Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

„Duminica filmului românesc” dedicată, în această săptămână, regizorului Mircea Daneliuc

Şi în 2014, TVR 2 continuă programul „Duminica filmului românesc” – ce dedică fiecare sfârşit de săptămână creaţiilor cinematografice româneşti, precum şi celor mai valoroşi regizori şi actori autohtoni.

Astfel, în 5 ianuarie, „Duminica filmului românesc” este dedicată regizorului Mircea Daneliuc, cunoscut publicului nostru şi ca scenarist, actor şi prozator. În această zi, TVR 2 a programat pentru cinefili difuzarea a două dintre cele mai apreciate filme ale sale: este vorba de „Croaziera(1981) şi Senatorul melcilor”(1995).

De la ora 14.10, Croaziera aduce în prim plan aventurile unui grup de tineri câştigători ai diverselor întreceri socialiste, care sunt recompensaţi cu o croazieră pe Dunăre. Sub privirea vigilentă a tovarăşului Proca şi a doctorului Velicu, însărcinaţi cu bunul mers al acţiunii, tinerii profită de orice prilej pentru a face haz şi a se abate de la „morala socialistă”. În rolurile principale telespectatorii îi vor putea urmări pe: Tora Vasilescu, Nicolae Albani, Paul Lavric.

De la ora 20.10 este programată cea de-a doua producţie în regia lui Mircea Daneliuc – Senatorul melcilor, cu Dorel Vişan şi Cecilia Bârbora în rolurile principale. Filmul a fost nominalizat la „Palme d`Or”, Cannes, în 1995 şi este o satiră la adresa noii clase de politicieni. Personajul central este senatorul Vârtosu care soseşte într-o localitate montană să inaugureze o instalaţie eoliană. Cu acest prilej, el este întâmpinat de un potop de reclamaţii din partea ţăranilor, nemulţumiţi de felul cum au fost reîmproprietăriţi. Se debarasează însă repede de ei şi se instalează într-o fostă vilă a lui Ceauşescu, în care dormise şi preşedintele Franţei, Charles de Gaulle. Senatorul comandă pentru prânzul de a doua zi melci, spre disperarea autorităţilor care scot la „cules” toată suflarea locului…

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=20916

Publicat de la data ian. 4 2014. Categorii MASS-MEDIA.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 iunie 2018, 14:25
 

ENE
Soare
32°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 35°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 33%
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 7
Răsarit: 5:31
Apus: 21:03
Prognoza 21 iunie 2018
Zi
 

N
Parţial însorit cu furtună
31°C
Vânt: 7 km/h N
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

VNV
Parţial înnourat
19°C
Vânt: 0 km/h VNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 107.035 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team