Ultima ora
Publicat: vineri, 01 decembrie 2017

LIFE-Zimbri, proiect derulat de WWF-România și Rewilding Europe

Imagine realizată în vara anului 2016, în Măgura Zimbrilor (Armeniș, jud. Caraș-Severin), într-o patrulă de explorare a zonei cu studenți și practicieni de la Stația de cercetare. Zimbrii (reintroducerea și monitorizarea speciei) reprezintă piesa centrală într-o viziune complexă în care natura devine motorul de dezvoltare al acestei regiuni și o sursă de bunăstare pentru comunitățile locale. Acest lucru se întâmplă datorită eforturilor continue investite în ecoturism, dezvoltare comunitară, educație, cercetare și inovare tehnologică, în beneficiul naturii și omului deopotrivă. © Bogdan Comănescu

Pe 11 noiembrie 2017, la Școala Gimnazială Armeniș, membri ai proiectului de reintroducere a zimbrului din cadrul WWF-România, împreună cu reprezentanți a cinci școli din județul Caraș-Severin și județul Hunedoara, au pus bazele unui program de educație non-formală în sprijinul naturii sălbatice din sud-vestul țării. Programul se va desfășura pe parcursul a doi ani și va implica elevi mai mari de clasa a 5-a în cluburi școlare ce se vor deschide în fiecare școală participantă.

Instituțiile de învățământ care au îmbrățișat propunerea de a face parte din program sunt Școala Gimnazială Densuș și Școala Gimnazială Sarmizegetusa (jud. Hunedoara), Școala Gimnazială Armeniș, Școala Primară Feneș și Liceul Tehnologic Sf. Dimitrie Teregova (jud. Caraș-Severin). Acestea vor urma o metodologie dezvoltată și testată cu succes de WWF în Banatul montan, unde în perioada 2014-2016 au fost deschise cinci cluburi de tineri în cadrul a cinci licee din Reșița, Anina, Băile Herculane, Orșova și Lupeni. Împreună, acestea formează rețeaua TANS, a Tinerilor Activi pentru Natura Sălbatică și se vor constitui într-un model pentru noile școli ce se alătură rețelei în contextul proiectului LIFE-Bison de  readucere a zimbrului în sud-vestul României, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene prin Programul LIFE.

Tineri activi pentru natura sălbatică și zimbrii din sud-vestul României

Obiectivele programului de educație propus au în vedere ca:

1. Participanții să înțeleagă ce este un club al tinerilor dedicat conservării naturii, să se identifice cu clubul lor din punct de vedere al valorilor și misiunii clubului, și să se implice activ în activitățile clubului, exersând și dezvoltându-și spiritul de echipă și dialogul deschis cu ceilalți membrii ai clubului și cu coordonatorul clubului.

2. Participanții să poată identifica și descrie ariile naturale protejate din regiunea Banatului, precum și speciile și habitatele naturale de aici, inclusiv zimbrul și beneficiile pe care le aduce în ecosistem, și să poată identifica și testa modalități prin care să contribuie ei înșiși la conservarea și promovarea acestor valori naturale.

3. Participanții să se familiarizeze cu, și să asimileze competențe legate de identificarea și monitorizarea speciilor sălbatice, de interpretarea naturii, supraviețuirea în sălbăticie, ghidaj în natură.

4. Profesorii să se familiarizeze cu, și să aibă încrederea de a folosi metodologia propusă pentru a dezvolta, inspira și motiva cluburile de tineri din coordonarea lor, în colaborare cu echipa WWF.

5. Cluburile de tineri nou deschise să fie integrate în rețeaua TANS existentă în Banat, pentru a construi un sentiment de apartenență la valori comune, sprijin reciproc și participare activă în inițiativele organizate de tinerii din rețea, dar și în alte inițiative din domeniu din țară.

Evenimentul organizat în data de 11 noiembrie la Armeniș a strâns aproximativ 25 de profesori și elevi din cele cinci școli invitate în program, iar pe lângă echipa WWF au mai fost prezenți reprezentanți ai clubului TANS din Liceul Traian Lalescu din Reșița, anume profesorul și coordonatorul de club Ovidiu Bădescu și trei tineri membri ai clubului. Echipa WWF a explicat participanților logica și practicalitățile metodologiei TANS și au fost exersate câteva activități și metode de învățare experiențială din ghidul educațional „Exploratori ai sălbăticiei în Carpații din sud-vestul României”. Reprezentanții clubului din Reșița au povestit experiența lor în club în anii precedenți, cunoștințe și abilități învățate precum vorbitul în public, lucrul în echipă sau organizarea de activități în natură, și au prezentat proiectul pe care l-au conceput și adus la îndeplinire în cadrul clubului, anume „Poteca fermecată” dintre Valea  Domanului din Reşiţa şi Vârful Ponor de lângă satul Doman.

Evenimentul s-a încheiat cu stabilirea pașilor următori în programul de educație, iar fiecărei școli i-a fost înmânat un „kit al coordonatorului” cuprinzând ghidul educațional „Exploratori ai sălbăticiei în Carpații din sud-vestul României” și materiale de trebuință în activitățile ce vor fi derulate în club conform ghidului. Participanții au apreciat colaborarea ca principiu de lucru promovat prin activitățile testate, că au fost exersate activități și metode ce vor fi aplicate în cadrul clubului, că membrii clubului sunt tratați la fel și sunt egali, precum și informațiile de context despre proiectul reintroducerii zimbrilor în mediul natural, și faptul că au cunoscut oameni și locuri noi. Cele mai multe cuvinte de apreciere au fost însă pentru metodele propriu-zise de învățare prin experiență și prin joc, care constituie fundamentul ghidului educațional și al programului TANS.

Pe lângă întâlnirile de club (lecțiile din ghidul educațional), membrii celor cinci cluburi noi din școlile din Caraș-Severin și Hunedoara vor participa la excursii în natură organizate de WWF și axate pe anumite tematici (conform obiectivului 3 menționat mai sus legat de formarea unor competențe practice), un atelier de fotografie și un eveniment de final pentru a evalua rezultatele programului și a explora idei de viitor pentru cele cinci cluburi.

Cătălina Murariu, Coordonator național Educaţie pentru dezvoltare durabilă în cadrul WWF-Româia, și trainer la evenimentul din 11 noiembrie a afirmat: Am interacționat cu o comunitate de elevi și profesori receptivi și dornici să lucreze cu ei înșiși în primul rând, pentru binele oamenilor și al naturii valoroase din zonă. Cluburile pentru natură continuă tradiția începută de trei ani în Carpații din sud-vestul țării. În acești ani, implicarea în programul Tineri Activi a contribuit la înflorirea generațiilor de adolescenți membri ai cluburilor TANS. Astfel, suntem încrezători în dezvoltarea frumoasă a echipelor noilor cluburi și a regiunii în care trăiesc și activează.

Despre proiectul LIFE-Zimbri derulat de WWF-România și Rewilding Europe

Zimbrul (Bison bonasus) este catalogat științific ca specie „vulnerabilă”. În Europa, mai există populații de zimbri liberi ȋn: Polonia, Lituania, Letonia, Belarus, Rusia, Ucraina, Slovacia, și Germania. Populația totală de zimbri liberi este de mai puțin de 2.000 de exemplare și numai 5 dintre acestea, localizate în Polonia, sunt și viabile din punct de vedere demografic.

WWF-România și Rewilding Europe au demarat în anul 2012 inițiativa de reintroducere a zimbrilor în România, în Munții Țarcu (sit Natura 2000), jud. Caraș-Severin, primul transport având loc în mai 2014. În fiecare an de atunci, în primăvară sau la început de vară, au avut loc noi transporturi de zimbri de la centre de reproducere, grădini zoologice și rezervații naturale din Europa, din țări precum Belgia, Germania, Italia sau Suedia. Obiectivul major este de a forma o populație viabilă din punct de vedere demografic și genetic, cu două sub-populații localizate în Munții Țarcu (unde există deja zimbri) și în Munții Poiana Ruscă (comuna Densuș, jud. Hunedoara), din vecinătate. În acest sens, WWF-România și Rewilding Europe s-au angajat să reintroducă cel puțin 100 de exemplare până în anul 2020, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin programul LIFE, în cadrul proiectului „Acțiuni urgente pentru refacerea populației de zimbri din România” (LIFE-Bison).

Reintroducerea zimbrului nu este însă singura acțiune începută în cadrul acestei inițiative, deși totul se leagă și contribuie direct sau indirect la acest obiectiv central de conservare. Zimbrii reprezintă piesa centrală într-o viziune complexă în care natura devine motorul de dezvoltare al acestei regiuni și o sursă de bunăstare pentru comunitățile locale. Acest lucru se întâmplă datorită eforturilor continue investite în ecoturism, dezvoltare comunitară, educație, cercetare și inovare tehnologică, în beneficiul naturii și omului deopotrivă. Componenta de educație din proiect vine în completarea și altor acțiuni precedente ale WWF atât în această regiune, cât și în alte părți ale țării și la nivel central, în privința formării tinerilor pentru dezvoltare durabilă și sprijinirii profesorilor cu metode alternative de predare, bazate pe principiul învățării prin experiență directă și, pe cât posibil, chiar din mijlocul naturii.

Mai multe detalii despre proiect: www.life-bison.com

Sursa: WWF-România

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>