DIRECTORUL ARTISTIC AL BALETULUI DIN LJUBLIJANA, SANJA NEŠKOVIĆ PERŠIN: „NU MĂ INTERESEAZĂ REVOLUȚIILE, CI EVOLUȚIA!”
Sanja Nešković Peršin este Directorul Artistic al Baletului din Lublijana. În mandatul său a reușit să creeze o identitate a celei mai importante companii de balet din Slovenia și să invite pe aceeași scenă personalități importante din lumea dansului. Un interviu despre strategii culturale, viziuni artistice și emoții de dincolo de cortină.
– Ești acum într-o poziție importantă în peisajul cultural al Sloveniei. Ai dansat 30 de ani în compania pentru care ești acum Director Artistic, ai dansat la Cannes, la Viena, New York. Din punctul tău de vedere, cum au fost etapele devenirii tale?
Am absolvit Conservatorul din Ljublijana – Balet. Însă am studiat intensiv matematica. Am urmat școala de balet înainte de specializarea în matematică. Am vrut să studiez Medicina, dar brusc m-am îndreptat către dans. Dansul m-a ales. În timp ce eram studentă la Matematică, eram și balerină la Opera din Ljublijana. Apoi, după ce mi-am terminat studiile, am decis să merg la Cannes, să continui specializarea în dans, iar când m-am întors la Lublijana am primit un contract stabil, „pe viață”, în compania de balet a Operei și am devenit prim-solistă. Și, în acest timp, am lucrat și ca artist independent. Am fost preocupată de diferite perspective ale artei. N-am vrut să-mi limitez creativitatea și, datorită acestui lucru, am decis să pun în scenă propriile-mi lucrări, așa că am călătorit de la o scenă la alta, la diferite festivaluri. Am primit burse de studiu la Viena și New York… În timp ce eram la Viena, am primit șansa de a fi invitată în compania „La la la Human Steps”, în Canada. Mi-au oferit un contract de trei ani. Dar nu l-am urmat, pentru că m-am căsătorit și am decis să rămân la Ljublijana. Dar am avut bucuria de a semna ca realizator pentru multe spectacole, nu doar în calitate de coregraf sau interpret. Încă dansez în producții independente.
– Ai avut șansa de a nu avea doar talent, ci și un corp armonios pentru dans.
Da, e adevărat, e și acesta un noroc.
– Cât de important este aspectul fizic în dansul zilelor noastre?
Este important, dar ceea ce mă interesează pe mine, de exemplu, nu este doar forma anatomică a trupului, ci eleganța mișcării, carisma dansatorului, personalitatea, atitudinea. Acum sunt apreciați dansatorii care strălucesc atât în coregrafii clasice, cât și în cele contemporane, dansatori care știu să interpreteze… dansatori compleți.
– Din calitatea ta de Director Artistic al celei mai importante companii de balet din Ljublijana, observi diferențe importante între dansul din Europa și cel din alte părți ale lumii de astăzi? LA New York, de exemplu, încă se trăiește „visul american”? Au alte standarde față de europeni?
Noi încă primim subvenții de la stat. Deci este o situație diferită față de ceea ce se întâmplă în America. Avem workshop-uri asigurate de teatrul pentru care lucrăm. În Japonia sau America e nevoie să se închirieze diferite spații, perspectiva e mult mai comercială decât la noi. Deci noi încă primim subvenții de la Ministerul Culturii, chiar dacă sumele sunt mai mici de la an la an.
– Mai mici dar suficiente pentru a avea stagiuni bune?
Suficiente. Dar noi nu am rezolvat problema bonificațiilor, a sporurilor pe care le aveam înainte și pe care le-am pierdut. Compania noastră este destul de… matură. Avem 44 de dansatori, dintre care 17 au vârste peste 40 de ani. Cu toții avem contract pe perioadă nedeterminată. E o contradicție… s-au pierdut aceste bonificații, dar contractul este pe perioadă nedeterminată – nu ne mai putem pensiona la limita de vârstă de dinainte, care era 43 de ani. Acum, de exemplu, avem cazul unei persoane din companie care are 52 de ani. Nu e vina ei… așa este sistemul. Este o problemă de strategie care ar trebui rezolvată pentru că nu există schimbul între generații, nu le putem oferi contracte celor tineri. Dar, în același timp, avem ambiția de a realiza stagiuni bune. E nevoie să angazăm dansatori, avem o mulțime de artiști invitați care nu sunt incluși în sumele primite de la Ministerul Culturii. Așa că trebuie să obținem finanțări, să găsim soluții. Din acest punct de vedere, micșorarea subvențiilor ne afectează.
– Ce simte un dansator de 52 de ani când este pe scenă? Se spune că a fi dansator este fascinant, dar și că este o meserie pentru oameni tineri. O persoană în situația aceasta se simte forțată să fie performantă sau își dorește să fie pe scenă?
Dansatorii maturi sunt încă implicați în producții mari precum „Lacul Lebedelor” în rol de regine, regi sau curteni. Dar unii dintre ei s-au recalificat și au devenit asistenți de coregrafie, alții asistenți ai directorilor. Cineva va lucra, în curând, la arhive pentru că a studiat Istoria Artei. În felul acesta încercăm să rezolvăm problema, dar, bineînțeles, pentru ei nu e confortabil să fie la studii alături de dansatorii tineri pentru că, da, baletul este pentru oamenii tineri. Am auzit că, la Viena, cel mai în vârstă din companie are 35 de ani. Dar, în compania pe care o coordonez, sunt dansatori de 40 de ani și sunt cu adevărat buni. Îmi plac dansatorii cu maturitate pentru că au experiență: multe coregrafii le-au traversat trupul, poartă mai multe povești, poți vedea acest lucru pe scenă. Deci, dacă sunt în formă fizică bună… De exemplu sunt cațiva dintre ei – foarte buni – care sunt încă soliști. Dar lucrează din greu. După lucrul pentru o premieră, dansatorii mai în vârstă au nevoie de mai mult timp pentru a se recupera. Pot dansa, arată bine, dar se refac mai greu după repetițiile intense și după stres.
– Cum era compania înainte de mandatul tău în postul de Director Artistic și cum este acum? Ce schimbări ai adus?
N-am planificat vreodată să devin Director Artistic. Am acest post din 2014. Aceasta a fost cea de a treia stagune cu mine în acestă poziție. Cunosc compania foarte, foarte bine, iar acest lucru contează, cred eu, în primul rând. A fost un sentiment aparte: deodată m-am trezit la birou. Înainte eram la bara de studiu, apoi am trecut la birou. Iar dansatorii au reacționat. Când apăream în sălile de studiu, începuseră să-mi observe altfel prezența. Dar le-am spus, încă de la început, că nu vreau să fiu precum un polițist care verifică situația. Am vrut să creez o atmosferă bună pentru lucru și le-am spus dansatorilor că am nevoie ca și ei să se responsabilizeze mai mult. Pentru mine a fost și este important să avem o bună atmoferă de lucru. În acest fel, dansatorii pot să fie mai creativi, altfel, dacă sunt stresați sau dacă se tem de ceva, nu ies lucrurile așa cum ar trebui. Trebuie să fie relaxați, dar într-un mod constructiv: eu le ofer profesori buni și coregrafi valoroși. Păstrând condițiile se poate vorbi despre progres. Consider că repertoriile companiilor din Europa sunt asemănătoare: sunt cam aceiași coregrafi care migrează de la o companie la alta. Eu încerc să găsesc coregrafi noi, cu potențial, coregrafi care, poate, în viitor, vor intra în mainstream precum Kylián, Forsythe, MacMillan.
– Ce ne poți spune despre repertoriul companiei de balet a Operei din Ljublijana? Știu că aveți două premiere pe an.
Da, avem două premiere pe an și urmează să avem trei premiere, una dintre acestea fiind un spectacol pentru copii.
– E o condiție să fie premiere de spectacol de balet clasic sau contemporan?
În cazul acesta, avem una din repertoriul clasic și alta din repertoriul contemporan. Avem spectacole bune. De exemplu, am făcut „Doctor Zhivago”, cu Jiří și Otto Bubeníček – un spectacol foarte frumos. Dar în repertoriu avem, așa cum sunt în toate repertoriile teatrelor importante, spectacole precum „Lacul Lebedelor”, „Spărgătorul de Nuci”, „Romeo și Julieta”. Avem și producții de dans contemporan ale lui Alexander Ekman. A împărțit o seară de dans cu un coregraf sloven. Încerc să aduc pe aceeași scenă coregrafi din aceeași generație de peste hotare și din Slovenia. L-am invitat pe Tomaž Pandur, celebrul regizor sloven, alături de coregraful Ronald Zarkovic (care a fost prim-balerin la Berlin), să monteze la noi o producție care la Berlin a fost dansată de binecunoscutul Vladimir Malakhov. Din nefericire, Tomaž Pandur a decedat, așa că am adaptat lucrarea lui de la Berlin la Opera noastră. E o producție frumoasă pe care am dedicat-o memoriei regizorului. Pregătim Prokofiev… avem ca invitați coregrafi importanți, printre care Jeroen Verbruggen. Cred că este important să facem producții pentru compania noastră, ca să ne subliniem identitatea. Avem public pentru titlurile clasice, dar avem public și pentru producțiile care ne diferențiază. Cred că este nevoie și să educăm publicul în acest sens. Programul nostru trebuie să urmeze dorințele publicului, dar și să îl invite să descopere spectacole noi care să-l ancoreze în spațiul și timpul prezent. Pentru aceste tipuri de producții trebuie să avem abordări diferite de marketing.
– Oamenii din Ljublijana vin la spectacole de opera și balet?
Da, avem public. Publicul vine în număr mai mare la titlurile clasice.
– Din câte am înțeles de la tine, aveți destul de mulți români în companie. Câți?
Acum sunt cinci. Sunt din generația matură, de peste 40 de ani. Sunt oameni foarte amabili și ne bucurăm să îi avem alături de noi.
– Când închizi ochii și, într-un exercițiu de imaginație, te imaginezi pe scenă, în aplauzele publicului… care este coregrafia pe care o interpretezi?
Aș alege „Anna Karenina” – am dansat rolul Anna. Iar dacă ar fi să aleg dintre titlurile de acum, aș alege „Doctor Zhivago” – la aproape toate reprzentațiile am avut aplauze în picioare. Publicul din Ljublijana este pretențios, critic, dar am fost surprinsă plăcut să văd asemenea apreciere din partea publicului. Frumos!
– Crezi că publicul e diferit, de la țară la țară? Simți că sunt diferențe – în afara backgroundului cultural, desigur? Ce poți spune despre publicul vostru?
Da, diferă. Pot spune că anul trecut am observat public mai tânăr la spectacolele noastre, decât în trecut. Recent am fost la Paris la un spectacol de dans contemporan al lui Wayne McGregor, un spectacol pe muzică techno. Am fost foarte impresionată de public: 1600 de oameni aplaudând, atât de mulți tineri! Sunt atât de deschiși către noul val!
– Publicul de dans din Slovenia este educat? În România, până acum ceva timp, oamenii puneau eticheta de „dans contemporan” oricărei coregrafii care nu era balet clasic. Lucrurile s-au schimbat acum mult în bine și la nivelul publicului din România. În Slovenia, oamenii știu ce văd?
Da. Publicul este educat și chiar călătorește să vadă spectacole.
– Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit de la cineva de când ești Director Artistic?
„Compania arată bine, nivelul calității a fost ridicat și ansamblul de balet este foarte bun”. Cred că o companie este cu adevărat bună atunci când ansamblul e bun. În multe cazuri se poate observa o discrepanță destul de mare între prim-soliști și ansamblu. La Opera din Lublijana și ansamblul este foarte bun. Cel mai prețios compliment pentru mine a fost atunci când mi s-a spus că întreaga companie este la un nivel foarte bun.
– Momentele de aplauze de la final sunt, aparent, doar pentru dansatori. De fapt, acele aplauze, într-o măsură, sunt pentru întreaga echipă care realizează spectacolul respectiv. Când dansai, simțeai aprecierea publicului diferit decât o simți acum… din culise? Simți acum că parte din aplauze sunt pentru tine?
Simt că aplauzele sunt și pentru mine pentru că eu am creat programul. Uneori primesc chiar mesaje de apreciere. Eu selectez coregrafii și îmi place să creez echipe. Îmi place să potrivesc oamenii. De exemplu, invit coregrafi din străinătate și mă gândesc care light designer se potrivește în echipă, care scenograf… Îmi plac colaborările dintre artiștii din diferite câmpuri ale artei. Îmi place să creez și, la final, dacă rezultă un spectacol bun, atunci simt că aplauzele sunt și pentru mine.
– La calculele acestea te ajută matematica pe care ai studiat-o cu atâta pasiune?
Cred că mă ajută mai mult instinctul. Observ că în lumea aceasta în care trăim ne-am obișnuit să ne ghidăm mai mult după rațiune și uităm să ne urmăm inima.
– Mai studiezi? Încă te antrenezi?
Nu am timp. Iar baletul, la vârsta mea, e dificil. E dificil pentru corpul meu.
– Dar nu ți-e dor să fii într-o sală de balet, doar tu cu tine, dansând?
Nu. Uneori încă dau studii celor din companie. Pentru aceste momente, da, mă pregătesc. Încă mai creez coregrafii pentru spectacole independente, deci încă mai dansez. Mi-e dor de partea mea artistică, pentru că acum lucrez mult în postul de Director Artistic – e multă birocrație, sunt multe detalii care țin de organizare.
– Ai simțit anumite atitudini venite din prejudecata că ești femeie într-un astfel de post de conducere?
Nu.
– Care este lucrul pe care îl regreți din mandatul tău de Director Artistic? Există vreo posibilă greșeală?
Nu-mi dau seama. Nu aș putea menționa ceva anume. Poate doar faptul că lucrurile nu evoluează foarte repede. Mi-ar plăcea ca viteaza în care se schimbă lucrurile să fie mai mare. Mi-ar plăcea să pot să fac mai mult, iar compania să fie mai apreciată la nivel internațional. De când am devenit director artistic am spus că nu mă interesează revoluțiile, ci evoluția. Vreau să ascult părerile celor din companie, vreau să știu ce le-ar plăcea să danseze. Și chiar ascult.
– Când ai de luat o decizie pentru companie, hotărăști ca un dansator, ca un coregraf sau ca un manager?
Ca un dansator. Chiar mă pun în locul dansatorilor și îi ascult. Am semnale pozitive din partea lor, iar acesta este lucrul cel mai important.
– Cât de importante sunt turneele, din punctul tău de vedere?
Cred că este cu adevărat important să contezi la nivel internațional. Așa că, în stagiunea următoare, vom avea multe turnee. Avem deja multe invitații.
– Contractul tău ca Director Artistic se înnoiește anual?
Nu. Mandatul unui director artistic în Slovenia durează cinci ani. Mandatul meu va dura patru ani, pentru că m-am alăturat un an mai târziu echipei de management.
– Cinci ani – în cazul tău patru – sunt de ajuns pentru a-ți demonstra și implementa strategia?
Nu. Acești ani nu sunt de ajuns. Pot spune asta acum, când sunt în interiorul situației. Poate că atunci când dansam aș fi considerat că e timp. Dar acum pot analiza situația: compania m-a acceptat, ne-am format echipa, și probabil că de-abia de acum încolo se poate vedea cu adevărat viziunea mea. Dacă nu voi mai rămâne în acest post…
– …Ai vreun plan de rezervă?
Sigur că da. Nu sunt genul de persoană care să vrea un post cu orice preț. Nu mă interesează funcțiile, mă interesează mai mult posibilitatea de a crea. Deci planul de rezervă este să continui să fiu coregraf și să realizez spectacole.
– Care este mesajul tău pentru publicul de dans din România? De ce ar cumpăra cineva din România un bilet la un spectacol de balet la Opera din Ljublijana?
Poate pentru că spectacolele noastre de balet arată mai… contemporan. Mă refer la elementele vizuale. De exemplu, avem montarea de „Lacul lebedelor” în coregrafie clasică, dar care la nivel de spectacol vizual arată special. Pentru această producție l-am invitat pe light designer-ul care a făcut lumina pentru spectacolele lui Bob Wilson. Avem scenografi talentați, decorurile și costumele arată special. Probabil că ar merita ca publicul din Romania să vadă modul în care colaborează pe scena noastră profesioniștii din mai multe paliere ale artei. Sunteți invitați cu toții!
Eveline PĂUNA