Ultima ora
Publicat: joi, 30 martie 2017

Israelul își reduce contribuția financiară la ONU

Israelul a anunțat miercuri că își reduce cu două milioane de dolari contribuția la Organizația Națiunilor Unite, ca răspuns la noile critici ale Consiliului pentru Drepturile Omului la adresa politicii israeliene față de palestinieni, transmite AFP.

Un comunicat al ministerului israelian de externe a menționat „discriminarea obsesivă față de Israel din partea ONU și a agențiilor sale” și a precizat că premierul Benjamin Netanyahu a decis să aloce fondurile respective pentru ajutoare internaționale și investiții în țări în curs de dezvoltare care susțin Israelul în instanțele internaționale.

Săptămâna trecută, un raportor special al ONU a acuzat Israelul, în fața Consiliului, de oprimarea palestinienilor și intensificarea represiunilor împotriva celor care susțin drepturile omului.

AFP notează că Israelul este singura țară din lume aflată pe ordinea de zi a fiecărei sesiuni a Consiliului, de trei ori pe an. Atât statul evreu, cât și aliatul său, SUA, au acuzat în repetate rânduri acest for de lipsă de obiectivitate.

Contribuția anuală a Israelului, de 11,7 milioane de dolari, a mai scăzut cu șase milioane de dolari și în decembrie anul trecut, când Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția 2334 prin care a condamnat colonizarea de către evrei a teritoriilor palestiniene. Cu acea ocazie, Statele Unite nu și-au exercitat dreptul de veto, așa cum procedau de fiecare dată când se propuneau rezoluții anti-israeliene.

Luni, noua ambasadoare americană la ONU, Nikki Haley, a declarat că „denigrarea statului evreu la Națiunile Unite a luat sfârșit”.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>