Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Discuţii CFR – operatorii privaţi de transport feroviar

Publicat: joi, 21 februarie 2013

Directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Dimitris Sophocleous a avut în perioada 11-15 februarie a.c. întâlniri cu o mare parte din operatorii privaţi de transport feroviar de călători şi marfă (OTF), ocazie cu care s-a analizat posibilitatea de dezvoltare a relaţiilor existente, modalitatea de îmbunătăţire a prevederilor contractului de acces pe infrastructură, precum şi situaţia datoriilor şi a creanţelor pe care CFR SA le are de recuperat pentru taxa de utilizare a infrastructurii (TUI).

În urma discuţiilor purtate, părţile au considerat oportun acest dialog deschis, managerul companiei asigurându-i pe reprezentanţii OTF privaţi că aceste întâlniri vor fi periodice, astfel încât relaţia de business a companiei cu clienţii săi să se bazeze pe un trend ascendent.

Referitor la recuperarea datoriilor şi a creanţelor, s-au stabilit de comun acord condiţiile de plată a datoriilor financiare înregistrate de operatorii privaţi pentru neachitarea taxei de utilizare a infrastructurii (TUI), prin respectarea termenelor de plată a datoriilor curente aferente TUI, precum şi creşterea cuantumului de garanţie prevăzută în contractul de acces pe infrastructură, astfel încât CFR SA să acopere valoarea unor posibile datorii viitoare. De asemenea, pentru operatorii privaţi care au restanţe financiare pentru taxa de utilizare a infrastructurii aferente perioadelor anterioare, plata se va face eşalonat pe o perioadă de 5 luni.

“Angajamentele stabilite cu operatorii privaţi de transport feroviar reprezintă măsuri operaţionale de îmbunătăţire a relaţiei de business cu clienţii noştri, creşterea veniturilor companiei, precum şi recuperarea datoriilor financiare înregistrate la CFR SA“, a declarat DIMITRIS SOPHOCLEOUS, director general al CFR SA.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=18509

Publicat de la data feb. 21 2013. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 august 2018, 14:36
 

N
Soare
30°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 34°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 28%
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 6
Răsarit: 6:24
Apus: 20:13
Prognoza 21 august 2018
Zi
 

E
Predominant însorit
32°C
Vânt: 0 km/h E
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NNE
Senin
19°C
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-08-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 07:00 si 09:30 In zona : Județul Harghita: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, […]

Loto

Horoscop

  • 122.169 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team