Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Introducerea impozitului forfetar de la 1 ianuarie, la Parlament, în regim de urgenţă

Publicat: joi, 12 septembrie 2013

Noul impozit forfetar care ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2014 nu va fi legiferat de Guvern, ci va fi trimis, sub forma unui proiect de lege, spre aprobare parlamentarilor, în regim de urgenţă.

Planurile ministrului pentru IMM-uri şi Mediul de Afaceri, Maria Grapini, de a adopta joi, prin ordonanţă de urgenţă, noile reguli de calcul pentru a intra imediat în vigoare au fost modificate de premierul Victor Ponta în ultimul moment. Astfel, chiar dacă Grapini a venit în şedinţa de Guvern cu textul proiectului de ordonanţă, acesta nu a fost adoptat, Ponta cerându-i să îl transforme până săptămâna viitoare în proiect de lege pentru a fi trimis Parlamentului.

„Motivaţia mea a fost aceea că, cu cât ştiu mai repede, întreprinzătorii pot să se pregătească mai repede. Premierul mi-a spus că am fost aspru criticaţi de opoziţie că dăm prea multe ordonanţe de urgenţă şi atunci optează pentru un proiect de lege. Va trece prin procedură de urgenţă în Parlament”, a explicat ministrul Maria Grapini.

Potrivit ministrului, noul impozit prevăzut să se aplice de la 1 ianuarie 2014 va înlocui impozitul pe profit şi va trebui plătit de hoteluri, pensiuni, campinguri în industria hotelieră, de restaurante, cafenele, baruri şi de companiile de reparaţii auto/service auto. „Nu va fi vorba de o sumă fixă, ci de o sumă calculată în funcţie de anumiţi indicatori, pentru fiecare caz în parte. Pentru spaţii de cazare s-a calculat în funcţie de anumiţi indicatori relevanţi. E vorba de localizarea în mediul urban/rural, gradaţia hotelului sau a pensiunii, zona, capacitatea de acoperire – la mare am luat în calcul 30%, la balnear 50%, în Bucureşti 75% grad de acoperire – capacitatea de cazare, rezultând o sumă pe cameră. Aceasta se înmulţeşte cu numărul de camere şi rezultă suma fixă pe care o are de plătit fiecare întreprinzător. În felul acesta, pot să plătească aceeaşi sumă hoteluri cu cifră de afaceri diferită”, spune ministrul.

În opinia sa, măsura ar duce la scăderea evaziunii fiscale în turism. „E o măsură ca să nu se mai facă evaziune la înregistrarea cifrei de afaceri. Că o întregistrează sau nu pe cea reală, fiecare plăteşte aceeaşi sumă. Atunci va avea interes să-şi „albeasă” afacerea”, crede Grapini.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=13949

Publicat de la data sept. 12 2013. Categorii Economic.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 august 2018, 11:50
 

N
Soare
28°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 32°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 34%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 6
Răsarit: 6:25
Apus: 20:12
Prognoza 22 august 2018
Zi
 

ENE
Predominant însorit
32°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

ENE
Predominant senin
19°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-08-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 07:30 si 09:00 In zona : Județul Harghita: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, […]

Loto

Horoscop

  • 122.528 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team