Ultima ora
Publicat: joi, 15 iunie 2017

Fiul ploii a rămas fără umbrelă!

Deși Liviu Dragnea se jură că n-a cerut așa ceva, în poiana politichiei nu se mai vorbește decât despre asta: demisia! A premierului sau, la nevoie, a guvernului! STOP  Președintele ALDE a făcut chiar primul pas prin retragerea sprijinului politic pentru Grindeanu, anunțând că miniștrii săi sunt gata să-și depună mandatele STOP  În tumultuoasa ședință de partid de la Parlament s-au ciocnit evaluări contradictorii: cea a partidului (dată de Dragnea pe mâna lui Vâlcov) și cea a Guvernului – prezentată chiar de premier STOP  Nimic nu coincide între acestea: partidul consideră că Executivul  a îndeplinit doar 13% (!) din programul de guvernare, în timp ce Guvernul crede că a realizat 60% – în doar 6 luni, dintr-un mandat de patru ani STOP  Doar 9 măsuri din programul de guvernare n-au fost abordate – mai precizează Grindeanu STOP  Băiatul acela timid adus de mână la prima ședință de guvern de către „tata Dragnea„ și „mama Tăriceanu” s-a emancipat și acum se încontrează cu creatorii săi STOP  Este evident pentru toată lumea că o demisie sau o demitere ar crea probleme mari și greu de rezolvat pentru toți cei implicați, dar orgoliile sunt întotdeauna mai puternice decât rațiunea STOP  Situația în care s-a ajuns poartă și amprenta unei situații atipice: deobicei, premierul era și șef de partid și nu trebuia să dea seamă pentru ce (nu) făcea! Grindeanu este fiul ploii și singura sa armă de atac și apărare este refuzul de a demisiona de bună voie STOP  Născut sub semnul sloganului „REZIST”  Grindeanu a fugit de la Parlament și s-a retras la Victoria ca să-și facă planul de bătaie. De rezistență..STOP  El își joacă pe acest palier scurta și efemera sa carieră politică STOP  Culmea ridicolului o reprezintă o presupusă declarație a sa, cum că ar demisiona doar dacă primește din partea lui Iohannis asigurarea că va numi un premier tot de la PSD STOP  Ceva la fel de absurd ceruse și Ponta după COLECTIV…STOP  Evident că toată lumea se întreabă care este cauza reală a acestui conflict neașteptat? Este secretul lui Polichinelle: se pare că premierului i se reproșează faptul că nu a avut „bărbăția” să-i ceară lui Toader să pună un prag valoric pentru abuzul în serviciu! STOP  Acela despre care se consideră că l-ar scăpa pe Dragnea de toate problemele STOP  Gogomănia zilei nu poate să aparțină decât unui…gogoman: PSD ar intenționa să pună un premier ungur! Perla îi aparține lui Tomac, șeful lui Băsescu, despre care Hunor crede că a emis inepția sub influența unor „fumuri”…STOP  Rezultatul votului din CEx al PSD este logic: retragerea sprijinului politic pentru Grindeanu! Bașca excluderea acestuia din partid!(dacă nu-și dă demisia) Ambele în unanimitate. Fiul ploii rămâne fără umbrelă!

Octavian ANDRONIC

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>