Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Fostul director al CFR Marfă, Mihuț Crăciun, vizat de DIICOT: Prejudiciu de peste 6 milioane euro

Fostul director al CFR Marfă, Mihuț Constantin Crăciun, ar fi vizat în dosarul în care procurorii DIICOT fac cercetări față de 40 de persoane, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), cu ajutorul polițiștilor din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate și cei de la transporturi, efectuează 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmbovița.

Potrivit surselor citate, anchetatorii au reținut faptul că, în cursul anului 2016, la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC Remat SA Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.

Subevaluarea s-ar fi efectuat, conform acelorași surse, prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza procedurii de licitație deschisă inițiată de SNTFM „CFR Marfă” S.A, a unui număr de 2.450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria „deșeu fier vechi greu” și „deșeu fier vechi special” (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară.

„Manopera frauduloasă ar fi fost premeditată de factorii de decizie din cadrul SNTFM ‘CFR Marfă’ S.A în conivență cu reprezentanții SC Remat SA Călărași. S-a constatat că, deși oferta de vânzare inițiată de SNTFM CFR Marfă’ SA pe Bursa de Mărfuri viza cantitatea generică de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ofertantul SC Remat SA Călărași a menționat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2.450 de vagoane”, au precizat sursele judiciare.

Sursele citate mai arată că prețul de achiziție ar fi fost de 120 euro/tonă de fier vechi în condițiile în care prețul mediu practicat pentru „deșeu fier vechi greu” era de 175,88 euro/tonă, iar pentru „deșeu fier vechi special” (oțel) era de 218,90 euro/ tonă, rezultând că prin această manoperă s-ar fi realizat practic o subevaluarea a bunurilor cu 82,42% în cazul „deșeurilor fier vechi special” (oțel) și cu 46,56% în cazul „deșeurilor fier vechi greu”.

În manoperele frauduloase, spun sursele judiciare, ar fi fost implicați factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, precum și reprezentanții societății beneficiare.

„Primul nivel al grupului infracțional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societății SNTF MARFĂ ‘CFR Marfă’ S.A, compusă din Directorul general Mihuț Constantin Crăciun, Directorul Operațiuni Dezvoltare MR Daniel Ciobanu, Directorul Departament Vânzări — Trafic Eugen Tudor, Directorul Economic — Financiar Pavel Bărculeț, Managerul Juridic Silviu Valeriu Costea, Directorul Trafic Constantin Alupoaie, Directorul vagoane Florin Enache, Șeful Biroul Urmărire Contracte Mariana Căpățână, șeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu. Aceștia ar fi inițiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2.450 de vagoane la preț de fier vechi, prin subevaluarea lor și obținerea unui preț mai mic decât valoarea reală. Al doilea palier al grupului infracțional organizat ar fi fost reprezentat de către funcționarii din cadrul sucursalelor SNTF Marfă ‘C.F.R. Marfă’ SA — Timișoara, Brașov, Iași, Galați, Craiova, Cluj, Constanța, iar al treilea palier ar fost constituit din reprezentanții SC Remat SA Călărași, beneficiara contractului”, arată sursele citate.

Cele 2.450 de vagoane supuse casării însumează cantitățile de 35.002,12 tone de oțel și 16.584,50 tone de fier vechi greu, cantități care au fost menționate în documentele încheiate ca fier vechi.

Prejudiciul cauzat SNTFM „CFR Marfă” SA prin activitatea infracțională se ridică la valoarea de 6.313.748,52 euro.

CITEȘTE ȘI:

CFR Marfă: Consiliul de Administrație va numi o conducere interimară; vagoanele din ancheta DIICOT îndeplinesc condițiile de casare

Sursa: AGERPRES

 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=79858

Publicat de la data mai 3 2017. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 iunie 2018, 17:06
 

N
Parţial însorit
20°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 20°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 55%
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 5:31
Apus: 21:04
Prognoza 24 iunie 2018
Zi
 

SSE
Parţial însorit
24°C
Vânt: 7 km/h SSE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

E
Predominant senin
14°C
Vânt: 0 km/h E
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-06-2018 Ora : 8 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 08:45 si 12:00 In zona : Județul Teleorman; Se vor semnala : intensificări locale ale vântului ce vor atinge la rafală 55-60 km/h.
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-06-2018 Ora : 8 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 08:40 si 11:00 In zona : Județul Olt: Caracal, Corabia, Drăgănești-Olt, Brastavățu, Osica de Sus, Izbiceni, Fărcașele, Rusănești, Ianca, Tia Mare, Radomirești, Mărunței, Fălcoiu, Izvoarele, Vădăstrița, Dăneasa, Dobrosloveni, Cilieni, Traian, Stoicănești, Grojdibodu, Vișina, Redea, Rotunda, Gostavățu, Obârșia, Deveselu, Scărișoara, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-06-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 07:00 si 11:00 In zona : Județul Mehedinţi: Drobeta-Turnu Severin, Șimian, Vânju Mare, Gogoșu, Jiana, Pătulele, Cujmir, Breznița-Ocol, Bălăcița, Tâmna, Salcia, Devesel, Oprișor, Gârla Mare, Gruia, Punghina, Malovăț, Bâcleș, Prunișor, Dârvari, Hinova, Burila Mare, Vânători, Vlădaia, Pădina, Obârșia de […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10 Zonele afectate : conform textului Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10Fenomene vizate: perioade […]

Loto

Horoscop

  • 108.168 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team