Ultima ora
Publicat: marți, 11 iulie 2017

Între familie și viața statului

Un studiu sociologic recent, care investighează modul în care românii își gândesc viitorul, sugerează că românii în marea lor majoritate se dezinteresează de soarta generală a țării.

Sunt lucruri pe care le intuim despre modul de a acționa al românilor, dar nu le putem afirma cu toată tăria căci nu avem suficiente elemente de sprijin. Românii par, de pildă, foarte orientați către viața de familie și către orizontul restrâns al comunității și, în ciuda aparențelor, prea puțin preocupați de viața mare a statului. Un simptom ar fi că discuțiile de ordin constituțional sau cele legate de doctrine politice și economice îi lasă reci chiar și pe românii cultivati, mult mai pasionați de psihologie și de moravuri. Românul este mai curând un critic vioi al caracterelor, un comentator acid de năravuri de partid, un moralist, dar nu și un comentator de politică. Trăim, am putea spune, într-o pastișă asumată după Caragiale, una care crede din păcate că ironia și autoironia pot suplini absența reflecției politice. Cât talent și câtă vervă se cheltuiesc, de pildă, pentru schițarea unor portrete de oameni politici și ce pauperă rămâne dezbaterea despre idei și soluții!

O dovadă că nu ne înșelăm ne-o oferă un studiu sociologic recent, realizat de IRES pentru revista Sinteza, care pune o serie întreagă de întrebări circumscrise temei mai largi a viitorului. Care este primul lucru care vă vine în minte atunci când auziţi cuvântul „viitor”? sună prima întrebare. Iar replicile sunt grăitoare. Cel mai bine reprezentat răspuns, pe care îl dau 30% dintre participanții la interviu, ne spune că ”viitorul” se asociază cu ”bunăstarea copiilor/ a familiei”. Toate celelalte răspunsuri coboară sub 15% și numai 4% dintre respondenți asociază spontan viitorul cu ”starea națiunii/viitorul României”.

O alta întrebare sună astfel: ”Ce fel de planuri de viitor ar trebui să îşi facă oamenii, în primul rând?” La acest capitol numai 3% răspund că planurile oamenilor ar trebui ”legate de bunul mers al lucrurilor în țară”. Admitem că sunt multe alte lucruri mai importante, dar totuși acestea se găsesc într-o intimă dependență de planul general al vieții comune. Cariera și bunăstarea familiei, care figurează pe primele locuri ca preocupări, nu pot fi cu totul separate de viața publică, cu excepția cazului în care oamenii își fac planuri de emigrare.

Dacă e să găsim o dominantă, atunci aceasta este cu siguranță familia, care, așa cum arată chiar autorii studiului ”este pe primul loc atunci când vine vorba despre planurile de viitor, urmată fiind de locul de muncă sau afacerea pe care o deţin respondenţii”. Nimic nu pare mai firesc și, de altfel, orientarea către familie este un semn cât se poate de bun, un indiciu că românii nu se lasă cu totul destrămați de cântecul de sirenă al individualismului liberal și că sunt încă capabili să facă față egoismului coroziv al mentalității de piață. Este înstristător să vezi cu câtă ură vorbesc purtătorii de cuvânt ai emancipării individualiste de ”familia tradițională”  și cât de mult caută ei să o discrediteze, ca și cum familia ar fi reprezentat în istoria omului o formă de servitute sau un incubator de violență.  Dar este un alt subiect.

Cantonarea aceasta predominantă în orizontul familiei ne dezvăluie însă și incapacitatea societății românești de a articula preocupările personale în forme asociative mai largi, apte să vizeze organizarea statului și, în general, buna administrare a treburilor publice. Primul indiciu este că nu avem partide serioase și că ele nu discută decât aranjamente personale și strategii de grup. Iar dacă discută totuși problemele mari ale statului, o fac în termeni improvizați și nu dispun de argumentele potrivite, așa cum vedem astăzi în cazul PSD aflat la guvernare. În fine, absenteismul, care are desigur atâtea cauze și nu e deloc o specialitate locală, se explică probabil și prin dezinteresul acesta deconspirat față de soarta generală a țării. În orice caz, pierderea de suveranitate care a urmat integrării europene și care crează clivaje puternice în țările occidentale ca și în țările din Est, rămâne în România un subiect secundar sau unul abordat cu voce scăzută.

Nu dispunem de date de aceeași natură dintr-o perioada mai veche, de dinainte de admiterea României în UE, dar, după toate aparențele, a existat în primii ani de după 1990 o mai mare preocupare colectivă pentru viața statului, așa cum sugerează toate marile manifestații politice din acei ani care nu formulau revendicări limitate, ci ample programe politice. De atunci încoace asistăm parcă la un soi de demisie, de deresponsabilizare ca și cum buna funcționare a vieții publice nu ar mai ține pe de-a-ntregul de noi sau ca și cum nu ne-ar privi în aceeași măsură.

Dar în ciuda acestor stări de lucruri, care par mai degrabă o formă de eșec colectiv, românii sunt optimiști. În contextul discuției despre viitor, românii răspund în proporție de 19% că sunt ”foarte optimiști” și în proporție de 50% că sunt ”mai degrabă optimiști”. Abia 16% se declară pesimiști în diferite grade, iar ceilalți se abțin. Dintr-o anumită perspectivă, e un paradox: în marea lor majoritate românii se declară optimiști, deși trăiesc într-un stat a cărui soartă îi preocupă în mică măsură și care este mai curând prost alcătuit. Aici, în acest paradox, se află, poate, secretul liniștii politice.

Horatiu Pepine

Deutsche Welle

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>