Ultima ora
Publicat: vineri, 31 mai 2013

Directorul Antena 1 a fost arestat pentru 29 de zile

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, reținut, joi, pentru șantaj rămâne în arest preventiv pentru 29 de zile, au decis, vineri judecătorii Tribunalului București. Sorin Alexandrescu a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, sub acuzația de santaj. Potrivit anchetatorilor, Alexandrescu ar fi făcut presiuni asupra administratorului unei societăţi comerciale să semneze un contract în condiţii deja stabilite. Pentru a-l convinge să semneze, şeful de la Antena1 l-ar fi ameninţat pe administrator cu publicarea unor articole compromiţătoare despre el. Procurorii DNA îl acuzã pe Sorin Alexandrescu de șantajarea directorului RCS-RDS, Ioan Bendei. „În perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, inculpatul Alexandrescu George Sorin, director general al ANTENA TV GROUP, a constrâns un administrator al unei societăți comerciale să semneze un contract în condiții prestabilite, impuse de inculpat, sub amenințarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromițătoare pentru persoana în cauză”, a transmis DNA într-un comunicat de presă. Surse judiciare spun că la baza acuzaţiilor stau mai multe monitorizări şi interceptări ale convorbirilor telefonice ale lui Sorin Alexandrescu denunţat de Ioan Bendei în urmă cu aproape două luni. De neînţelegerile şi ameninţările dintre cei doi are cunoştinţă şi preşedintele Ligii profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care a fost și el la DNA pentru a da explicaţii. „Pe scurt am fost anunțat la telefon de Sorin Alexandrescu să vorbesc cu un director, eu să mă duc la el, unu de la Rcs Rds, să îl trimit la dânsul că are ceva cu foarte tare cu domnia sa. Mi-a spus că vine a doua zi la mine la Ligă, nu a venit, mi-a trimis o hârtie nedatată, neînregistrată, dar cu antetul Intactului în care imi cerea să îi răspund la niște întrebări despre un contract făcut de firma Bodu SRL cu Rcs Rds”, a declarat Dragomir la ieșirea din sediul DNA.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>