Ultima ora
Publicat: miercuri, 19 februarie 2014

Discuţii Ponta – Băsescu

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu Traian Băsescu, în care şeful statului i-a cerut stabilitate.

Şeful Guvernului a precizat că el nu va demisiona din funcţia de premier dacă PNL se retrage, dar este gata să facă numirile miniştrilor, după ce, spune Ponta, a făcut deja mai mulţi paşi înapoi.

„Eu am dat mai mulţi paşi înapoi pentru păstrarea USL, inclusiv renunţând la ideea ca PC să aibă un vicepremier. Sunt gata să-i numesc pe cei patru miniştri”, a declarat premierul Victor Ponta, miercuri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Mai mult, şeful PSD a precizat că el nu are nicio problemă cu Klaus Iohannis, aşa cum spune Antonescu, adăugând că el chiar l-a propus pe primarul Sibiului la Ministerul de Interne.

„Astăzi pot să-i numesc pe toţi cei patru, dacă Antonescu este de acord. Pot să-i numesc în frunte cu Iohannis, că am văzut că am vreo problemă cu Iohannis. Nu am niciun fel de problemă, astăzi îl numesc, am mai propus de trei ori numirea lui şi de fiecare dată am fost refuzat. Mi-a spus că nu este de acord să fie numiţi în formula actuală a Guvernului, ci să mergem la restructurare în Parlament şi după aceea să-i numim, însă restructurarea poate fi făcută doar printr-un acord al celor patru partide, pentru că mergi în faţa grupurilor parlamentare, nu este o decizie doar a PNL sau doar a mea”, a precizat Ponta.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>