Ultima ora
Publicat: sâmbătă, 23 februarie 2013

Elena Dumitru: Locurile de muncă verzi sunt o modalitate de sprijin a economiei

Un alt subiect dezbătut cu ocazia celui de-al 27-lea Consiliu de Administrație al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), care se desfășoară în cursul acestei săptămâni la sediul UNEP de la Nairobi, s-a referit la necesitatea asigurării de locuri de muncă verzi în contextul unei economii durabile. La evenimentul dedicat acestui subiect au participat reprezentanți guvernamentali ai UNEP, ai unor organizații internaționale în domeniul muncii, ONG-uri. România a fost reprezentată la această reuniune de Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Elena Dumitru.

Principalele idei care au reieșit din discuții s-au referit, în principal, la provocările pe care le presupune dezvoltarea potențialului de asigurare a locurilor de muncă ale unei economii durabile, respectiv: oportunitățile de angajare în procesul de tranziție către o economie verde, integrarea preocupărilor privind protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice în politicile de angajare, asigurarea instruirii pentru noi specializări și calificări necesare pentru ocuparea de locuri de muncă verzi.

În acest context, șeful delegației României a precizat că locurile de muncă verzi sunt o modalitate de sprijin a economiei pentru trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon și utilizarea eficientă a resurselor naturale. În același timp, transformarea unei economii poluatoare într-o economie eco-eficientă conduce la profunde schimbări în producție, distribuție și consum, însă este în același timp o șansă de trecere către societate durabilă.

”Pentru a garanta o trecere cât mai rapidă și facilă către o economie verde, trebuie să ne concentrăm în special asupra programelor de educare în domeniul ecologiei, al recalificării și reconversiei profesionale” a subliniat Secretarul de Stat Elena Dumitru.

Totodată, șeful delegației României a menționat faptul că asigurarea locurilor de muncă verzi se înscrie ca prioritate în actualul Program de Guvernare și a exemplificat eforturile întreprinse în acest sens de către autoritățile centrale și locale, subliniind, în mod special, programul de reabilitare al locuințelor derulat de autoritățile locale și finanțat din fonduri europene cu co-finanțare de la bugetele locale.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>