Ultima ora
Publicat: marți, 06 iunie 2017

IGSU: În minivacanța de Rusalii, pompierii au stins peste 200 de incendii

Peste 5.000 de intervenții au avut pompierii, la nivel național, în perioada 1 – 5 iunie, salvatorii fiind solicitați la 240 de misiuni de stingere a incendiilor, a informat marți Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, au fost asistate 4.310 cazuri SMURD, dintre care 4.272 au fost pentru acordarea primului ajutor calificat și 38 de misiuni de descarcerare, dar și 484 de acțiuni pentru protecția comunităților.

În cele cinci zile, 4.306 persoane au fost asistate de pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor calificat și terapie intensivă mobilă, iar alte 75 de persoane aflate în dificultate au fost salvate din medii ostile vieții, precizează sursa citată.

În minivacanța de Rusalii, inspectorii de prevenire au desfășurat 138 de verificări pe linia prevenirii situațiilor de urgență la unități turistice și operatori economici din diverse domenii de activitate, iar din totalul acestora personalul specializat a identificat 27 de obiective care funcționau fără deținerea autorizației de securitate la incendiu.

De asemenea, pe timpul controalelor nu au fost constatate încălcări grave ale cerinței de securitate la incendiu, care să impună aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării obiectivelor verificate.

Pentru neregulile identificate în teren au fost aplicate 323 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 53.000 lei.

IGSU anunță că, în această perioadă, Caravana SMURD „Fii pregătit!” s-a aflat în parcarea Ministerului Afacerilor Interne, unde au fost organizate Porți Deschise pentru mii de copii, precum și la Alba Iulia, unde s-a desfășurat Festivalul Alba Fest 2017. Pe durata acestor zile, peste 1.000 de persoane au fost instruite cum să prevină situațiile de urgență și să acorde primul ajutor. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost copii, care, cu această ocazie, au aflat modul de comportare în cazul în care se confruntă cu o situație de urgență.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>