Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență: Exercițiu de alarmare. Recomandăm populației să urmărească informările noastre

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, recomandă populației să urmărească informările ISU și DSU referitoare la exercițiul ce va avea loc săptămâna viitoare, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

„Este un exercițiu prin care testăm sirenele, obișnuim populația și încercăm să pregătim ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună așa sau ce înseamnă când sună altfel. Exerciții similiare s-au făcut și în alte țări. Dacă luăm Germania recent a avut loc un exercițiu pe plan național prin verificarea sistemelor de înștiințare publică”, a declarat Arafat joi, într-o conferință de presă la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

El a spus că acest gen de exercițiu nu a mai fost făcut de foarte mult timp și este util pentru a vedea cât de bine se aud aceste sirene.

„Sirenele sunt cele care există la acest moment și, bineînțeles, unul din lucrurile care o să fie analizat în acest exercițiu este dacă s-au auzit peste tot, dacă toată lumea a sesizat că sirenele sunt pornite. Pentru că sunt unii care și-au izolat apartamentele foarte bine și poate că sirenele nu se mai aud așa de bine și atunci sunt sisteme alternative de alertare, (…) cum sunt sistemele pe care vrem să le implementăm în colaborare cu mass-media (…) și am apelat la toți reprezentanții mass-media să ne ajute prin transmiterea unor mesaje instantanee când este vorba de o situație de urgență. (…) Deja avem trei protocoale semnate”, a precizat Arafat.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura, în perioada 18 — 21 aprilie, un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă — PROCIV 2017.

Simulările vor începe marți, iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.

În perioada vizată, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10,00 — 15,00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.

IGSU le recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma „Exercițiu”.

Înștiințarea, avertizarea, pre-alarmarea și alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale, precum și pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor. De asemenea, sistemul de înștiințare-alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

La nivel național, există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=78808

Publicat de la data apr. 13 2017. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 iunie 2018, 13:30
 

NE
Precipitaţii
15°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 14°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 5:31
Apus: 21:04
Prognoza 24 iunie 2018
Zi
 

SSE
Parţial însorit
24°C
Vânt: 7 km/h SSE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

E
Predominant senin
14°C
Vânt: 0 km/h E
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-06-2018 Ora : 8 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 08:45 si 12:00 In zona : Județul Teleorman; Se vor semnala : intensificări locale ale vântului ce vor atinge la rafală 55-60 km/h.
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-06-2018 Ora : 8 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 08:40 si 11:00 In zona : Județul Olt: Caracal, Corabia, Drăgănești-Olt, Brastavățu, Osica de Sus, Izbiceni, Fărcașele, Rusănești, Ianca, Tia Mare, Radomirești, Mărunței, Fălcoiu, Izvoarele, Vădăstrița, Dăneasa, Dobrosloveni, Cilieni, Traian, Stoicănești, Grojdibodu, Vișina, Redea, Rotunda, Gostavățu, Obârșia, Deveselu, Scărișoara, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-06-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 07:00 si 11:00 In zona : Județul Mehedinţi: Drobeta-Turnu Severin, Șimian, Vânju Mare, Gogoșu, Jiana, Pătulele, Cujmir, Breznița-Ocol, Bălăcița, Tâmna, Salcia, Devesel, Oprișor, Gârla Mare, Gruia, Punghina, Malovăț, Bâcleș, Prunișor, Dârvari, Hinova, Burila Mare, Vânători, Vlădaia, Pădina, Obârșia de […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10 Zonele afectate : conform textului Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10Fenomene vizate: perioade […]

Loto

Horoscop

  • 108.115 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team