Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Marile descoperiri ale secolului XX – episodul patru

-anul 1918-

1.Nașterea computerului binar

Imaginați-vă un aparat electric care poate executa calcule complexe într-o fracțiune de secundă. Dacă un astfel de aparat s-ar construi vreodată, el ar folosi probabil sistemul binar, un mod de reprezentare a numerelor ca succesiuni ale lui 1 și 0. Sistemul binar ar fi potrivit, deoarece cifrele 1 și 0 ar putea fi reprezentate prin prezența sau absența curenților electrici în diferite părți ale circuitelor sale. Acum, doi francezi, Bloch și Abraham, au realizat un mecanism care ar putea face posibilă existența acestui aparat. Acesta este un circuit electric capabil să genereze tipul de semnale necesare.

2. Cât de vastă este Calea Lactee?

Astronomul american Harlow Shapley, de la Mount Wilson Observatory din California, a făcut prima apreciere estimativă a dimensiunilor galaxiei și a situării centrului acesteia. Până acum, majoritatea astronomilor au presupus că pământul este așezat în apropierea centrului galaxiei, dar Shapley susține că centrul se află la aproape 50.000 de ani lumină depărtare, în aceeași direcție cu constelația Sagittarius. Aceasta implică faptul că galaxia are cel puțin 120.000 de ani lumină, adică de aproximativ 10 ori mai mult decât se credea iniția.

3. Primul spectrograf

Fizicianul englez Francis Aston a construit primul spectrograf pentru masă. Numit așa pentru că poate fi folosit pentru măsurarea atomilor sau a electronilor, el funcționează prin trecerea unei raze de particule încărcate cu mase diferite printr-un câmp electromagnetic care separă particulele. Aceasta produce un spectru de mase care pot fi înregistrate pe o placă fotografică. Invenția lui Aston urmează cercetărilor fizicianului englez J.J. Thomson.

4.Introducerea portocaliului la semafoare

Deși mașinile umblă pe străzi doar de aproximativ 10 ani, traficul este din ce în ce mai congestionat, astfel încât se impun noi măsuri de siguranță în orașele mai aglomerate. Există deja semafoare cu roșu și verde, dar în Marea Britanie a fost introdus un nou sistem, având culoarea portocalie între roșu și verde. Aceasta previne accidentele de mașini în intersecții, dând pietonilor timp să traverseze.

5. Primele ceasuri electrice

Henry Ellis Warren, un inginer electrician din Ashland, Massachusetts, a revoluționat lumea casnicelor. El a început fabricarea primelor ceasuri electrice practice. Acestea au un electromagnet care menține un pendul în continuă mișcare. Ceasurile sunt exacte și, ce e mai impotant, nu trebuie trase. Ceasuri electrice s-au construit și mai demult, dar, odată cu răspândirea electricității, tot mai mulți oameni vor cumpăra ceasurile Warren.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=20829

Publicat de la data ian. 1 2014. Categorii STUDENT NEWS.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2018, 12:55
 

NNE
Predominant înnourat
25°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 28°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 64%
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 3
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2018
Zi
 

NE
Predominant însorit
32°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NE
Senin
18°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-06-2018 Ora : 9 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 09:00 si 10:00 In zona : Județul Arad: Arad, Vladimirescu, Vinga, Șagu, Fântânele, Livada, Felnac, Zădăreni, Frumușeni;Județul Timiş: Timișoara, Recaș, Buziaș, Deta, Ciacova, Giarmata, Ghiroda, Sânandrei, Orțișoara, Giroc, Moșnița Nouă, Jebel, Liebling, Racovița, Denta, Topolovățu Mare, Sacoșu Turcesc, Pișchia, […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 15 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 iunie, ora 15 – 18 iunie, ora 21 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor […]

Loto

Horoscop

  • 106.259 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team