Ultima ora
Publicat: miercuri, 08 noiembrie 2017

E VREMEA MEDIOCRITĂŢILOR

De zeci de ani de zile, această ţară nu se mai poate lăuda cu adevăraţi oameni de stat, adevăraţi patrioţi, care să-şi dedice propria viaţă unor idealuri cu-adevărat majore, pentru întreaga naţiune.

Deşi mi-e greu să o recunosc, în România constatăm că, de mult timp, e vremea mediocrităţilor.

La tot pasul întâlnim tot felul de impostori care îşi fac drum în viaţă călcând pe cadavre. Tot felul de cozi de topor, nişte neica nimeni, agramaţi şi total needucaţi, care au obţinut o sumă de bani, de regulă, printr-o fraudă care are legătură cu bugetul statului, îşi cumpără imediat un loc de senator sau deputat în Parlamentul României, căci aşa e obiceiul la noi,  tot la fel cum     şi-au cumpărat diverse diplome de pe la universităţile private, că , vorba aia, ca parlamentar e bine să ai şi tu o licenţă. Ei au făcut aceste „investiţii” în niciun caz ca să se dedice luptei pentru democraţia şi prosperitatea acestei naţiuni, ci cu gândul pervers că vor putea să ajungă la banul public mult mai uşor şi să influenţeze diverse decizii la nivel guvernamental care să-l avantajeze tot pe el sau grupul lui de neamuri şi prieteni.

Şi uite cum ne-am trezit că ne fac legi în ţara asta oameni certaţi cu limba română, care nu au o meserie sau o pregătire temeinică într-un domeniu de activitate, oricare ar fi el, care nu au fost angajaţi niciodată, care nu au fost în stare să construiască în viaţa lor măcar o cuşcă de câine sau să conducă vreo colectivitate de oameni, în schimb sunt fiica, fiul, nepoata, nepotul ori amanta vreunui potentat al zilei, la rândul lui, un exponent al burgeziei actuale sau chiar unul din baronii locali.

Partidele politice, în număr de 285, apărute ca ciupercile după ploaie imediat după revoluţie, au fost împuţinate major după şapte cicluri electorale în care am avut alegeri locale, parlamentare, europarlamentare şi, desigur, prezidenţiale, ajungându-se ca în 27 ani de aşa-zisă democraţie de tip dâmboviţean, foarte multe să dispară, unele prin absorbţie, altele prin fuziune şi altele, pur şi simplu prin desfiinţare ca urmare a lipsei de activitate. Toate partidele care s-au cernut prin sita alegerilor au fost conduse de mediocrităţi, de indivizi puşi pe căpătuială prin orice mijloace şi modalităţi, cu eludarea sau chiar încălcarea ordinii de drept şi a legilor ţării.

Au fost şi sunt indivizi pe care, până să ajungă într-o funcţie importantă în stat, nu i-a cunoscut nimeni şi nimic nu-i recomanda pentru a fi miniştri, secretari de stat, preşedinţi sau directori de agenţii.

Adunaţi aluvionar de partidele pe care ei le-au sponsorizat şi susţinut în campaniile electorale, aceşti indivizi imorali şi vasali şefilor ierarhici de la partid au fost impuşi în funcţii de răspundere în stat, fără discernământ şi o analiză pertinentă a activităţii lor, ajungând în acest fel să ocupe demnităţi pentru care pălăria pe care o poartă le este de cele mai multe ori mult prea mare şi, în loc să facă ce trebuie în posturile lor de demnitari, mai mult strică şi tulbură ordinea firească.

Aceasta este consecinţa firească a lipsei de cadre de nădejde şi de adevăraţi oameni de stat.

Am spus şi, chiar dacă mă repet, o să mai spun, fără teama de a greşi,  că este vremea mediocrităţilor pentru ţara asta.

De fapt, această naţiune a ajuns să se compromită atât pe plan internaţional cât şi naţional cu nişte mitici şi, în niciun caz, cu nişte adevăraţi oameni de stat, precum a fost col. Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi Ţării Româneşti, Regele Carol, Regele Ferdinand sau ilustrul ministru de Externe Nicolae Titulescu, din perioada interbelică.

Prof.univ.dr. Florentin SCALEŢCHI

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>