Ultima ora
Publicat: miercuri, 11 octombrie 2017

FMI și-a îmbunătățit estimările privind creșterea economiei României în 2017 și 2018

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în creștere, de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an, potrivit celui mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marți de instituția financiară internațională.

De asemenea, FMI și-a îmbunătățit și prognoza privind ritmul de creștere înregistrat de economia României în 2018, până la 4,4%, față de avansul de 3,4% preconizat în aprilie.

Conform documentului referitor la perspectivele economiei globale, România și Islanda vor consemna în acest an cea mai mare creștere economică din Europa, de 5,5%.

Pe ansamblu, Europa va înregistra o creștere economică de 2,5%, iar Europa Emergentă, regiune unde este inclusă și România, va avea un avans al PIB de 4,5%.

„Perspectivele de creștere au fost îmbunătățite pentru Europa emergentă în 2017, reflectând avansul mai solid din Turcia, Rusia și alte state din regiune. Pentru întregul grup, expansiunea va ajunge la 4,5% în 2017 (de la 3% previzionată anterior) și la 3,5% în 2018 (de la 3,3% estimată în aprilie)”, subliniază FMI, în raportul „World Economic Outlook”.

În ceea ce privește evoluția prețurilor de consum în România în acest an, estimările instituției financiare internaționale au fost revizuite în jos, până la o creștere de 1,1%, de la un avans de 1,3% cât se estima în aprilie, urmând ca ritmul de creștere a prețurilor să accelereze în 2018 până la 3,3%, peste avansul de 3,1% preconizat anterior de FMI.

FMI a modificat și prognoza privind deficitul de cont curent înregistrat de România la minus 3% în 2017 (de la 2,8% anterior) și la 2,9% în 2018 (de la 2,5% previzionat în aprilie).

Pe de altă parte, FMI a revizuit în scădere estimările referitoare la rata șomajului în România, care ar urma să se situeze în acest an la 5,3%, față de 5,4% cât estima anterior, pentru ca în 2018 să ajungă până la 5,2%, similar cu nivelul previzionat în aprilie.

Institutul Național de Statistică (INS) a revizuit în creștere ușoară datele privind avansul Produsului Intern Brut în trimestrul II al acestui an, astfel că, potrivit noilor cifre publicate marți, economia României a urcat cu 1,7% în termeni reali față de primul trimestru al acestui an și cu 6,1% (serie brută) față de același trimestru din anul precedent.

Datele publicate la începutul lunii septembrie de INS indicau un avans al PIB de 1,6% comparativ cu trimestrul I din 2017, în termeni reali, și de 5,9% (pe seria brută) față de același trimestru din anul 2016.

Potrivit cifrelor publicate marți, pe serie ajustată sezonier, față de același trimestru din anul 2016, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu 5,9% (5,7% în septembrie).

În primele șase luni ale acestui an, avansul economiei românești a fost de 5,9% pe serie brută și de 5,8% pe seria ajustată sezonier. Datele publicate în septembrie arătau că Produsul Intern Brut a crescut cu 5,8%, pe seria brută, în primele șase luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2016, și cu 5,7% pe seria ajustată sezonier.

Cea mai semnificativă contribuție la creșterea PIB a avut-o consumul final (5,2%, în scădere ușoară față de datele publicate în septembrie care indicau o contribuție de 5,4%).

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>