Ultima ora
Publicat: vineri, 31 martie 2017

Inaugurarea Pasajului de la Piața Sudului, la loc comanda!

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a trimis o scrisoare deschisă constructorului de la șantierul Piața Sudului, Asocierea Astaldi SPA – Euroconstruct Trading 98 SRL – RCV Global Group SRL, în care își exprimă nemulțumirea cu privire la executarea lucrărilor și realizarea unei circulații fluente în zona Piața Sudului – Șos. Olteniței, avertizând că ”există pârghii de denunțare unilaterală a contractului din culpa exclusivă a executantului”.

„Există pârghii contractuale prin care să denunțăm unilateral contractul! În cazul în care se întârzie data de finalizare a lucrărilor, proiectul în întregimea lui va fi considerat ca fiind neeligibil, consecința fiind rezilierea contractului de finanțare și restituirea de către beneficiar a tuturor sumelor rambursate de AMPOR până la data rezilierii. În acest caz, prejudiciul înregistrat de beneficiar va consta în efortul financiar pe care acesta îl va face din bugetul local pentru asigurarea finanțării proiectului și a restituirii sumelor către AMPOR plus a eventualelor penalități ce vor fi în sarcina beneficiarului”, se arată într-un comunicat al PMB.

CITEȘTE ȘI:

PROMISIUNE: Pasajul Piata Sudului, inaugurat imediat dupa sarbatorile pascale

Firea îi cere constructorului să mărească ritmul de execuție a lucrărilor la proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere Piața Sudului, „având în vedere data la care trebuia finalizat contractul de lucrări — 10 decembrie 2015 și stadiul actual de realizare de numai 63% după aproape 15 luni.

Totodată, primarul general și-a exprimat nemulțumirea față de „modificările frecvente” pe care constructorul le face graficului de execuție a lucrărilor și amintește acestuia că va denunța unilateral contractul din „culpa exclusivă a executantului”.

„Dorim să vă atragem atenția în modul cel mai serios cu putință ca în cazul în care nu observăm progresul pe care îl așteptăm, există pârghii contractuale prin care să denunțăm unilateral contractul din culpa exclusivă a executantului și că suntem determinați să apelăm la acestea dacă situația nu se va îmbunătăți”, a precizat Gabriela Firea, în scrisoare.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>