Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

FMI NU VREA introducerea de bonificaţii celor care-şi plătesc impozitele în avans

Guvernul a propus Fondului Monetar Internaţional (FMI) introducerea unei bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor.

Partea română încearcă să îi convingă pe experţii FMI că veniturile în minus încasate astfel din impozite, ca efect al bonificaţiilor, vor fi compensate integral prin sumele pe care Guvernul nu ar mai fi obligat să le cheltuiască cu dobânzile aferente împrumuturilor contractate pentru finanţarea deficitului bugetar, în lipsa impozitelor achitate la timp, potrivit unor surse citate de B1 TV.

Dacă ar fi acceptate, bonificaţiile ar putea fi de 10%, ca şi în cazul plăţii în avans a taxelor locale. În prezent, pentru achitarea impozitelor locale în avans, până la sfârşitul lunii martie, suma de plată este mai mică cu 10%.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, luni, la Guvern, cu delegaţia comună a Fondul Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

„Trebuie efectuate calcule legate de cât anume se cheltuieşte cu dobânzile, mai exact de arătat că ce se pierde din bonificaţie este economisit la capitolul dobânzi. Experţii FMI nu au agreat însă măsura până la acest moment”, au arătat sursele citate.

O misiune a Fondului Monetar Internţional a sosit la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=22658

Publicat de la data ian. 27 2014. Categorii ACTUALITATE, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2018, 6:52
 

NNE
Parţial însorit
19°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 20°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 88%
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2018
Zi
 

ENE
Predominant însorit
31°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNE
Senin
18°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 20:40 si 21:40 In zona : Județul Olt: Corabia, Brastavățu, Rusănești, Tia Mare, Vădăstrița, Cilieni, Traian, Vișina, Obârșia, Scărișoara, Studina, Vlădila, Vișina Nouă, Vădastra, Grădinile; Se vor semnala : frecvente descărcări electrice,averse ce vor cumula 25 l/mp
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 20:15 si 21:30 In zona : Județul Alba: Aiud, Blaj, Teiuș, Șona, Mihalț, Lopadea Nouă, Stremț, Sântimbru, Bucerdea Grânoasă, Crăciunelu de Jos, Hopârta, Rădești; Se vor semnala : Frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula peste 20-25 l/mp
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 15 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 iunie, ora 15 – 18 iunie, ora 05 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : pe arii relativ extinse instabilitate atmosferică accentuată Mesaj :   ACTUALIZARE ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ           În după-amiaza zilei de duminică […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 15 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 17 iunie, ora 15 – 18 iunie, ora 21 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor […]

Loto

Horoscop

  • 106.143 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team