Ultima ora
Publicat: miercuri, 08 ianuarie 2014

Lider politic ungar: Autonomia secuimii a ajuns la jumătatea drumului

Preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, a declarat marţi seara la Târgu Mureş, în cadrul manifestării de comemorare a masacrului de la Siculeni din 1764, că marşul pentru autonomia ţinutului secuiesc a ajuns la jumătatea drumului, că e nevoie de cât mai mulţi participanţi şi că Ungaria “este un partener care este interesat în acest succes”, scrie rtv.net. “Consider că mărşăluirea secuilor din 1990 încoace a ajuns la mijlocul drumului pentru obţinerea autonomiei secuimii (…) La jumătatea drumului spre autonomia Secuimii, ştim acum că va fi o mărşăluire lungă, dar ni s-a întărit credinţa că autonomia Ţinutului Secuiesc va fi singura şansă pentru naţiunea secuiască, garantând drepturile pentru folosirea limbii, culturii, asigură drepturi egale şi nu o să deranjeze sub nicio formă integritatea teritorială a României. Celor care au dubii că autonomia nu ar asigura condiţii de viaţă mai bune – le doresc să încerce şi după aceea să-şi formeze opinia (…) Stimaţi prieteni, Ungaria este un partener care este interesat în acest succes, interesul nostru este ca secuimea să rămână pe locurile natale şi să aibă şanse egale de viaţă şi de câştig”, a arătat preşedintele Parlamentului Ungariei, potrivit traducerii oficiale. Laszlo Kover a subliniat că pentru victoria secuilor este necesar ca din 2014 să fie antrenaţi cât mai mulţi în acest demers şi “să aveţi parteneri care sunt interesaţi sau care o să devină interesaţi în a vă ajuta”. El a subliniat că în această încercare trebuie să fie atras tineretul secuiesc, “pentru că autonomia secuiască va fi pusă în funcţiune de acest tineret, care trebuie să vină să studieze cum funcţionează statele europene şi să cunoască realitatea secuiască”, însă trebuie convinsă şi populaţia românească. “Pentru succesul vostru, trebuie să-i faceţi interesaţi pe conaţionalii voştri români şi trebuie să-i faceţi să înţeleagă că asta n-o să fie în detrimentul naţiunii române, ci va fi un interes comun autonomia şi aceasta se va coordona cu deciziile şi declaraţia din 1918 de la Alba Iulia, care asigura drepturile minorităţilor. Eu doresc ca autonomia să ofere o posibilitate de trai şi un nivel de trai mai ridicat şi aici sunt convins că toţi cei care locuiesc pe aceste meleaguri vor sprijini această iniţiativă”, a susţinut Kover. Politicianul ungar a mai cerut participanţilor la comemorare să îşi folosească influenţa “ca toţi cei care au obţinut cetăţenia să folosească acest drept şi să participe la alegerile parlamentare din Ungaria, dar şi la alegerile europarlamentare din România”.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>