Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

După alegerile europarlamentare, PSD visează să devină unul dintre cele mai importante partide de stânga

Publicat: vineri, 07 februarie 2014

Vicepreședintele PSD Nicolae Bănicioiu speră că PSD va obține aproximativ 40% la alegerile europarlamentare ajungând unul dintre cele mai importante partide de stânga din Parlamentul European (PE).

„Alegerile europarlamentare reprezintă șansa ca PSD să devină unul dintre cele mai importante partide de stânga din Parlamentul European. (…)PSD are toate șansele de a deveni un factor determinant la nivelul delegației României din Parlamentul European, dar și în cadrul familiei politice a socialiștilor europeni. Putem obține aproximativ 40% din voturile românilor la aceste alegeri, marcând astfel rolul decisiv pe care organizația noastră politică îl poate avea în jocul politic european. (…) La nivel național, alegerile europarlamentare au rolul de a reconfirma guvernarea din ultimii doi ani condusă de PSD, o guvernare puternică și echitabilă față de cetățean și față de mediul de afaceri. Executivul condus de premierul Victor Ponta a redeschis ușile Europei pentru România, confirmând atât poziția strategică a României pe harta vechiului continent, cât și oportunitățile pe care țara noastră le prezintă investitorilor străini. Prin echipa de guvernare de la București, dar și prin lista de europarlamentari pe care o propune, PSD face un pas decisiv în consolidarea dimensiunii sale europene”, spune Bănicioiu potrivit unui comunicat de presă.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=23375

Publicat de la data feb. 7 2014. Categorii POLITIC.

Zona comentariilor

Text To Speech

Meteo în țară

12 decembrie 2018, 15:20
 

VSV
Predominant înnourat
3°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 2°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:43
Apus: 16:36
Prognoza 13 decembrie 2018
Zi
 

VSV
Înnourat
2°C
Vânt: 4 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

NNV
Parţial înnourat
-6°C
Vânt: 4 km/h NNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 12-12-2018 Ora : 6 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 06:30 si 08:00 In zona : Județul Argeş: Pitești, Curtea de Argeș, Mioveni, Costești, Ștefănești, Călinești, Topoloveni, Bascov, Poiana Lacului, Băiculești, Leordeni, Pietroșani, Albeștii de Argeș, Corbeni, Coșești, Bogați, Stâlpeni, Vedea, Bradu, Mușătești, Bălilești, Mălureni, Țițești, Mărăcineni, Merișani, Moșoaia, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 12-12-2018 Ora : 5 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 05:30 si 08:00 In zona : Județul Argeş: Câmpulung, Pietroșani, Mihăești, Lerești, Schitu Golești, Corbi, Stoenești, Valea Mare Pravăț, Mușătești, Poienarii de Muscel, Godeni, Berevoești, Aninoasa, Domnești, Cetățeni, Vlădești, Bughea de Jos, Dragoslavele, Bughea de Sus, Boteni, Brăduleț, Mioarele, […]

Loto

Horoscop

  • 160.346 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team