Ultima ora
Publicat: luni, 20 noiembrie 2017

La 10 ani de la aderarea României, Uniunea Europeană este invitatul de onoare la Gaudeamus

Pentru prima dată în istoria sa, Târgul internațional GAUDEAMUS  – Carte de învățătură, organizat de Radio România și aflat la cea de-a 24-a ediție, are ca invitat de onoare anul acesta nu o țară, ci o uniune, Uniunea Europeană, prin Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Vă invităm, în perioada 22-26 noiembrie 2017, la ROMEXPO, la standul nostru de carte și activități “Acasă, în Europa”.

Invitația de onoare marchează mai multe momente aniversare: 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, 30 de ani de la lansarea programului Erasmus și 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Matei Vișniec este președintele onorific al Târgului de carte, iar Ioana PârvulescuFlorina IlișLucian Dan Teodorovici și Vlad Basarab sunt invitați de onoare.

Data:
22/11/2017 – 12:00 to 26/11/2017 – 13:45

Activități

Seria de ateliere și dezbateri va atinge subiecte variate: întâlniri cu autori români premiați în Europa, arta de a atinge echilibrul între muncă și viața personală, cum se exersează scrierea creativă, voluntariatul european, poveștile fascinante ale programului Erasmus, efectele economice ale Planului de investiții al Uniunii Europene.

Copiii vor avea ocazia de a descoperi Europa prin intermediul jocului și al imaginației. Îl vor întâlni pe Micul Prinț, vor participa la ateliere, vor degusta ciocolată sau vor călători în Europa prin intermediul ochelarilor ce dau acces la realitatea virtuală.

Context

Sub moto-ul „Unitate în diversitate”, Uniunea Europeană încurajează cât mai mulți oameni să descopere și să exploreze bogata moștenire culturală a Europei. De altfel, prezența ca invitat de onoare al Târgului reprezintă o avanpremieră pentru 2018 – „Anul european al patrimoniului cultural.”

AGENDA 

– Activități permanente –

Călătorind în Europa – fotografii selfie, realizate cu fundaluri din Europa

„Cărțile memoriei” – expoziție, instalație cu cărți din ceramică 

Vlad Basarab sugerează importanța păstrării cunoașterii și a memoriei prin cărți din teracotă și porțelan. Lăsate în mod simbolic nescrise, cărțile din ceramică accentuează absența, uitarea și sunt menite să inspire publicul să-și imagineze ce ar putea conține.

Europa prin lentila realității virtuale – acces la conținut virtual (VR) european

Spațiul Public European – acolo unde aflăm mai multe despre Europa – informații despre Uniunea Europeană, acces la librăria online cu publicații ale instituțiilor europene, filme, jocuri și quiz-uri, roata europeană și premii

Ora de eurodiversitate – activități pentru grupuri de copii care pot descoperi Europa, valorile, culturile, istoria și geografia sa

Micul Prinț – în Europa și printre stele – expoziție de traduceri ale cărții „Micul Prinț” în peste 30 de limbi, completată cu jocuri și activități creative pentru copii

Moștenirea Tratatelor de la Roma pentru Europa de astăzi” – expoziție ce evidențiază istoricul Uniunii, valențele economice, juridice și sociale ale sale, dimensiunea internațională și aspecte ale identității europene

– Programul atelierelor și dezbaterilor –

Miercuri, 22 noiembrie

12.00            Deschiderea oficială a GAUDEAMUS 2017

12.30–13.00 “Acasă, în Europa” – Inaugurarea standului Uniunii Europene, invitat de onoare

14.00–14.45 Dezbatere “EU citesc” – Dezbatere privind cultura în Uniunea Europeană, realizată în parteneriat cu EUNIC România

15.00–15.45 Dezbatere  “Voluntariat în Europa” – Dezbatere privind programul Erasmus+ (care a împlinit 30 de ani 2017) și pe tema Corpului European de Solidaritate cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale

 

Joi, 23 noiembrie

11.00–11.45  Atelier  “Un timp pentru sine, un timp pentu tine, un timp pentru ceilalți” – atelier despre arta de a găsi echilibrul între muncă și viață privată, realizat în colaborare cu Iuliana Alexa, redactor-șef revista Psychologies   

12.00–12.45 Atelier  “Imaginează-ți viitorul Europei” – Atelier de artă narativă, pentru copii, cu scriitorul Vasile Ernu

13.00–13.45  Atelier  “Gândim, trăim, mâncăm și citim… sănătos” – atelier despre arta de a trăi sănătos, realizat în colaborare cu Iuliana Alexa, redactor-șef revista Psychologies       

14.00–14.45 Dezbatere  “Voluntariat în Europa” – Dezbatere programul Erasmus+ și pe tema Corpului European de Solidaritate cu ANPCDEFP

15.00–15.45  Dezbatere  “Meseriile cărții” – Trecerea în revistă a meseriilor de care este nevoie pentru ca o carte să ajungă la cititor, dezbatere moderată de Mircea Vasilescu, coordonatorul singurului program de masterat “Teoria și Practica Editării” (derulat la Universitatea București). Participă: Radu Paraschivescu (autor și traducător), Simona Kessler (agent literar), Oana Boca-Stănescu (manager cultural) și Mihai Mitrică (Directorul executiv al Asociației Editorilor din România)

18.00–19.30  Dezbatere  “Despre bani. Europeni – programul prin care Uniunea Europeană sprijină investițiile” – Dezbatere cu participarea experților Reprezentanței Comisiei Europene în România

 

Vineri, 24 noiembrie

11.00–11.45 Atelier  “Europa despre Europa. Cum scriu un articol?” – Mini-atelier de scriere cu Mirel Bran, corespondent Le Monde

12.00–12.45 Dezbatere  “Traducerea, limba Europei? Pași spre noi înșine” – Dezbatere cu scriitorii Florina Iliș și Lucian Dan Teodorovici

13.00–13.45 Atelier și degustare I  “Sărbătoarea gustului – Ciocolata, ingredient al bucuriei și liant al culturilor” – atelier pentru copii despre cum se fabrică ciocolata și cum se degustă ca un profesionist, cu Dorian Lungu, de la ciocolateria Luado Brașov

14.00–14.45 Atelier și degustare II  “Sărbătoarea gustului – Ciocolata, ingredient al bucuriei și liant al culturilor” – atelier pentru copii despre cum se fabrică ciocolata și cum se degustă ca un profesionist, cu Dorian Lungu, de la ciocolateria Luado Brașov

15.00–15.45  Dezbatere  “Europa teatrului și a scriitorilor – circulația valorilor artistice ca fundament al Europei” – Dezbatere cu dramaturgul Matei Vișniec, președintele onorific al Târgului.

 

Sâmbătă, 25 noiembrie

10.00–12.00 Atelier pentru copii, părinți și bunici  “Eu povestesc, tu asculți, noi desenăm”. Lecturi publice din povești; atelier de desenat personaje din basme (tehnici de colorat și hașurat; descoperirea patrimoniul cultural prin desen, interpretarea imaginii și ilustrației de carte); video – chei de lectură pentru descoperirea patrimoniului cultural din basme și povești – atelier cu Alexandru Stănescu și Lia Stănescu

12.00–14.00 Demonstrație culinară  “Sărbătoarea gustului” – demonstrație culinară pentru hrană sănătoasă, diversificată și autentică, cu origine protejată            

16.00–16.45  Conferință  “Cărțile memoriei” – conferința propune o dezbatere în jurul operei recente a artistului Vlad Basarab, care folosește cărți din teracotă și porțelan drept simboluri, instrumente ale memoriei pentru a sugera importanța păstrării cunoașterii

 

Duminică, 26 noiembrie

11.00–11.45  Dezbatere  “Europa „noastră” în secolele 19, 20, 21” – dezbatere cu Ioana Pârvulescu

12.00–13.45  Demonstrație culinară  “Sărbătoarea gustului” – demonstrație culinară pentru hrană sănătoasă și autentică, cu origine protejată

***

Biografiile președintelui și invitaților de onoare ai Târgului:

  • MATEI VIŞNIEC

Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vişniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, în nordul României.

A debutat cu poezie în revista Luceafărul în 1972. Mai tîrziu, stabilit la Bucureşti unde a făcut studii de filozofie, s-a numărat printre fondatorii Cenaclului de luni condus de criticul Nicolae Manolescu. A debutat în volum în 1980, la editura Albatros, cu o culegere de poeme intitulată La noapte va ninge.

Din 1987 trăieşte în Franţa unde lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. După căderea comunismului activitatea lui Matei Vişniec s-a derulat între Franţa şi România, între două culturi şi două limbi, între Vest şi Est.

Piesele sale sunt traduse în peste 30 de limbi şi s-au aflat pe afiş în aproape toate ţările Uniunii Europene, dar şi în Rusia, Turcia, Tunisia, Iran, Brazilia, Argentina, Statele Unite, Japonia…

Numeroase premii i-au răsplătit activitatea de scriitor român dar şi de scriitor de expresie franceză. De mai multe ori a primit Premiul Uniunii scriitorilor (pentru poezie în 1984 şi pentru teatru după 1990). Matei Vişniec a mai obinut Premiul Academiei Române, precum şi premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru cel mai jucat autor român (în 2016).

În Franţa i s-a decernat de mai multe ori Premiul presei la Festivalul internaţional de teatru de la Avignon, Premiul european acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (în 2009), precum şi Premiul de literatură europeană Jean Monnet (în 2016).

  • IOANA PÂRVULESCU

Ioana Pârvulescu s-a născut în 1960, în Brașov. Este scriitoare și profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, unde predă literatură română modernă. A scris eseuri, a realizat volume colective și antologii și a tradus din germană și franceză (Rilke, Angelus Silesius, Maurice Nadeau etc.). A scris, timp de 18 ani, o cronică săptămânală la România literară, a inițiat și coordonat seria „Cartea de pe noptieră” la Editura Humanitas.

În 2009 debutează ca romancieră cu Viața începe vineri, carte care obține European Prize for Literature în 2013 și este tradusă în peste zece limbi europene. Romanul, bestseller la Editura Humanitas, este dedicat Bucureștiului din preajma anului 1900, un oraș pestriț, activ, în plină dezvoltare. A urmat Viitorul începe luni, în care povestea personajelor din primul roman continuă și, în 2016, Inocenții, un roman dedicat Brașovului natal.

  • FLORINA ILIS

Florina Ilis, născută în 1968, este membră a Uniunii Scriitorilor Români. A debutat în 2000 cu Haiku și caligrame – o combinație între roman, poezie și caligrafie japoneză. A doua lucrare, Coborârea de pe cruce (2001), a fost urmată de Chemarea lui Matei (2002).

În 2005, a publicat romanul Cruciada copiilor. Lucrarea a avut un success răsunător și critici pe măsură și a primit numeroase premii, printre care Cartea anului (2005), acordat de revista România Literară și Fundația Anonimul, Premiul pentru proză al Revistei Cuvântul, Premiul pentru proză oferit de Radio România Cultural și Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor Români.

În 2007, Academia Română i-a acordat premiul Ion Creangă. Cruciada copiilor a fost tradusă în patru alte limbi ale Uniunii Europene (franceză, italiană, spaniolă, maghiară), precum și în sârbă și în ebraică. În 2010, lucrarea a primit premiul Courrier International pentru cea mai bună carte străină.

În 2006, a publicat și romanul Cinci nori colorați pe cerul de răsărit (tradus în italiană în 2012) și o colecție de eseuri, Lecția de aritmetică (2006). În 2012 a publicat Viețile paralele, un roman premiat de Uniunea Scriitorilor Români, Ziarul de Iași, Radio România Cultural și Colocviul romanului românesc din Alba Iulia, și tradus în franceză.

  • LUCIAN DAN TEODOROVICI

Lucian Dan Teodorovici este scriitor, regizor și scenarist, născut în 1975 în Rădăuți, județul Suceava. Este director al Muzeului Național al Literaturii Române din Iași din 2017 și manager al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). Lucrările sale au fost traduse în mai multe limbi ale Uniunii Europene (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, polonă, maghiară, bulgară).

A debutat în 1999 cu romanul Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor printre noi. Acestuia i-au urmat romane, volume de proză scurtă, scenarii TV și piese de teatru. Cel mai recent volum al său este Cel care cheamă câinii apărut în 2017.

Cel mai cunoscut roman al său este Matei Brunul (2011), care a fost desemnat „Cartea anului 2011” de catre revista „Contrafort” și care a obținut Premiul pentru Proză al revistei „Observator cultural”, Premiul literar „Augustin Frăţilă”, „Premiul Național de Proză” al „Ziarului de Iași”, „Premiul Publicului” la Gala Industriei de Carte din România, Premiul cititorilor „Natalya Gorbanevskaya, la Gala Premiilor „Angelus” din Polonia.

  • VLAD BASARAB

Vlad Basarab este un artist vizual care lucrează cu multi-media, instalație, ceramică, sculptură, performance și video. S-a născut în anul 1977 la București. În 2001, a absolvit Facultatea de Arte (BFA), secția ceramică la University of Alaska Anchorage. În 2013 a obținut diploma de masterat în arte frumoase (MFA) la secția Electronic Media a West Virginia University, Morgantown. În prezent este doctorand la Universitatea de Arte București cu tema cercetării: Exerciții de Recuperare a Memoriei Colective prin Artă Monumentală și Intervenții Multi-media în Spațiul Public. În perioada octombrie 2013 – iunie 2014, Basarab a fost cercetător Fulbright în România pe tema pierderii memoriei colective ca rezultat al persecuțiilor intelectualilor în perioada comunistă. În 2014, a câștigat premiul 1 la concursul internațional pentru proiectarea Monumentului Limbii Române organizat de Academia de Științe a Republicii Moldova. Este membru al Academiei Internaționale de Ceramică (Geneva, Elveția), NCECA (Consiliul Național de Educație al Artei Ceramice din SUA) și al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Basarab este un artist foarte activ pe plan național și internațional cu un palmares de 21 de expoziții personale și prezența în expoziții de grup în România, Moldova, SUA, China, Coreea de Sud, Germania, Bulgaria, Marea Britanie, Ungaria. Recent a câștigat Premiul de Excelență la Bienala Internațională de Ceramică de la Cluj și o mențiune de onoare la Gyeonggi International Ceramic Biennale 2017, Icheon World Ceramic Center, Gyeonggi-do, Coreea de Sud.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>