Ultima Oră

Legenda Ripensiei se scrie și pe teren: Adi Popa, născut căpitan!

Ripensia Timișoara, acum în liga a doua, a revenit în fotbalul românesc în 2012 și de atunci are același purtător al banderolei.

Patru promovări în cinci ani. Asta au reușit bănățenii de la Ripensia  din 2012, anul în care echipa a fost reînființată. Performanțele timișorenilor sunt strâns legate de un jucător emblematic pentru ei, Adrian Popa, fotbalistul de 29 de ani care este căpitanul echipei încă din liga a șasea.

Câștigătoare de patru ori a campionatului și deținătoare a două Cupe ale României, Ripensia Timișoara a revenit în fotbal în 2012, atunci când a pornit de la zero, cu ajutorul fanilor. De la zero, adică din liga a șasea, cu un lot de jucători care evoluau din pasiune și dragoste pentru fotbal.

Unul dintre ei, Adrian Popa,  jucător de bandă dreaptă, devenit căpitan încă din primul sezon.

”Sunt la echipă din 2012, de la reînființare. Ripensia își dorește să ajungă unde i-a fost locul, adică în liga 1. Ne-am propus promovarea an de an, am stat un an în liga a patra, dar am reușit niște lucruri incredibile în cei cinci ani de când existăm. Acum suntem în liga a doua, dar avem planuri mărețe. Ne dorim să fim pe pozițiile fruntașe. Să fiu realist, îmi doresc o clasare între primele șase”, a povestit Adrian Popa, căpitanul Ripensiei.

Fotbalistul de 29 de ani simte că este la doar un pas de cea mai mare relizare a carierei și deja se visează în postura în care sărbătorește accederea pe prima scenă: „Este un vis pentru mine să joc în Liga 1 cu Ripensia. Suntem aproape de a realiza acest lucru. N-am făcut nimic nebunatic la precedentele succese majore, m-am bucurat alături de colegi…Mi-aș dori ca ultimul meci, cel în care să promovăm, să fie acasă, să ne putem bucura alături de fani, așa cum s-a întâmplat la liga a treia. Dacă vom face acest pas, și cu siguranță, îl vom face, următorul va fi câștigarea titlului” .

Se bate la promovare cu fratele lui

În acest sezon al ligii secunde meciul dintre Ripensia și AS Hermannstadt va avea o însemnătate aparte pentru căpitanul bănățenilor. Și asta pentru că va fi un duel în familie, la sibieni urmând să-l aibă adversar pe fratele său.

Iulian Popa, fostul mijlocaș al celor de la Brașov și golgheter al Rapidului, joacă din vară la Hermannstadt, una dintre candidatele Ripensiei la promovarea în Liga 1.

”Nu văd această întâlnire ca pe un război. Mi-am dorit să joc împotriva fratelui meu din 2013, în Cupa României. Atunci nu s-a întâmplat, dar mă bucur am șansa în acest sezon. Este meciul pe care-l aștept cel mai mult”, a punctat Adrian Popa.

Stefan Gavan

Comments

comments

Short URL: http://ultima-ora.ro/?p=86213

Posted by on Oct 4 2017. Filed under CALEIDOSCOP, LIFE & STYLE, LIFESTYLE, SPORT. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-01-2018 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Constanța: Constanța, Eforie, Mangalia, Năvodari, Techirghiol, 23 August, Agigea, Corbu, Costinești, Limanu, Tuzla;Județul Tulcea: Sulina, Beștepe, C.A. Rosetti, Ceamurlia de Jos, Chilia Veche, Crișan, Jurilovca, Mahmudia, Maliuc, Murighiol, Nufăru, Sfântu Gheorghe, Valea […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-01-2018 Ora : 21 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 21:30 si 02:00 In zona : Județul Olt: Cungrea, Curtișoara, Dobroteasa, Grădinari, Leleasca, Pleșoiu, Sâmburești, Strejești, Teslui, Verguleasa, Vitomirești, Vulturești;Județul Vâlcea: Râmnicu Vâlcea, Băbeni, Drăgășani, Ocnele Mari, Budești, Dănicei, Drăgoești, Frâncești, Galicea, Golești, Ionești, Lungești, Mihăești, Milcoiu, Mitrofani, Nicolae […]

23 ianuarie 2018, 0:03
 

N
Parţial noros
0°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 3°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 74%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:44
Apus: 17:11
Prognoza 23 ianuarie 2018
Zi
 

V
Parţial însorit
1°C
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

E
Parţial noros
-7°C
Vânt: 0 km/h E
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

Horoscop

Statistica
Designed by Gabfire themes