Published On: mie, Apr 5th, 2017

Ghid practic pentru siguranța aviației adresat victimelor accidentelor aviatice și rudelor lor

Share This
Tags

Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a publicat un ghid practic pentru siguranța aviației adresat victimelor accidentelor aviatice și rudelor lor.
Acest ghid a fost elaborat de Rețeaua europeană a autorităților de investigații privind siguranța aviației civile (ENCASIA), din care CIAS face parte, pentru victimele aviatice și rudelor lor, pentru a le ajuta să înțeleagă rolul și diferitele etape ale unei investigații pentru siguranța aviației civile.
În cuprinsul ghidului sunt descrise principalele etape ale investigării accidentelor care au loc în Europa și care implică aeronavele pentru transport aerian comercial. De asemenea, cuprinde informații cu privire la cadrul legislativ care guvernează activitățile de investigare și prevenire a accidentelor și incidentelor survenite în aviația civilă, activitățile privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente, precum și etapele derulării unei investigații privind siguranța.
“Ghidul practic pentru siguranța aviației adresat victimelor accidentelor aviatice și rudelor lor a fost elaborat în cadrul unui grup de lucru de la nivelul ENCASIA, iar la realizarea sa au contribuit toate statele membre, prin șefii

autorităților responsabile de investigațiile privind siguranța”, a declarat Nicolae STOICA, director general al Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, autoritatea responsabilă de investigațiile privind siguranța, la nivelul României.
Pentru o mai bună diseminare a informațiilor și pentru a veni în sprijinul victimelor accidentelor aviatice și rudelor lor, ghidul a fost realizat în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene.


Ghidul poate fi accesat AICI

Comments

comments

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to mobile version