Ultima ora
Publicat: joi, 23 noiembrie 2017

FSLI a transmis autorităților Rezoluția  „INVESTIȚIA ÎN EDUCAȚIE, CÂȘTIG GARANTAT!”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a adoptat în cadrul Conferinței Naționale, care a avut loc în perioada 16-18 noiembrie, Rezoluția „INVESTIȚIA ÎN EDUCAȚIE, CÂȘTIG GARANTAT!”, prin care solicită rezolvarea mai multor probleme cu care se confruntă sistemul de educaţie din România.

FSLI solicită ca, până la data de 1 decembrie 2017, să fie eliminate discriminările salariale create de interpretarea eronată a prevederilor Legii Nr. 153/2017, precum și modificarea actualei legi – cadru de salarizare, în sensul majorării coeficienților de ierarhizare pentru personalul didactic.         Doar astfel vom stopa migrarea masivă a cadrelor didactice către alte ţări în care sunt mai bine plătite pentru munca pe care o desfăşoară. Totodată, din cauza plecării personalului calificat, sistemul de educaţie a devenit singurul din Europa în care sunt acceptaţi necalificaţii.

FSLI cere alocarea unui procent de minimum 6% din P.I.B. pentru Educaţie, condiţie esenţială pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ și evoluția întregii societăți românești. Guvernele României au practicat constant o politică de subfinanțare cronică a sistemului de învățământ și au alocat un procent de doar 3 % din P.I.B., în timp ce media în Uniunea Europeană  acesta  este de 5,3 %.

 

FSLI atrage atenția privind necesitatea elaborării de către Parlament a unei noi legi a educației naționale, care să nu fie modificată cel puțin pentru un ciclu complet de învățământ. Totodată, trebuie demarate negocierile pentru o lege distinctă privind Statutul personalului didactic.

FSLI solicită prin această Rezoluție analizarea cu obiectivitate a actualelor programe școlare, pentru a se face modificările care se impun . Doar în acest fel absolvenții se vor putea integra pe piața muncii. În plus, comunitățile locale, care nu dispun de resurse financiare, au nevoie urgent de acordarea de fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevi.

FSLI a transmis Rezoluția „INVESTIȚIA ÎN EDUCAȚIE, CÂȘTIG GARANTAT!” Ministerului Educaţiei Naționale, Guvernului României, Parlamentului României şi tuturor partidelor politice parlamentare.

 

Textul integral al Rezoluției poate fi consultat aici:

http://www.fsli.ro/info2011/Rezolutia_FSLI_2017.pdf

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>