Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Egipt: 27 de statui fragmentate ale zeiței cu cap de leoaică Sekhmet, descoperite la Luxor

Publicat: miercuri, 06 decembrie 2017

O colecție de 27 de statui fragmentate ale zeiței egiptene cu cap de leoaică Sekhmet a fost descoperită în apropierea coloșilor lui Memnon din Luxor (centrul Egiptului), a declarat duminică Ministerul pentru Antichități din această țară, citat de AFP.

Această descoperire a survenit în timpul unor săpături efectuate de o misiune arheologică egipteano-europeană, în cadrul unui proiect de conservare al templului regelui Amenhotep al III-lea, unul dintre cei mai importanți faraoni ai Egiptului antic.

Săpăturile au demarat pe 7 noiembrie și au durat pana la sfârșitul lunii, a declarat pentru AFP Hourig Sourouzian, șeful misiunii arheologice.

Potrivit lui Mostafa Waziri, secretar general al Consiliului Suprem al Antichităților, unele statui o reprezintă pe zeiță așezată pe tron, având în mâna stângă simbolul vieții, iar altele o reprezintă în picioare, cu sceptrul de papirus pe piept”, se indică într-un comunicat al ministerului.

„Starea de conservare a statuilor variază”, a indicat Sourouzian. Unele statui, descoperite în straturile superioare ale solului, sunt în stare bună.

Potrivit lui Waziri, statuile sunt din granit negru și măsoară în unele cazuri până la doi metri.

Zeiță cu cap de leoaică simbolizând căldura distructivă a soarelui, Sekhmet era temută de dușmanii săi pentru puterea sa devastatoare.

Misiunea condusă de Hourig Sourouzian a descoperit de la începutul săpăturilor, în anul 1998, până în prezent 287 de statui ale lui Sekhmet.

Luxor, un oraș cu o populație de o jumătate de milion de locuitori, situat pe malul Nilului în Egiptul de Sus, găzduiește rămășițele arheologice ale vechii capitale egiptene Teba.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=88454

Publicat de la data dec. 6 2017. Categorii LIFE & STYLE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 august 2018, 0:18
 

N
Senin
23°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 22°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 49%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:18
Apus: 20:21
Prognoza 16 august 2018
Zi
 

NNE
Predominant însorit
33°C
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NE
Predominant senin
21°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 19:30 si 20:30 In zona : Județul Bistriţa-Năsăud: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Bistriţa-Năsăud: Rodna, Lunca Ilvei, Șanț;Județul Maramureş: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Maramureş: Sighetu Marmației, Borșa, Vișeu de Sus, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 19:30 si 20:30 In zona : Județul Bihor: Salonta, Marghita, Săcueni, Valea lui Mihai, Diosig, Brusturi, Ciumeghiu, Nojorid, Tăuteu, Șimian, Sălard, Curtuișeni, Biharia, Sântandrei, Chișlaz, Derna, Sârbi, Abram, Sălacea, Borș, Girișu de Criș, Roșiori, Tarcea, Abrămuț, Cherechiu, Cefa, Ciuhoi, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 19:10 si 20:00 In zona : Județul Cluj: Poieni, Negreni, Săcuieu, Ciucea;Județul Sălaj: Sâg, Valcău de Jos, Plopiș, Halmășd, Boghiș;Județul Satu Mare: Tășnad, Pișcolt, Andrid, Santău, Cehal, Pir, Săuca, Săcășeni; Se vor semnala : averse care vor cumula local […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 19:05 si 20:00 In zona : Județul Bihor: Bratca, Vadu Crișului, Borod, Șuncuiuș, Aușeu, Măgești, Bulz;Județul Caraş-Severin: Bozovici, Prigor, Lăpușnicu Mare, Bănia, Dalboșeț, Eftimie Murgu, Lăpușnicel, Șopotu Nou; Se vor semnala : averse ce pot cumula 25-30 l/mp, frecvente […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 5 Intre orele : 19:05 si 20:00 In zona : Județul Suceava: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Suceava: Vatra Dornei, Șaru Dornei, Panaci; Se vor semnala : averse care vor cumula local 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale […]

Loto

Horoscop

  • 121.143 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team