“Educația în școală, religia la biserică!”

 

Asociația Umanistă Română în parteneriat cu Asociația Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință lansează, odată cu începerea anului școlar 2013-2014, campania de informare națională“Educația în școală, religia la biserică!” prin care își propun să ofere toate informațiile și suportul necesar tuturor părinților și elevilor majori din România ce optează pentru retragerea de la cursul Religie.

 

“Deși participarea elevilor la ora de religie în școli este facultativă, se poate remarca la nivel național o lipsă de informare cu privire la această posibilitate, care este, în definitiv, un drept prevăzut de legislația României. Trebuie să schimbăm această situație, părinții și elevii au dreptul de a fi informați.”, a declarat Cezar Maroti, președintele Asociației Umaniste Române.

 

Această campanie vine, de asemenea, ca o necesitate pentru numeroasele cazuri în carepărinții ce și-au manifestat dorința de a-și retrage copiii de la orele de religie, au întâmpinat dificultăți și atitudini agresive din partea unor cadre didactice sau chiar a unor directori de școli. Dacă astfel de cazuri vor fi semnalate, Asociația Umanistă Română și Asociația Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință sunt pregătite să îi ajute pe aceștia cu toate demersurile legale necesare.

 

„Cu toate încercările autorităţilor de a impune predarea religiei în şcolile publice din România, în detrimentul copiilor şi în favoarea salariaţilor Bisericii, participarea elevilor la orele unei discipline confesionale nu poate fi decât facultativă. Dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie implică şi informarea corectă a copiilor şi părinţilor cu privire la aceste libertăţi”, a declarat Emil Moise, preşedintele Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă.

 

            Pentru a intra în posesia cererilor necesare la retragerea de la cursul facultativ de Religie, dar și pentru alte detalii relevante, puteți accesa site-urile www.humanismromania.orgwww.humanism.ro și pagina oficială de Facebook www.facebook.com/Humanism.Romania.

 

Înființată în iulie 2008, Asociația Umanistă Română își propune promovarea științei, culturii, drepturilor ființei umane, valorilor umaniste și a celor democratice ale societății deschise, apărarea principiului democratic al separării dintre stat și biserică, apărarea libertății de gândire, conștiință și religie, ca drept fundamental al fiecărei persoane indiferent de opțiunea sa față de religie, promovarea unei educații moderne, de natură să stimuleze autonomia de gândire a copiilor și tinerilor.

 

Asociaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă a fost înfiinţată în 2004 în scopul promovării, printre altele, a libertăţii de conştiinţă – ca drept fundamental al fiinţei umane –, a respectului faţă de persoana umană şi a caracterului secular al statului român, în sensul valorilor constituţionale, care separă autorităţile publice de biserică, excluzând imixtiunile şi asigurând autonomia bisericii în raport cu statul, condiţie a unei adevărate libertăţi de conştiinţă.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.