Ultima ora
Publicat: vineri, 24 februarie 2017

Ionuţ Negoiţă NU deţine marca DINAMO şi nici domeniul internet

La ora actuală, echipa de fotbal a “câinilor roşii” îşi desfăşoară activitatea (economică) prin intermediul DINAMO 1948 SA Bucureşti, societatea controlată de Ionuţ NEGOIŢĂ (43 de ani). Anterior, activitatea s-a derulat pe ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB DINAMO BUCUREŞTI, organizaţie cunoscută drept AFC DINAMO şi care a fost constituită în 1994, având ca fondatori 47 de persoane fizice, juridice si instituţii ale statului.

Când asociaţia s-a umplut de datorii, echipa de fotbal a fost mutată pe societatea menţionată (care nu era deţinută de NEGOIŢĂ la acea vreme), numai că acest transfer a fost unul parţial. AFC DINAMO a intrat în insolvenţă în 2010 şi de atunci Dosarul nr.32249/3/2010 de la Tribunalul Bucureşti este tergiversat, până la ora actuală nefiind publicat tabelul definitiv al creanţelor. Dar nu această insolvenţă este subiectul de astăzi.

În cel mai recent raport al administratorului judiciar TEMPUS GRUP IPURL (Claudia SOARE), publicat în BPI pe 9 decembrie 2016, se precizează că asociaţia aflată în insolvenţă, care este condusă de Nicolae BADEA, a transmis:

  • notificarea nr.01434/22.11.2016 adresată către SC DINAMO 1948 SA cu privire la încetarea utilizării numelui de domeniu fcdinamo.ro şi a mărcii Dinamo;
  • notificarea nr.01435/22.11.2016 adresată către SC DINAMO 1948 SA cu privire la utilizare instalaţie de nocturnă, proprietatea debutorului, din baza sportivă Săftica

După apariţia în presă a acestor informaţii, DINAMO a reacţionat cu un comunicat palid în care spunea aşa:

“În ceea ce priveşte activitatea de comercializare a produselor cu însemnele clubului, domnul Badea nu deţine drepturi exclusive de folosire a mărcii, lucru ce poate fi verificat simplu, la OSIM. Situaţia site-ului fcdinamo.ro şi a instalaţiei de nocturnă de la Săftica e un amănunt care va fi reglementat“.

Cine deţine marca şi domeniul… şi FAN SHOP-ul

 Marca FOTBAL CLUB DINAMO BUCUREŞTI (cu cei doi câini) a fost înregistrată în 1999 de asociaţia condusă acum de BADEA, pe o singură clasă:
41- “Educaţie; instruire; divertisment; activităţi sportive şi culturale”

După cum susţine site-ul OSIM, această marcă nu a fost cesionată şi are acelaşi proprietar/deţinător, fiind reînnoită în 2009 – expiră în 2019.

Societatea DINAMO 1948 SA are nişte mărci cu trimitere la echipa de fotbal – cum ar fi FCDB, FCD, DINAMO TV, DINAMOMANIA -, dar cea consacrată este la asociaţie. Am lămurit situaţia mărcii. Neclar este în ce condiţii (financiare) a folosit DINAMO 1948 SA această marcă (cu o altă grafică, dar nu prea contează), iar acest aspect ar trebui clarificat de administratorul judiciar, judecătorul sindic, eventual la cererea Fiscului, cel mai mare creditor al insolventei AFC DINAMO – creanţe de peste 46 milioane lei.

În ceea ce priveşte domeniul fcdinamo.ro, înregistrat în 2000, nici aici nu sunt dubii: este deţinut de asociaţie, chiar dacă menţiunea de la rotld.ro nu este chiar completă. Pe pagina web fcdinamo.ro, se spune că DINAMO 1948 SA este proprietar şi “deţinătorul tuturor drepturilor de proprietate intelectuală asupra SITE-ului, respectiv asupra designului şi conţinutului acestuia”! De ce foloseşte societatea lui NEGOIŢĂ domeniul deţinut de asociaţia lui BADEA şi în ce condiţii financiare? Aceasta este o întrebare pe care ar putea să şi-o pună şi rotld.ro, care se laudă că are un regulament de utilizare a domeniilor.

Şi dacă tot am ajuns la site, să spun că acesta are o secţiune FAN SHOP, un magazin online administrat de aceeaşi societate, conform menţiunilor de acolo. În raportul menţionat, administratorul judiciar pomeneşte la un moment dat de un “contract de livrare nr.16/11.10.2016 înregistrat la debitor sub nr.357/27.10.2016, încheiat între SC PHOENIX SPORT SRL în calitate de furnizor şi debitorul insolvent în calitate de cumpărător, având ca obiect furnizarea de echipament sportiv în vederea valorificării de către debitor prin magazinul propriu FAN SHOP DINAMO“.

Contractul este din octombrie 2016, iar raportul din decembrie 2016, nu de “acu’ 100 de ani” şi precizează foarte clar că magazinul FAN SHOP DINAMO este al asociaţiei. Teoretic este vorba doar de “magazinul fizic”, nu şi de cel online, dar ar fi anormal să existe proprietari diferiţi. Anormal, dar nu imposibil. Prin urmare, nici magazinul FAN SHOP DINAMO nu este deţinut de firma DINAMO 1948 SA.

Integral pe supervizor.ro

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>