Ultima ora
Publicat: luni, 16 septembrie 2013

Fragmente de jurnal marinăresc (IX) – Adrian ONICESCU

 Nu-mi închipuiam că sosirea în portul La Spetia cu nava de mărfuri generale “Dona” avea să ne marcheze într-un mod atât de grav. Koston Rafal, electricianul polonez urma să se repatrieze în port. Era un tip rezervat cu manifestări cam caudate în ultima vreme. Se suspecta că ar fi infectat cu virusul HIV, în ciuda faptului că la Vancouver obţinuse verdictul “negativ” care ar fi trebuit să-l liniştească. Se pare că liniştea depinde de noi, nu de ce ni se întâmplă.
În ultimele zile l-am văzut îmbrăcat în salopetă lui portocalie ca un Dalai Lama electric al navei dând roată chepengurilor de iluminare de deasupra sălii maşinilor unde nu existau totuşi dispozitive electrice. E vorba de două ferestre cu ramă de oţel, foarte mari aşezate orizontal astfel încât lumina să pătrundă direct în sala maşinilor. Noaptea puteai vedea cerul înstelat din măruntaiele mecanice ale vaporului şi cu toate acestea nimic nu dădea de înţeles că tocmai aceea ar fi calea cea mai scurtă spre astre. Rafal formă cu alţi doi micro comunitatea poloneză de la bord. Împreună cu şeful Mecanic, duminică, în orice port ne-am fi aflat făceau totul să meargă la biserica catolică. Relaţiile dintre ei, la fel ca şi cele dintre iugoslavi diferă total de cele care-i macină pe români. Nu se miştocăresc până la înjosire şi anularea personalităţii, nu se „sapă”, se ajută, se protejează unii pe alţii. Seara, şeful mecanic polonez, Kolozievici Eugenius ne cântă la chitară, tuturor, indiferent de naţie, melodii din Beatles, Elvis, melodii proprii dar şi poloneze mai vechi şi mai noi. Ne aduna în jurul lui ca o cloşcă indiferent de compartimentele la care lucrăm, indiferent de naţie. Cum am ajuns în port noul electrician, un iugoslav şi-a preluat cabina de la Rafal iar acesta s-a cazat pe perioada predării inventarului în infirmeria navei compusă dintr-o cabină cu masa de operaţie funcţională şi o cameră de baie. Biletele de avion îi fuseseră deja confirmate.
În dimineaţa plecării lui eram pe punte cu comandantul navei. Se ţinea bine Israelianul la cei vreo şaptezeci de ani. Michael Rânel, participase în marină la toate războaiele Israelului. Puţine din răutăţile şi micimile umane mai puteau să-i trezească emoţii vizibile. Moartea era pentru el mult mai mult decât un capitol teoretic al existenţei, era o funcţie a ei, un continuum disimulat la fel ca bătăile inimii. Asta, până când venea momentul să scoată pioni de pe tabla de şah. Vorbeam despre vreme cu ochii pierduţi în gol peste clădirile portului. Comandantul avea permanent un zâmbet schiţat, maestru de ceremonii al celor mai diverse şi comune fapte de viaţă. Când ne-am întors, m-a bufnit râsul. Rafal reproducea imaginea clasică a mecanicului auto aplecat asupra motorului cu capota căzută în cap. M-am întors hohotind către comandant dar a fost pentru prima oară când zâmbetul i-a decăzut în grimasă. Am sărit să ridic chepengul iluminatorului ca să-l eliberăm pe aiuritul de electrician. A apucat şi comandantul de un colţ, cam fără tragere de inimă. În acel moment am înţeles. Nu am reuşit să-l clintesc. Abia atunci mi-a fost limpede tâlcul grimasei comandantului. Eu nu-mi imaginam că acel chepeng putea cântări câteva tone, el ştia. Am strigat, am dat alarma şi ne-au sărit în ajutor italienii de la uscat şi câţiva marinari. Abia am ridicat iluminatorul cât să-l scoatem pe Rafal de acolo. Când i-am desfăcut salopeta avea o dungă adânca săpată în relieful pieptului fără o picătură de sânge. Era cald. Câţiva au început să-i facă exerciţiile de resuscitare. În vreme ce eu, de emoţie dădeam să devin a doua victimă. Între timp a venit şi ambulanţă cu toate aparatele necesare. Păcat, Rafal era mort.
Au început întrebările. Nu avea ce să caute acolo, nu avea duşmani, era un tip retras, mai mult decât atât, era ziua lui de naştere, trebuia să se întoarcă acasă la soţie şi copii. Chepengul era hidraulic. Ca să cadă brusc trebuia să-i fie rupte conductele de alimentare cu ulei. Acestea erau într-adevăr rupte dar nu s-a găsit nicio sfoară sau sârmă cu care el însuşi să fi rupt acele conducte din locul în care se afla. După amiază au venit la bord carabinierii. A doua zi presa vuia: „Omerta pe o navă israeliană sub pavilion maltez. Legea tăcerii. Echipaj multinaţional, filipinezi polonezi, iugoslavi, români. Nimeni nu ştie nimic, nimeni nu vorbeşte nimic”.

Dimineaţa am fost luaţi de la bord şi duşi la chestură pentru declaraţii. Ultimul s-a întors la navă şeful mecanic polonez, după două zile. Plângea ca un copil. Fiind tot polonez l-au arestat sub acuzaţia de crimă, i-au citit drepturile, o echipă oficială într-o atmosferă austeră, l-au dus în cătuşe la carceră. Bietul om, un tip blond şi molcom cu plete blonde şi bentiţă pe frunte a izbucnit în lacrimi. Abia a doua zi l-au eliberat şi a înţeles că era o farsă organizată de poliţia acestui stat european democratic prin care îl constrângeau să recunoască o crimă pe care n-o făcuse şi care de fapt nu fusese crimă dar nu existau nici dovezi clare pentru o sinucidere. Peste câteva zile a venit verdictul de la morgă: Moarte în urma unui atac de cord. Păi normal, că i-a zdrobit pieptul. Ca în bancul cu ilegalistul comunist mort prin aprindere la plămâni, afară ger, glonţul fierbinte, a făcut pneumonie.
Mult timp după aceea rămăsesem la vapor ultimul participant la drama din La Spetia, toţi ceilalţi membri de echipaj se schimbaseră de mai multe ori. Într-o dimineaţă am auzit nişte voci ridicate pe mai multe tonuri, jos la marinarii filipinezi. Am coborât, în grabă, pe vapor nu se ţipa, e una dintre regulile de facilitare a comunicării într-o situaţie-limită. Mess-boy-ul Fernando, ospătarul filipinez homosexual care de obicei mă şi curta asiduu plângea de mama focului cu mătura în mână. Agitaţie mare, forfotă în jurul lui, frânturi de informaţii confuze. Într-un târziu Fernando s-a retras în cabină. M-am dus la el să-l întreb ce s-a întâmplat. L-am găsit în pat zguduit de plâns. Ce s-a întâmplat, omule? Nu voia să spună. Până la urmă am reuşit să scot ceva de la el: „a ghost „, o fantomă. Văzuse o fantomă. Nu prea voia să spună. Pe vapoare e o regulă strictă în ceea ce priveşte normalitatea psihică. Bănuiala celui mai mic dezechilibru te trimite acasă fără drept de apel. Pe mare nu rişti să ţii la bord un nebun capabil să dea foc navei. El ştia asta, de aceea nu prea voia să vorbească.
Până la urmă îl conving să-mi povestească. Spală baia din infirmerie. Când s-a întors cu faţa spre uşă, a văzut deodată pe canapeaua pe care tocmai o spălase un străin de echipajul navei, înalt, blond, îmbrăcat într-o salopetă portocalie. Avea un aer grav şi stătea întins cu picioarele până aproape de mijlocul camerei. Omul fără s-o ştie descria exact imaginea electricianului aşa cum îl văzusem chiar eu în infirmerie, câteva ore înainte de moartea sa.
„Nu vreau să mă mai gândesc, poate că m-am înşelat, poate mi s-a părut”, îmi spuse ospătarul cu lacrimi în ochi şi încă tremurând de emoţie. Niciunul care s-ar da martorul unui asemenea moment nu retractează, el vrea să convingă. O bănuială mă fulgeră şi am alergat la jurnalul de bord al navei. La data de 29 septembrie 1994 am găsit menţiunea, contrasemnată de căpitănia portului La Spetia: „ora 11,20 comandantul Michael Rânel şi ofiţerul radio Onicescu Adrian au descoperit corpul electricianului Koston Rafal prins sub chepengul de iluminare al navei. „M-am uitat pe calendarul din peretele camerei harţilor: 29 septembrie 1995. Ceasul din perete arată ora 11,50. Aşadar pretinsa. Fantomă a fost văzută la împlinirea cu zi lună şi oră a unui an de la moartea electricianului polonez Koston Rafal. Nici măcar eu nu mai ştiam data morţii lui şi nici ora. Păstrez şi astăzi o copie xerox a jurnalului de bord ca pe dovadă că nu visez.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>