Ultima ora
Publicat: luni, 20 noiembrie 2017

FSLI:  Dreptul copiilor la educaţie ne obligă să fim responsabili în faţa lor

Nimic din această lume nu poate să ne facă să încălăm drepturile omului şi cu atât mai mult drepturile copilului. Preambulul Declaraţiei drepturilor copilului”, emisă în 1959 de către Organizaţia Naţiunilor Unite prevede un lucru esenţial: “Omenirea este datoare să ofere copiilor ce este mai bun din ce are de oferit”. Noi, adulţii, avem datoria de a face tot ce ne stă în putinţă să ajutăm copiii să creasă, să se dezvolte şi să aibă libertatea de a alege.

 

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ reprezintă 165.000 de angajaţi din educaţie. Aproape în fiecare şcoală din această ţară avem membri de sindicat, oameni responsabili, cei mai mulţi cadre didactice care au, înainte de orice, un obiectiv clar: educaţia copiilor. Potrivit unui studiu al Organizaţiei Salvaţi Copiii, în România unul din doi copii este expus riscului de sărăcie, fapt care se reflectă şi în educaţia acestuia. Acelaşi studiu arată că peste 50 la sută dintre copii nu frecventează învăţământul preşcolar. Sunt cifre alarmante care ar trebui să mobilizeze întreaga societate către schimbare.

Este obligaţia autorităţilor din această ţară să ia măsurile necesare prin care România să nu mai aibă copii care nu au ce mânca, nu au haine sau încălţăminte, nu au căldură în case, nu au primit jucării sau cărţi.

Instituţiile responsabile ar trebui să aibă grijă ca orice copil să meargă la grădiniţă şi la şcoală. Aceste instituţii trebuie să ofere copiilor condiţii de şcolarizare egale în unităţile de învăţământ din mediul rural şi urban, aşa cum ar trebui să combată orice formă de discriminare sau de excluziune socială. Noi, cei care facem parte din sistemul educaţional avem datoria de a oferi calitate în educaţie, prin dascăli bine pregătiţi, talentaţi şi implicaţi în ceea ce fac, precum şi un sistem de predare şi evaluare la standarde europene, care să pună în valoare abilităţile fiecărui elev.

 “Astăzi, de ziua internațională a drepturilor copilului, este vorba despre ei şi drepturile lor. Ei, copiii, pe care ar trebui să învăţăm să îi preţuim, pentru că realitatea ne arată că nu o facem suficient. Fiecare dintre noi este vinovat pentru orice copil din această ţară al cărui drept la o viaţă decentă şi educaţie a fost încălcat. O societate nu poate fi modernă dacă are copii care se luptă pentru supravieţuire. O societate care se respectă, învaţă să îşi respecte oamenii săi, de la cel mai mic, la cel mai mare. Astăzi ar fi bine să învăţăm noi de la ei că aşteptările lor nu trebuie înşelate. Astăzi ar trebui să fim conştienţi că uităm ce înseamnă “binele”, una dintre valorile esenţiale care ar trebui să guverneze omenirea. Pentru ei, copiii, trebuie să luptăm, iar datoria noastră, a dascălilor, este aceea de a le oferi educaţie de calitate, necondiţionat”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>