Ultima ora
Publicat: duminică, 18 iunie 2017

FENOMENUL TEATRUL STELA POPESCU

Este o vorbă  pe  care  mereu  o  spun:  indiferent   câţi  „iepuri „  sunt în  sală –situaţii extreme,neprevăzute pe  care nu  ai  cum  să  le  eviţi  ,  mai  ales  că  ne-am  obişnuit  cu  săli  de 750  de  locuri,  arhipline-artiştii   trebuie  să   fie la  fel de  brilianţi,  ca  întotdeauna…Aşa   a  fost  la  TEATRUL   LA  TVR,  la  spectacolul   DL.  GOE  ŞI  AI LUI,  când  corul meteorologilor  supăraţi  ne-a  convins  că  sâmbătă    dimineaţa  , 17   IUNIE  ,va  ploua  cu  găleata. Totuşi,  poate  100   de  spectatori  mici – mari   au  avut  curajul  să  vină ,  să  vadă   ce-i  cu GOE  şi  ,  surpriză,  nu a plouat, iar reprezentaţie  a fost  for-mi-da-bi-lă! A  plutit  ceva  în  aer,  un   semn  special,  un  magnet, toată   suflarea s-a  mobilizat,nu  se   zărea  niciun  nor  negru,  dansatorii-vedetă    au  încins   TOCATTA  lui  BERETT –  de  nu  se  mai  opreau  aplauzele,  Dl  GOE (RALUCA  STRAIA ), cu   alaiul  lui , a  fost  simpatizat  de  la  prima  replică – doar   este  regia  lui DAN  TUDOR  ! .  SHOW  de  clasă  a  făcut  ŞTEFAN  POPOV,  toţi  actorii- inventivi,  inspiraţi,STELA  POPESCU-  nu  mai  vorbesc, cuceritoare.. O reprezentaţie   de  echipă ,   cu  un  corp  tehnic  impecabil,   cu  fotografi,  reporteri  …,   Cu cele  mai  mici melomane  ,  ANASTASIA ,RAFAELA ,care   s-au  dezlănţuit pe ritmurile TARAFULUI  NEW  STYLE !

S-a   scrie  mereu   despre   „FENOMENUL”  TSP !

 TEATRUL  STELA  POPESCU,  ştiu  bine,    este  un  ansamblu  special,   are  har,  suflet,  daruri  pe  care nimeni  nu  i le poate  lua , oricât   de  sucite  ar  fi  VREMURILE,  ar   fi  VREMEA!

SMARANDA  OŢEANU-BUNEA

Director   fondator.

  1. Nu peste  mult  timp  va intra la  tipar  cartea mea   „DE  LA  ALADIN  LA  ŞEHEREZADA”,  semn   al respectului   meu  faţă  de   TEATRUL STELA  POPESCU…,în  care fiecare coleg  îşi  va găsi  PORTRETUL. Fără  mască, fără  amabilităţi   conjuncturale, scrise cu dragoste-duritate- umor –sarcasm,  spre   deliciul   cititorilor care  abea  aşteaptă . Aşa   se  scrie   ISTORIA!

 

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>