Ultima ora
Publicat: vineri, 12 mai 2017

Investigațiile de-clic.ro: Hornbach – minciuna de pe rafturi

O investigație de-clic arată că Hornbach a mințit cu privire la felul în care se aprovizionează cu produse din lemn. Compania continuă să se aprovizioneze de la Schweighofer, dar face tot posibilul pentru a ascunde proveniența acestui lemn.

În decembrie 2016, compania Hornbach a declarat public că va renunța la lemnul de construcție și lemnul rindeluit de la Schweighofer.  Compania și-a motivat decizia susținând că dorește să respecte principiile unei silviculturi sustenabile. Cu toate astea, produse din lemn marca Schweighofer au continuat să fie prezente pe rafturile magazinelor Hornbach din România.

Investigația de-clic s-a desfășurat pe o perioadă de câteva săptămâni, la fiecare dintre cele șase magazine Hornbach din România. În decursul acestei anchete, ne-am dat drept clienți care au nevoie de mult lemn, din toate sortimentele. Acest lucru ne-a permis să ne interesăm de toate produsele Schweighofer din oferta magazinului. Angajații Hornbach ne-au asigurat că se aprovizionează constant de la Schweighofer, inclusiv cu grinzi sau cherestea, produse care se încadrează la lemnul de construcție sau lemnul rindeluit – lemn cu care Hornbach a declarat că nu se mai aprovizionează.

Detaliile integrale ale investigației pot fi găsite aici: http://investigatie-hornbach.de-clic.ro/

Radu Cernuta, jurnalistul care a realizat investigația ne-a declarat: “Am observat că produse identice cu cele din oferta Schweighofer se găsesc din abundență pe rafturile magazinelor Hornbach, unele cu etichetă de proveniență, altele fără. Angajații mi-au confirmat că se aprovizionează constant și că orice produs poate fi cumpărat în orice cantitate.”

 

Comunitatea de-clic va continua investigația și în cazul celorlalte lanțuri de magazine care au anunțat că au încetat colaborarea cu Schweighofer: Leroy Merlin și Brico Depot.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>