Ultima ora
Publicat: luni, 13 mai 2013

Filozofie și medicină – Eugen BLAGA

Puțină lume știe că unul din remarcabilii filosofi occidentali ai secolului al XIX-lea, Arthur Schopenhauer, înainte de a se dedica studiului filosofiei, a început prin a studia medicina la una din cele mai renumite universități occidentale ale Europei, anume cea din Gottingen. Medicina, știința ce l-a pasionat în tinerețe, studiul fiziologiei, apoi preocuparea pentru cunoașterea componentei psihologice, influențînd peste ani pînă și concepția lui Freud, și, evident, filosofia sa, toate, deci, au făcut epocă. Din opera sa s-au revendicat nume mari ale filosofiei: Friedrich Nietzsche, Henri Bergson sau Emil Cioran, dar și nume ilustre ale literaturii europene, ca Proust, Tolstoi Thomas Mann și chiar Mihai Eminescu.
Dar, cum spuneam, medicina a fost prima pasiune și, sub o formă sau alta, a rămas una dintre pasiunile sale pe tot parcursul vieții.
În  una dintre celebrele sale cugetări, Schopenhauer ne transmite: Un cerșetor sănătos este mai fericit decît un rege bolnav. Mi-am rememorat  acest celebru citat din multele sale cugetări cu un  prilej nu tocmai fericit. Viața, suferința m-au dus pe unul din paturile unui spital bucureștean, despre care am mai scris în editorialul săptămînii trecute. Nu doresc să scriu tot despre această minunată uzină a sănătății, cum am numit-o de îndată ce i-am cunoscut mecanismele interne și funcționarea, deși ceea ce se întîmplă aici este unic și ar merita nu două editoriale, ci studii aprofundate, pentru a face apoi cunoscute bunele practici de aici și apoi a le externaliza în întreg sistemul.
Doresc în schimb să scriu despre faptul că aici, poate, și în alte cîteva locuri din țară, medicina are o altă filozofie. Medicina aici se face cu vocație, cu dragoste de oameni, cu multă grijă, cu un profesionalism nesperat și aproape incredibil pentru o țară care, în ultimii douăzeci de ani, a umplut cu competențe toate spitalele Europei. De aici și poate încă din puține locuri medicii nu au plecat. Dimpotrivă, condițiile excepționale de exprimare profesinală, apoi dotarea de ultimă oră, managementul adus parcă de pe altă planetă, infrastructura funcționînd ca un ceasornic te conduc, parcă, într-o zonă a incertitudinii și îndoielii, a relativei aparențe, te îndeamnă să nu crezi că, iată, aici, aproape în centrul capitalei, poate exista o altă lume, un alt spațiu, o altă dimensiune a valorii, un alt tip de relații umane, fie ele de tipul pacient-medic, sau de tipul pacient-aparținător-medic. Procedurile sînt asimilate și funcționează perfect. Totul se întîmplă cînd și cum trebuie. Timpii sînt monitorizați, încît să nu forțeze și să obosească nici sistemul, dar nici pe cei aflați în uzina de sănătate.
Dar cei mai importanți în acest mecanism sînt oamenii. Medicii, personalul mediu, personalul auxiliar, cei de la recepții, cei care prepară hrana și cei care fac și întrețin curățenia, cei care nu se văd, dar știm că există din perfecta funcționare a tuturor aparatelor, a sistemelor informatice, a celor mecanice, funcționale, etc.
Am urmărit cu o atenție generată, cum spuneam, de uimire, ceea ce se petrece. Am identificat cîteva dintre principiile generale ale managementului, am aflat micile secrete ale politicii de resurse umane, am reușit să aflu că cei mai mulți dintre valoroșii medici ai uzinei de sănătate sînt cu norma de bază aici, au locul de muncă aici, sînt stabilizați aici, că cei mai mulți nu au multiplu status ocupațional. Mă întrebam cum este posibil, de ce medicii resping zona publică, cînd oricine dintre noi știe avantajele informale ale prestațiilor în spitalele și ambulatoriile de specialitate publice. Dar iată că se poate. Explicația mea subiectivă, nevalidată prin nici un studiu, are la bază, în bună parte, vîrsta celor de aici. Majoritatea sînt foarte tineri, unii extrem de tineri. Predominantă este și calitatea formării lor, excepționala dorință de a face medicină, dar nu oricum și nu oriunde, ci într-un asemenea loc unde, în ciuda vîrstei, li se dă credit, apoi au cu ce lucra, au acces la echipamente pe care cei din public, probabil, le visează, sistemul de comunicare, de subordonare și cel funcțional oferindu-le garanția acelui posibil așteptat, adică a posibilității de a face performanță.
Am întîlnit aici foarte mulți medici tineri. Aș dori să scriu acum doar despre unul singur. Este vorba despre o tînără. Un tînăr medic cu vocație, cu har, cu harismă, cu știință de carte, cu dragoste pentru oameni, cu un farmec care ar face pe cel mai suferind locatar temporar al stabilimentului s-o privească cu drag, cu dragoste chiar, dar nu păcătos și vinovat, pentru că domnișoara doctor nu-ți induce așa ceva, ci, dimpotrivă, privindu-i chipul adolescentin, vrînd-nevrînd o asculți cu atenție și cu mirare. Dialogînd profesional, reușește rara performanță să te facă să zîmbești, chiar și atunci cînd suferința te inundă, cînd ești la un pas să cedezi. Buna dispoziție, atitudinea profund tonică, curățenia spiritului care emană prin tot, extrem de înalta pricepere medicală, chiar și frumusețea picturală a chipului te copleșesc și, atunci cînd, de regulă, consultul ia sfîrșit, pleci cu un gînd bun, cu speranța că situația este sub control pentru că, iată, are cine veghea. Rareori am întîlnit în acest mediu oameni tonici. De puține ori am identificat pasionați. Și de și mai puține ori am găsit medici dedicați, medici îndrăgostiți de profesie, tineri care acceptă renunțările pentru profesie, tineri care, la 32 de ani, dețin două serioase diplome universitare, o specializare medicală și, din toamnă, un doctorat greu, la cea mai prestigioasă universitate de medicină din țară. Toate acestea au cerut sacrificii, toate și-au cerut obolul lor, toate au fost obținute cu efort, cu extrem de multă muncă, cu renunțarea la o parte din viața de familie, la multe dintre cele care se cer a fi făcute la 20 sau 30 de ani.
Am aflat, cum spuneam, că medicina se poate face și altfel. Că în balanța public/privat, cea din urmă atîrnă mai greu. Are o cantitate mai mare de performanță, de valoare. Mai ales umană.
Și, pentru că ar fi nedrept să închei fără a da un nume, iată-l:
Dr.Elena Călinescu, Centrul de Diagnostic și Tratament Victor Babeș

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>