Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

HILAR: România, ţara cu şapte servicii secrete incapabile să găsească un avion prăbuşit!

Accidentul din Apuseni, devenit simbol al neputinței sau nepăsării într-o țară care pare a se confrunta cu grave probleme de funcționare, a devenit de câteva zile și subiect pentru presa internațională. Una dintre cele mai importante agenții de presă din lume, Associated Press, care transmite informații pe tot globul, se ocupă și ea de subiectul accidentul din Apuseni și anomalia de a avea un surplus de servicii secrete care toacă banii contribuabililor degeaba. Iată cum sintetizează aceste relatări Marina Constantinoiu, într-un articul din Jurnalul Național: ”Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit într-o zonă izolată din munţi, dar acest lucru nu ar fi în general suficient pentru a enerva o ţară întreagă şi pentru a ameninţa un Guvern. În România, totuşi, chiar asta se întâmplă. Până acum, patru oficiali, inclusiv ministrul de Interne, au demisionat sau au fost demişi după ce un avion cu medici la bord s-a prăbuşit, dar iniţial toate persoanele de la bord au supravieţuit. Ulterior, o studentă la Medicină şi pilotul avionului au murit de hipotermie, printre altele, aşteptând ore în şir în zăpadă să fie salvaţi. Această descriere succintă aparţine agenţiei Associated Press, care scrie despre România, ţara cu şapte servicii secrete, incapabilă să localizeze un avion prăbuşit. Ştirea a fost preluată de cotidianul Washington Post. ”România, ţară cu o populaţie de 19 milioane de oameni şi fără duşmani externi, are şapte agenţii de informaţii, inclusiv principalele agenţii interne şi externe de spionaj”, se arată în analiza AP. “Românii au reacţionat cu furie, apelând la reţelele de socializare şi la televiziuni pentru a acuza incompetenţa Guvernului, după ce una dintre victime a sunat de şase ori la numărul de urgenţă”, scrie sursa citată. “Unul din cele şapte servicii a investit 40 de milioane de euro în sistemul de apelare de urgenţă şi, cu toate acestea, cele şase telefoane ale supravieţuitorului care a apelat 112 nu au fost suficiente pentru a primi ajutor la timp”, notează AP. O caricatură publicată pe prima pagină a cotidianului Jurnalul Naţional miercuri este remarcată de AP, care explică faptul că aceasta sugerează că victimele accidentului ar fi putut fi găsite mai rapid dacă la bordul avionului s-ar fi aflat cineva urmărit de servicii. În caricatură apar doi agenţi ai serviciilor secrete bine echipaţi, care comentează că, dacă la bordul avionului ar fi fost un jurnalist, un deputat sau senator, locul prăbuşirii ar fi fost localizat mai rapid, explică AP”.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=22645

Publicat de la data Ian 27 2014. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

27 mai 2018, 0:10
 

N
Senin
23°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 21°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 49%
Vânt: 7 km/h N
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:38
Apus: 20:48
Prognoza 27 mai 2018
Zi
 

ENE
Înnourat
26°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

NE
Parţial înnourat
14°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 99.422 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team