Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Florian Coldea: Pe 6 decembrie 2009 nu am luat cunoștință de fapte referitoare la posibilitatea afectării scrutinului

Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a transmis, luni, o scrisoare Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009 în care precizează că, pe 6 decembrie 2009, nu a luat cunoștință de niciun fel de date, informații, respectiv fapte sau împrejurări referitoare la posibilitatea afectării rezultatului scrutinului electoral sau cu privire la alte aspecte care fac obiectul activității comisiei.

Scrisoarea este structurată pe două părți: considerații generale și considerații particulare.

La capitolul considerații particulare, Coldea scrie că atât în cursul zilei de 6 decembrie, cât și ulterior, în calitate de prim-adjunct al directorului SRI, a desfășurat cu precădere „activități circumscrise apărării, promovării intereselor de securitate ale statului român și protejării cetățenilor României potrivit competențelor conferite instituției, adecvate funcției și adaptate situațiilor specifice (concret, în perioada la care ne referim, adaptate contextului electoral)”.

„De asemenea, în mod firesc, ca orice cetățean, ocazional am avut și activități cu caracter privat — fără nicio legătură cu atribuțiile mele de serviciu sau care să implice calitatea mea profesională. Menționez că aceste activități, deși private, se supun prevederilor din normele și regulamentele militare aplicabile personalului SRI și nu au afectat în niciun fel conduita mea profesională sau îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Precizez că în contextul particular al zilei de 6 decembrie 2009, nu am luat cunoștință de niciun fel de date, informații, respectiv fapte sau împrejurări referitoare la posibilitatea afectării rezultatului scrutinului electoral sau cu privire la alte aspecte care fac obiectul activității comisiei”, a mai scris Coldea.

El a adăugat că și în ziua de 6 decembrie 2009, atât în cadrul activităților profesionale, cât și al celor private, la fel ca pe parcursul întregii sale cariere, în situații oficiale și private, a acționat în spiritul legii și al regulamentelor militare.

„Rămân un susținător consecvent al eforturilor tuturor instituțiilor pentru protejarea și promovarea intereselor statului român, în orice împrejurare. În acest sens, încurajez orice persoană care consideră că deține date sau indicii privind eventuale abateri de la lege și/sau regulamentele militare în ceea ce privește activitatea mea profesională sau personală să își îndeplinească obligația legală și morală de a se adresa prompt autorităților competente. Voi fi la dispoziția acestor autorități, ca de fiecare dată, pentru clarificarea tuturor aspectelor ce pot arunca vreo umbră asupra carierei mele care, vă asigur, s-a desfășurat sub semnul jurământului militar pe care l-am onorat permanent”, a menționat acesta în scrisoare.

În ce privește considerațiile generale, Coldea precizează că în anul 2009 — „puternic marcat de retorica electorală” — România s-a confruntat cu o situație complexă de securitate, determinată de: „efectele crizei economice, riscuri legate de securitate energetică, acțiuni ofensive de spionaj din partea unor puternice servicii de informații, deficiențe în administrarea resurselor, diversificarea formelor și profesionalizarea grupurilor de criminalitate organizată”.

„În aceste condiții, potrivit competențelor sale, în deplină echidistanță și neutralitate politică, SRI a depus eforturi considerabile prin care s-a reușit gestionarea în bune condiții a riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale. Rezultatele activității instituționale au contribuit semnificativ și în acel an la siguranța și stabilitatea României ca furnizor de securitate în plan extern, pentru aliații și partenerii noștri, SRI bucurându-se de aprecieri constante din partea beneficiarilor, a partenerilor interni și internaționali. Subliniez totodată că activitatea noastră în anul 2009 a implicat eforturi umane și sacrificii deosebite la nivelul personalului SRI, mai ales având în vedere că s-a desfășurat în condiții de reduceri bugetare. Demersurile și rezultatele instituției sunt descrise ca atare în Raportul privind activitatea desfășurată în anul 2009, document validat de Comisia pentru controlul SRI și aprobat de plenul Parlamentului”, a mai scris acesta.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=82127

Publicat de la data iun. 19 2017. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2018, 3:23
 

NE
Senin
19°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 19°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2018
Zi
 

ENE
Predominant însorit
31°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNE
Senin
18°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 20:40 si 21:40 In zona : Județul Olt: Corabia, Brastavățu, Rusănești, Tia Mare, Vădăstrița, Cilieni, Traian, Vișina, Obârșia, Scărișoara, Studina, Vlădila, Vișina Nouă, Vădastra, Grădinile; Se vor semnala : frecvente descărcări electrice,averse ce vor cumula 25 l/mp
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 20:15 si 21:30 In zona : Județul Alba: Aiud, Blaj, Teiuș, Șona, Mihalț, Lopadea Nouă, Stremț, Sântimbru, Bucerdea Grânoasă, Crăciunelu de Jos, Hopârta, Rădești; Se vor semnala : Frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula peste 20-25 l/mp
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 15 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 iunie, ora 15 – 18 iunie, ora 05 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : pe arii relativ extinse instabilitate atmosferică accentuată Mesaj :   ACTUALIZARE ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ           În după-amiaza zilei de duminică […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 15 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 17 iunie, ora 15 – 18 iunie, ora 21 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor […]

Loto

Horoscop

  • 106.135 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team