Fost lider al Camerei Lorzilor, Marea Britanie: NATO este o organizație umbrelă pentru apărarea lumii vestice

Robert Salisbury, fost lider al Camerei Lorzilor din Marea Britanie, prezent joi la București, a recomandat statelor membre UE să facă parte din NATO „cu toată inima”, aceasta fiind o organizație umbrelă pentru apărarea și securitatea lumii vestice.

„Lumea se schimbă, natura conflictelor se schimbă. Dacă vrem să apăram populația și să ne asigurăm că modul de viață pe care îl considerăm ca fiind cel mai bun poate prevala asupra unor moduri alternative — uneori, chiar medievale — atunci trebuie să privim serios chestiunea organizației de securitate și apărare. Cel mai bun lucru pe care aliații din cadrul UE pot să îl facă — pot coopera unii cu alții, asta sună bine — este să facă parte, cu toată inima, din NATO, ca o organizație umbrelă pentru apărarea și securitatea lumii vestice. Să ne unim și să ne întrebăm care sunt riscurile și amenințările cu care ne confruntăm, care sunt oportunitățile pe care le prezintă stilul nostru de viață, pe care îl putem promova, și cum vom răspunde din punct de vedere politic, strategic și al capabilităților când lucrurile se vor înrăutăți”, a precizat el, în cadrul Summit-ului Bunei Guvernări, organizat de Strategikon.

Robert Salisbury a mai evidențiat importanța unui mecanism care să restabilească NATO drept principala organizație de apărare și securitate.

„Există o reținere considerabilă, așa cum știți, în special din partea unor puteri economice importante, așa cum este Germania, de a urma exemplul admirabil al României în ce privește cele două procente (alocarea a cel puțin 2% din PIB pentru apărare, n.r.). (…) Cred că în loc să intrăm în detalii în ce privește acordurile NATO-UE, dacă dorim să dezvoltăm o politică eficientă de apărare și securitate, avem cu adevărat nevoie de un mecanism care să restabilească NATO drept principala organizație de apărare și securitate”, a spus el.

Robert Salisbury și-a exprimat convingerea că nu ne aflăm în timpul unui război rece, ci într-o perioadă de tensiune. Pe de altă parte, a adăugat că ne aflăm într-o perioadă de conflict, în care protagoniștii nu se împart strict în două tabere, ci fac parte dintr-o ansamblu complicat, cu straturi multiple. În egală măsură a remarcat însă că națiunile vestice se simt protejate într-un „cocon al păcii”, în ciuda atrocităților teroriste.

„În urmă cu 50 de ani, aproximativ o treime din bugetul Marii Britanii era cheltuit pentru educație, securitate socială și pensii. Astăzi, această proporție a ajuns la două treimi, lăsând o treime pentru toate celelalte domenii. (…) E foarte dificil să reduci nivelul acelor cheltuieli, deși reforma securității sociale începe să aibă un efect dramatic, în sensul încurajării muncii. (…) Toată lumea simte că trăim în vremuri de pace”, a menționat el.

În opinia sa, nicio națiune nu poate răspunde contextului actual, complex și provocator, într-o manieră strategică. El a adăugat că extrem de importantă este și asigurarea unei susțineri din partea publicului.

„Dacă nu ai publicul de partea ta, va fi foarte dificil — într-un conflict prelungit — să îi convingi, să fie pregătiți să susțină acel conflict pe termen lung. (…) Mi se pare dificil să cred — cu mare respect față de prietenii europeni — că atunci când vorbesc despre putere ‘soft’ o consideră ca fiind un substitut pentru puterea ‘hard’. (…) Trebuie să ai o politică de securitate și apărare convingătoare, în cadrul căreia puterea ‘soft’ poate avea un rol, însă doar un anumit rol”, a precizat el.

Admițând că nu a fost un susținător al aderării Marii Britanii la UE, conservatorul Robert Salisbury a precizat că una dintre dilemele cu care se confruntă Uniunea Europeană este dacă va fi un adevărat stat federal sau o asociație de state independente. Pe de altă parte, el a opinat că Uniunea Europeană este o organizație cu aspirații admirabile, dar care „în esență este setată să eșueze”.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.