Ultima ora
Publicat: luni, 06 noiembrie 2017

Mercedes-Benz lanseaza noile modele Clasa S Coupe si Clasa S Cabriolet

Incepând cu luna octombrie 2017, modelele Mercedes-Benz S 450 4MATIC Coupé, S 560 Coupé și S 560 4MATIC Coupé, respectiv Mercedes-AMG S 63 4MATIC+ Coupé, Mercedes-AMG S 65 Coupé și Mercedes-AMG S 65 Cabriolet sunt disponibile la comandă, primele livrări urmând să aibă loc începând cu luna februarie 2018. Prețurile încep de la 105.023,45 euro (TVA inclus) pentru versiunea S 450 4MATIC Coupé (nivel de emisii de CO în regim mixt: 204 – 208 g/km, consum de carburant în regim mixt: 8,9 – 9,2 l/100 km ). Pe parcursul lunii decembrie 2017 vor deveni disponibile pentru comenzi și celelalte versiuni ale modelelor Mercedes-Benz Clasa S Cabriolet și Mercedes-AMG Clasa S Cabriolet.

Membre ale familiei de modele Clasa S, versiunile coupé și cabriolet vor beneficia în curând de numeroasele inovații introduse deja pe versiunea limuzină. Acestea includ funcționalități noi sau considerabil îmbunătățite, în ceea ce privește sistemele de asistență la conducere, sistemul modern de control, afișajul Widescreen Cockpit și noua generație de volane, cu sistemul de confort ENERGIZING, cât și cea mai nouă generație de infotainment. Stopurile inovatoare cu tehnologie OLED sunt exclusive pentru cele două modele în două uși și fac parte din dotările standard. Noul motor V8 biturbo al S 560 Coupé (consum mixt: 8,0 l/100 km, nivel mixt emisii CO2: 183 g/km) este mai agil decât oricând.

Noul design emană mai multă sportivitate și ilustrează, totodată, gradul ridicat de expertiză tehnică a noilor modele. Modelele Clasa S Coupé și Cabriolet prezintă apărători frontale cu separatorul frontal cromat și guri voluminoase de admisie. Aspectul dinamic este subliniat de pragurile laterale restilizate și de accesoriile cromate ale țevii duble de eșapament, cu aspect de V12.

Linia AMG este chiar mai dinamică decât anterior, cu noile apărători frontale și din spate. În partea din față a mașinii se remarcă cele trei guri tri-dimensionale de admisie, fiecare incluzând câte două ornamente cromate.

Stopuri inovatoare OLED în dotarea standard

Stopurile cu tehnologia OLED sunt o nouă trăsătură pentru Clasa S Coupé și Cabriolet. Prin intermediul acestei tehnologii (dioda emițătoare de lumină organică), micro-straturi de materiale organice sunt imprimate pe o placă de sticlă pentru a produce lumină. Cele 66 de OLED-uri ultra-plate se comportă ca elemente plutitoare în interiorul stopurilor; în plus, acestea emit un model de lumină omogen multidirecțional și formează un design unic, cu ușurință vizibil atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții. Blocarea și deblocarea autoturismului este semnalată suplimentar printr-o secvență animată și dinamică a luminii, coroborată cu diminuarea treptată a intensității luminii stopurilor. Desigur, stopurile OLED utilizează tehnologia tradițională Mercedes-Benz, cu intensități diferite pentru stopurile de frână și indicatoarele de semnalizare, în funcție de condițiile de drum și luminozitatea ambientală (zi/noapte).

Două noi modele de jante disponibile în linia de echipare AMG se adăugă la opțiunile de personalizare a autovehiculului, și anume jantele AMG cu diametrul de 50,8 cm (20 inch) cu un finisaj ultra-lucios (dotare opțională în linia de echipare AMG), respectiv de culoare neagră cu finisaj ultra-lucios (dotare opțională în linia de echipare AMG Plus).

Habitaclu luxos cu Widescreen Cockpit și noua generație de volane

Aspectul modern al interiorului este garantat de trei noi ornamente (lemn de nuc maro lucios, lemn de frasin gri satinat și lemn designo de magnolie cu linii fluide), precum și de trei tapițerii noi (piele designo Nappa Exclusive alb Porcelian/rosu Tizian pentru linia AMG Plus, piele designo Nappa Exclusive alb Porcelain/rosu Tizian și designo Exclusive nappa leather AMG Line Plus Bengal red/black).

Interiorul noilor modele S-Class se distinge prin cele două noi afișaje de înaltă rezoluție, fiecare încorporând un ecran cu diagonala de 12,3 inch. Din punct de vedere vizual, cele două display-uri acoperite de un ecran transparent de sticlă formează Widescreen Cockpit-ul, îmbinându-se perfect ca element central al consolei de bord și subliniind orientarea orizontală a designului interior.

La fel ca panoul de instrumente, bordul cuprinde un afișaj mare cu instrumente virtuale poziționate adecvat în câmpul vizual direct al șoferului, precum și un afișaj central deasupra consolei centrale. Panoul de instrumente complet digital oferă toate cele trei stiluri vizuale foarte diferite: „Classic”, „Sporty” și „Progressive”. În funcție de preferințele personale sau de interiorul selectat, stilurile pot fi schimbate rapid din consolă și din afișajul central. Pe lângă conținutul anumitor meniuri, cum ar fi informațiile despre distanța parcursă sau consum, șoferul poate vizualiza suplimentar datele de navigare sau afișajul ECO. Aceste funcționalități îi ajută pe șofer săși adapteze stilul de conducere pentru a fi cât mai eficient.

Ambele modele au butoane Touch Control pe volan. Acestea răspund la mișcări tactile similare cu cele aplicate pe ecranul unui smartphone. Acestea permit șoferului să controleze funcțiile consolei de instrumente și ale întregului sistem de infotainment fără să ia mâinile de pe volan. Acționarea sistemului DISTRONIC și a regulatorului de viteză cu comenzi directe pe volan este, de asemenea, o caracteristică nouă.

Sistemul infotainment poate fi de asemenea operat prin intermediul touchpad-ului din consola centrală și prin funcția LINGUATRONIC. Controlul vocal a fost pentru prima dată extins pentru a include funcții ale autoturismului. Comenzile vocale pot fi de asemenea folosite pentru a controla sistemul de aer condiționat și încălzirea/ventilarea din scaune, iluminarea interioară, parfumarea/ionizarea, funcția de masaj a scaunelor și afișajul Head-up Display. De altfel, sistemul permite până la 450 comenzi vocale individuale, în funcție de limba selectată și de echiparea autoturismului.

Sistemul COMAND Online de cea mai nouă generație asigură o navigare rapidă 3D, incluzând informații topografice, simulări 3D realiste ale clădirilor și rotații 3D ale hărților. Sistemul de navigație afișează informații comprehensive: în plus față de informațiile în timp real despre condițiile de trafic, informații despre condițiile meteo sau stațiile de alimentare din proximitate, până la detalii despre prețurile actuale ale combustibilului și spații de parcare gratuite.

Sistemul ENERGIZING comfort control

Sistemul ENERGIZING comfort control (dotare opțională) reunește diverse sisteme de confort ale autoturismului. Acesta utilizează sistematic funcțiile sistemului de control al climatizării (inclusiv sistemul dedicat parfumului pulverizat în habitaclu) și al scaunelor (încălzire, ventilație, masaj), încălzirea pereților interiori ai autoturismului, cât și iluminatul și muzica, pentru a permite o configurație specială adaptată dispoziției și nevoilor clientului. Ca rezultat, nivelurile de confort la volan și de performanță la conducere ale șoferului sunt îmbunătățite.

Depinzând de nivelul de echipare, sunt disponibile până la șase programe: Freshness, Warmth, Vitality, Joy, Comfort și Training (cuprinzând trei moduri diferite – relaxare musculară, stimulare musculară și un modul intermediar).

Toate programele rulează timp de 10 minute. Acestea pot fi vizualizate pe unitatea principală cu grafică color și acompaniate de muzica potrivită. Cinci melodii sunt prestocate în program. Funcționalitatea-cheie din programul „Vitality” este muzica ritmată, cu multe bătăi pe minut. Spre exemplu, repertoriul Clasa S include melodia „Feelin ‘Good” a lui Leon Riskin. În cazul în care pasagerii realizează selecții personale de muzică, de exemplu prin interfața media, sistemul le analizează și le atribuie unui program în funcție de numărul de bătai pe minut (bpm). Funcțiile individuale ale programelor pot fi, de asemenea, dezactivate.

ENERGIZING comfort control încorporează de asemenea iluminarea ambientală, care este adaptată armonios pentru fiecare dintre modelele individuale ale ecranului. Cu 64 de culori, opțiunea de iluminare ambientală oferă o multitudine de setări individuale. Lumina etalează interiorul ca pe o operă de artă, îmbinând culorile pentru a crea atmosfera ideală pentru pasagerii de la bord.

Noul sistem infotainment și încărcarea wireless pentru smartphone-uri

Toate modelele Clasa S sunt echipate cu sistemul de infotainment COMAND Online de cea mai nouă generație, marcând o nouă eră în materie de digitalizare și conectivitate.

Cu ajutorul pachetului Smartphone Integration, sistemul de infotainment poate fi utilizat pe dispozitive telefonice Apple, prin sistemul specific CarPlay™, respectiv Android Auto Google. Dacă un smartphone compatibil este conectat prin USB, clientul are posibilitatea de a selecta interfața CarPlay sau Android Auto.

Telefoanele mobile pot fi încărcate în mod standard, cât și wireless, fără a fi necesar un suport de telefon. Încărcarea fără fir funcționează cu toate dispozitivele mobile (până la o diagonală a ecranului de 15,2 cm) compatibile cu standardul Qi. Suportul de încărcare este integrat în compartimentul de depozitare din partea din față a consolei centrale. Mai mult, sistemul Multifunction Telephony (caracteristică opțională) permite conectarea telefoanelor mobile proiectate corespunzător cu antena exterioară a vehiculului.

Noi sisteme de asistență la condus, cu funcționalități extinse

Clasa S Coupé și Cabriolet fac un pas important către conducerea autonomă și ridică standardul prin sistemele de asistență la conducere Intelligent Driving. Sistemul de control activ al distanței – DISTRONIC – și asistența activă a direcției îl sprijină pentru șofer în timpul conducerii. Viteza la rulare se ajustează automat înainte de curbe, intersecții sau sensuri giratorii. În acest scop, DISTRONIC utilizează datele hărților și ale sistemului de navigație mai mult decât până acum.

Suspensia „cu ochi” vede acum și mai bine

În 2014, Clasa S Coupé cu suspensia opțională MAGIC BODY CONTROL, cu funcția de înclinare în curbă, a marcat o premieră mondială la nivelul autoturismelor de producție largă. Caroseria se înclină în interior cu până la 2,65 grade pentru a reduce astfel forțele transversale percepute de pasageri. Acest sistem inovator recunoaște curbele cu ajutorul unei camere stereo poziționată în spatele parbrizului și al senzorului lateral de măsurare a accelerației în cazul suspensiei ROAD SURFACE SCAN. În noul Clasa S Coupé, controlul suspensiei este îmbunătățit: noua cameră stereo a sistemului este mai performantă, funcționând la viteze de până la 180 km/h.

Cabrioletul S-Class este echipat standard cu suspensia pneumatică semi-activă AIRMATIC și control variabil al amortizării.

Noul motor V8 biturbo cu funcția de dezactivare a cilindrilor și noul V6 cu functie inerțială

Noul V8 biturbo din S 560 Coupé și S 560 Cabriolet este unul dintre cele mai economice motoare V8 pe benzină la nivel internațional, consumând cu până la 8% mai puțin decât predecesorul său. Pentru a reduce consumul de carburant, patru cilindri ai noului V8 sunt dezactivați simultan, sub sarcină parțială, cu ajutorul sistemului de ajustare a supapelor CAMTRONIC (disponibil doar la versiunea Coupé). Acesta reduce pierderile, îmbunătățind eficiența totală a celor patru cilindri rămași activi, prin deplasarea punctului de funcționare spre sarcini mai mari. Turbocompresoarele poziționate la punctul de joncțiune al cilindrilor dispuși în V reprezintă o altă caracteristică specială. Noul V8 conferă o putere de 345 kW (469 CP), cu un cuplu maxim de 700 Nm.

Coupé-ul cu motor V6 pe benzină și o putere de 270 kW (367 CP) este acum denumit S 450 (consum mixt: 8,9 l/100 km, nivel mixt emisii CO2: 204 g/km). O nouă funcție de rulare inerțială contribuie la eficiența în condiții reale de conducere. Atunci când situația de conducere și nivelul de încărcare al bateriei o permit, motorul termic este decuplat de transmisie și funcționează la ralanti, astfel încât autoturismul să ruleze din inerție. Transmisia automată 9G-TRONIC este o altă caracteristică nouă a modelului S 450. Gama largă de rapoarte a transmisiei permite o reducere evidentă a turației motorului și reprezintă un factor decisiv pentru eficiența energetică ridicată a autoturismului și pentru confortul la rulare. S 450 este de asemenea prevăzut cu un filtru de particule de benzină.

Specificații tehnice Clasa S Coupé:

S 450 4MATIC S 560 (4MATIC) AMG
S 63 4MATIC+
AMG
S 65
Număr cilindri/ dispunere 6/V 8/V 8/V 12/V
Cilindree (cc) 2996 3982 3982 5980
Putere (kW/CP) 270/367 345/469 450/612 463/630
Cuplu (Nm) 500 700 900 1000
Consum mixt (l/100 km) 8,9 8,0 (8,7) 9,3 11,9
Nivel mixt emisii CO2 (g/km) 204 183 (197) 211 279
Accelerație 0-100 km/h (s) 5.5 4,6 (4.6) 3,5 4,1

Specificații tehnice Clasa S Cabriolet:

AMG
S 65
Număr cilindri/ dispunere 12/V
Cilindree (cc) 5980
Putere (kW/CP) 463/630
Cuplu (Nm) 1000
Consum mixt (l/100 km) 12,0
Nivel mixt emisii CO2 (g/km) 272
Accelerație 0-100 km/h (s) 4,1

Pentru mai multe informații despre Mercedes-Benz, accesați www.media.daimler.com sau www.mercedes-benz.ro.

Pentru mai multe informații despre Mercedes-Benz Clasa S, puteți accesa www.mercedes-benz.ro/ClasaS.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>