Franța/prezidențiale: Macron conduce în fața candidatei de extrema-dreaptă Marine Le Pen; Fillon, al treilea

Cu șase zile înainte de primul tur de scrutin, fostul ministru al economiei, Emmanuel Macron, realizează cel mai bun scor într-un nou sondaj, cu 24% din intențiile de vot, câștigând o jumătate de punct față de ancheta precedentă Elabe, dată publicității la 13 aprilie, relata duminică RTL. Președinta Frontului Național, Marine Le Pen, este creditată cu 23% din intențiile de vot, progresând și ea cu 0,5 puncte, potrivit acestui sondaj realizat pentru BFMTV și Express.

Candidatul dreptei François Fillon ar fi exclus din turul doi cu 19,5% din voturi (-0,5 puncte), situându-se în fața lui Jean-Luc Mélenchon (stânga), care ar obține 18% (-0,5). Cu mult în urmă, socialistul Benoît Hamon continuă să scadă, înregistrând 8% din intențiile de vot, în minus cu un punct față de precedenta anchetă.

În al doilea tur, preconizat pentru 7 mai, Emmanuel Macron ar câștiga cu 62% din voturi, devansând-o astfel pe Marine Le Pen, care ar obține — conform estimărilor — 38%.

Un procent de 22% dintre persoanele chestionate nu și-au exprimat intenția de a merge la vot. Circa 68% dintre cei intervievați au declarat că sunt siguri că se vor prezenta la urne în data de 23 aprilie, o creștere de un procent față de sondajul precedent (63%), în timp ce rata abținerii se anunță ridicată, la fel ca nivelul alegătorilor indeciși.

Cu toate acestea, conform sondajului actual, 73% din alegători spun că sunt acum siguri pe cine îl vor vota.

Acest sondaj a fost realizat online în zilele de 16 și 17 aprilie pe un eșantion de 1.438 de persoane înscrise pe listele electorale, în conformitate cu metoda cotelor.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.