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : pe arii extinse instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate Mesaj :      ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ   COD GALBENInterval de valabilitate: 22 […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10 Zonele afectate : conform textului Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10Fenomene vizate: perioade […]

Loto

Horoscop

  • 107.764 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team