Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

M.A.I. cedează sub presiunea politicului: Noile modificări ale noului Codul Rutier

Publicat: vineri, 20 septembrie 2013

După ce forma propusă iniţial a fost criticată aspru pentru sancţiunile prea dure şi după discuțiile avute de ministrul Radu Stroe în cadrul Biroului Permanent Național al PNL, pe site-ul ministerului Administraţiei şi Internelor a apărut o nouă versiune a Codului Rutier.

Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, vineri, că BPN al PNL a luat decizia politică potrivit căreia proiectul ministrului de Interne, Radu Stroe, în forma nouă, să nu fie introdus pe ordinea de zi a Guvernului în următoarele două săptămâni, acest timp urmând a fi destinat dezbaterilor.

„Am convenit – asta e o decizie politică a BPN, din care şi domnul Stroe face parte, ca vicepreşedinte al partidului, ca proiectul, în forma sa cea nouă, să nu fie introdus în săptămâna viitoare, următoarele două săptămâni, cel puţin, pe ordinea de zi a Guvernului spre a fi adoptat, pentru a putea lăsa timp dezbaterilor, discuţiilor între iniţiatorii proiectului şi toţi cei care în societatea românească – asociaţii, grupuri – sunt direct şi explicabil legaţi de acest proiect”, a spus Antonescu.

El a infirmat faptul că ministrul de Interne ar fi fost acuzat, criticat sau „certat” în şedinţa BPN al PNL de către colegii săi liberali cu privire la acest proiect.

„Am văzut discuţiile, nu s-a apucat nimeni să-l acuze, critice sau certe pe ministrul de Interne. Am avut cu domnul Stroe o discuţie chiar amănunţită asupra intenţiilor care se regăsesc în proiectul domniei sale, asupra cauzelor, formulelor, soluţiilor”, a adăugat Antonescu.

Noul Cod Rutier urma să fie aprobat de Guvern săptămâna viitoare, cuprinzând pedepse drastice pentru şoferii care încalcă regulile de circulaţie, dar şi amenzi care pot ajunge chiar şi până la 16.000 de lei.

Vezi aici Propunerile noului Cod Rutier 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=14641

Publicat de la data sept. 20 2013. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

22 august 2018, 11:26
 

ENE
Soare
28°C
22 km/h
Perceput de temperatură: 28°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 44%
Vânt: 22 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
UV-Index: 5
Răsarit: 6:27
Apus: 20:10
Prognoza 23 august 2018
Zi
 

ENE
Predominant însorit
32°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

E
Senin
17°C
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-08-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 07:50 si 09:30 In zona : Județul Harghita: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, […]

Loto

Horoscop

  • 122.807 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team