Ultima ora
Publicat: sâmbătă, 29 iulie 2017

Domnul Ministru s-a intors de la Bruxelles cu un caftan reconfirmat!

Am așteptat și eu, ca tot românul!, să aflu cu ce rezultate s-a încheiat întâlnirea pe care a avut-o, ieri, la Bruxelles, ministrul Justiției, Tudorel Toader, cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Și iată că, printr-un amplu comunicat de presă, redactat în buna tradiție a limbii de lemn și asezonat cu retorica prolixă a domnului profesor universitar doctor, suntem înștiințați că înaltul demnitar european are cele mai bune aprecieri pentru modul în care se înfăptuiește actul de justiție aici, pe meleagurile noastre mioritice și ne încurajează să continuăm, tot așa, zi de zi, ceas de ceas și pas cu pas.
Câteva lucruri nu am înțeles eu, cap de locuitor fiind, după ce am citit și recitit comunicatul de presă menționat. Drept pentru care, cu tot respectul cuvenit, ridic două degete și pun următoarele întrebări:
Domnul ministru de Justiție a menționat distinsului interlocutor ca făcând parte din pachetul de legi ale justiției și legea răspunderii magistraților? Pun această întrebare deoarece în comunicatul de presă nu este precizat acest lucru. Iar, dacă, totuși, ministrul Tudorel Toader a făcut vorbire și la legea răspunderii magistraților, poate ne va spune și care a fost opinia domnului Frans Timmermans ?
Din același comunicat de presă reiese faptul că prim-vicepreședintele Comisiei Europene,Frans Timmermans, apreciază, alături de progresele majore realizate în România în combaterea corupției, dimpreună, evident, cu cele din domeniul reformei justiției. De asemenea, mai suntem informați că, la nivelul Comisiei Europene, există așteptări ca aceste progrese să fie continuate. Numai că, din păcate, aici, la noi acasă,nu există doar aprecieri și cununi de lauri, ci, mai degrabă, tot mai multe și tot mai grave dovezi că în lupta anticorupție se înregistrează abuzuri, pentru care răspunderea principală revine direct șefei DNA, Laura Kovesi. Întrebarea mea este următoarea:are cunoștință prim-vicepreședintele Comisiei Europene despre aceste stări de fapte? Sau, dacă tot a avut ocazia unei discuții sincere, constructive și dezinhibate, ministrul român al Justiției, s-a folosit de ea pentru a-i prezenta gazdei sale nu doar luminile ci și umbrele(tot mai multe și mai dese) din activitatea DNA și a șefei sale? A făcut, cumva, domnul Tudorel Toader, referiri și la controlul pe care îl efectuează Inspecția judiciară la DNA și la Parchetul General? Control pe care însuși domnul ministru l-a cerut după ce, al DNA, s-a declanșat un grav conflict intern. Sau, conform celebrei, de-acum,ziceri a domniei sale, a considerat că așa ceva ,,nu este oportun’’?
Nu poarte decât să ne bucure faptul că o personalitate de anvergura domnului Franc Timmermans are cuvinte de apreciere despre progresele pe care le înregistrează România în cadrul MCV, așa după cum am reținut, în mod cu totul deosebit, tonul optimist în care a vorbit domnia sa despre finalizarea cu succes a acestui mecanism pus în cârca României în vremea ministeriatului funest al actualei europârăcioase, Monica Macovei. Totuși, dacă raportăm această cam vagă declarație de bune intenții la o recentă declarație a premierului Mihai Tudose, în care spunea că sunt promisiuni că, până în anul 2019, lucrurile se vor închide. Pe bună dreptate, accentuând domnia sa,numai dacă ,,ne vom urmări în continuare parcursul.’’ În această situație, pun și eu o întrebare: a reușit ministrul român de Justiție să stabilească, în acord cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, un termen clar la care să se pună punct MCV? Sau, totul a rămas la stadiul lui ,,om trăi și om vedea’’?
Ar mai fi, poate, și alte întrebări dar mă opresc aici, nu înainte,însă, de a face o mențiune expresă pentru aprecierea dată de către prim-vicepreședintele Comisiei Europene , Franc Timmermans, ,, continuității mandatului ministrului justiției (Tudorel Toader n.n.)’’ și pe care domnia sa o consideră ,,o premisă pentru continuarea reformelor în justiție’’.
Așadar, măcar de data asta, nu mai este loc pentru alte întrebări. Da!, domnul ministru Tudorel Toader s-a întors, de la Bruxelles, cu un caftan reconfirmat! Dar să nu ne îngrijorăm prea tare, există și o parte bună a situației, fiindcă asta însemnă că visul Monicăi Macovei de a redeveni ministru al(in)justiției, după cum mărturisea zilele trecute, nu prea are mari șanse să devină realitate.
Cel puțin deocamdată…

Şerban CIONOFF

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>