Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Garda de Mediu, amenzi de aproape 34 de milioane de lei, în primele 10 luni ale lui 2017

Publicat: joi, 28 decembrie 2017

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au efectuat, în primele zece luni din 2017, un număr de 33.999 de acţiuni de control la nivel naţional, în scădere cu 4,41% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 35.568 de controale, fiind aplicate amenzi în valoare de circa 33,81 milioane de lei, cu 13% sub nivelul consemnat în intervalul ianuarie – octombrie 2016, reiese din Raportul de activitate al instituţiei, consultat de AGERPRES.

În intervalul de referinţă, Garda de Mediu a dispus aplicarea a 1.087 de avertismente (1.355, în 2016), 197 de acţiuni privind sistarea activităţii (171, anul anterior), 22 de propuneri se suspendare a acordurilor sau autorizaţiilor de mediu (faţă de 31 în aceeaşi perioadă din 2016), respectiv 43 de sesizări penale (89, în 2016).

La nivelul primelor 10 luni ale anului în curs, numărul total al amenzilor aplicate a fost de 1.648, în scădere cu 30,46% comparativ cu intervalul ianuarie – octombrie 2016, iar valoarea în bani a fost de 33,808 milioane lei. Din totalul celor 33.999 de controale efectuate din ianuarie până la finele lunii octombrie din acest an, 25.694 au vizat domeniul controlului poluării, iar 8.305 domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

Potrivit sursei citate, la nivelul lunii octombrie, comisarii GNM au întreprins 4.567 de controale, fiind aplicate 218 de amenzi, în valoare de 5,289 milioane lei. Cele mai multe inspecţii (3.353) au fost efectuate în domeniul controlului poluării, în timp ce 1.214 au vizat domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

În acelaşi timp, tot în octombrie, au fost aplicate 112 de avertismente, 29 de dispoziţii de sistare a activităţii, o propunere de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu şi nouă sesizări penale.

Conform GNM, autorităţile administraţiei publice locale se ocupă de salubrizarea localităţilor la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor şi al sectoarelor Capitalei.

De asemenea, serviciul de salubrizare are în atribuţii, printre altele: măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice, curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea acestora în funcţiune pe timp de polei sau de îngheţ, colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi cele provenite din activităţi comerciale şi instituţii, dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=88984

Publicat de la data dec. 28 2017. Categorii Mediu.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 august 2018, 19:46
 

NE
Soare
32°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 31°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 23%
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 6:20
Apus: 20:20
Prognoza 17 august 2018
Zi
 

NE
Parţial însorit
34°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NNE
Predominant senin
20°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 16-08-2018 Ora : 14 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 14:30 si 15:30 In zona : Județul Cluj: Baciu, Apahida, Bonțida, Chinteni, Borșa, Dăbâca, Vultureni; Se vor semnala : averse care vor cumula 25... 30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindina […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 16-08-2018 Ora : 14 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 14:30 si 15:30 In zona : Județul Bihor: Aleșd, Bratca, Vadu Crișului, Borod, Șuncuiuș, Aușeu, Măgești, Bulz; Se vor semnala : frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula 25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 16-08-2018 Ora : 14 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 14:25 si 15:30 In zona : Județul Mureş: zona de munte; Se vor semnala : averse de ploaie care vor cumula local 25-30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 16-08-2018 Ora : 14 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 14:10 si 15:30 In zona : Județul Alba: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Alba: Cugir, Zlatna, Câmpeni, Abrud, Săsciori, Bistra, Baia de Arieș, Șugag, Roșia Montană, Lupșa, Vidra, Albac, Sohodol, Horea, Avram Iancu, Scărișoara, Almașu […]
  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 16-08-2018 Ora : 14 Nr. mesajului : 5 Intre orele : 14:05 si 15:00 In zona : Județul Cluj: Poieni, Săcuieu, Ciucea; Se vor semnala : averse torenţiale care vor depăşi 35 ... 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindina de dimensiuni […]

Loto

Horoscop

  • 121.370 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team