Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Două bombardiere americane trimise în Coreea de Sud pe fondul tensiunilor cu Phenianul

Două bombardiere strategice americane cu rază lungă de acțiune B-1B Lancers se vor antrena marți cu avioane de luptă ale Coreii de Sud în peninsulă în cadrul unui exercițiu obișnuit combinat, au anunțat responsabili militari sud-coreeni, citați de agenția de presă Yonhap.

„Forțele noastre aeriene intenționează să organizeze astăzi (marți) un exercițiu comun cu două B-1B în spațiul aerian al Peninsulei Coreea”, a indicat un purtător de cuvânt al forțelor aeriene ale Coreii de Sud, colonel-locotenentul Kim Sung-duk.

Se prevede ca două B-1B Lancers să survoleze Coreea timp de câteva ore împreună cu două avioane de luptă F-15K, a adăugat acesta.

Purtătorul de cuvânt citat a subliniat că cei doi aliați desfășoară cu regularitate astfel de exerciții aeriene în acest format.

Trimiterea celor două bombardiere americane în Coreea de Sud de la baza din Guam intervine după anunțul făcut anterior că studentul american Otto Warmbier, de 22 de ani, repatriat la 13 iunie în Statele Unite cu grave leziuni cerebrale după cele peste 17 luni de detenție în Coreea de Nord, a decedat luni.

Otto Warmbier, student la Universitatea din Virginia, a încetat din viață la un spital din Cincinnati luni (ora locală), potrivit familiei sale.

Într-o reacție la anunțul morții tânărului, Donald Trump a denunțat un regim nord-coreean „brutal’, ale cărui relații cu Statele Unite sunt deja extrem de tensionate.

Într-un comunicat, el a subliniat determinarea sa de a „împiedica pentru ca oameni nevinovați să sufere astfel de tragedii în mâinile regimurilor care nu respectă statul de drept sau decența cea mai elementară”, potrivit AFP.

Secretarul de stat Rex Tillerson a estimat, la rândul său, că Phenianul este responsabil pentru „detenția” studentului și a cerut eliberarea a trei americani aflați în închisorile regimului comunist nord-coreean.

Agenția de turism Young Pioneer Tours a anunțat marți că va înceta să ia americani în Coreea de Nord după decesul fostului său client Otto Warmbier, care s-a aflat aproape 18 luni într-o închisoare din Coreea de Nord, notează AFP.

În același timp, președintele Coreii de Sud, Moon Jae-in, a prezentat condoleanțe familiei îndoliate.

Sursa: AGERPRES

Foto: Fighter Sweep

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=82173

Publicat de la data iun. 20 2017. Categorii EXTERN, MAPAMOND.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2018, 8:48
 

NNV
Parţial însorit
20°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 22°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 82%
Vânt: 4 km/h NNV
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2018
Zi
 

ENE
Predominant însorit
31°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNE
Senin
18°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 20:40 si 21:40 In zona : Județul Olt: Corabia, Brastavățu, Rusănești, Tia Mare, Vădăstrița, Cilieni, Traian, Vișina, Obârșia, Scărișoara, Studina, Vlădila, Vișina Nouă, Vădastra, Grădinile; Se vor semnala : frecvente descărcări electrice,averse ce vor cumula 25 l/mp
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 20:15 si 21:30 In zona : Județul Alba: Aiud, Blaj, Teiuș, Șona, Mihalț, Lopadea Nouă, Stremț, Sântimbru, Bucerdea Grânoasă, Crăciunelu de Jos, Hopârta, Rădești; Se vor semnala : Frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula peste 20-25 l/mp
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 15 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 iunie, ora 15 – 18 iunie, ora 05 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : pe arii relativ extinse instabilitate atmosferică accentuată Mesaj :   ACTUALIZARE ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ           În după-amiaza zilei de duminică […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 15 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 17 iunie, ora 15 – 18 iunie, ora 21 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor […]

Loto

Horoscop

  • 106.190 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team