Ultima ora
Publicat: miercuri, 28 iunie 2017

Măsuri de circulație pe calea ferată în perioada 28 iunie – 2 iulie 2017

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că începând de astăzi, 28 iunie 2017 și până la sfârșitul săptămânii, când sunt prognozate temperaturi care vor depăși 37 de grade în aer în majoritatea regiunilor, conform informărilor transmise de ANM, se vor lua măsurile speciale pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță.

În această perioadă, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenționare de COD GALBEN și COD PORTOCALIU, prin verificarea directă ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade C, pe trosnoanele unde situația o impune se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

Menționăm faptul că aceaste măsuri sunt aplicate de toate companiile manageri de infrastructură și respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situații speciale.

ora 16.00

 

Intervale de stații unde s-au introdus limitări de viteză din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul șinei:

 

♦ Regionala CF București

◘ București Nord -Videle – Giurgiu

◘ Titu – Golești

◘ Chitila – Titu

 

♦ Regionala CF Craiova

◘ Craiova – Piatra Olt

◘ Craiova – Segarcea

◘ Caracal – Piatra Olt

◘ Videle – Strehaia

 

♦ Regionala CF Timișoara

◘ Stamora Moravița – Timișoara Nord

◘ Timișoara Est – Căvăran

◘ Lugoj – Simeria

◘ Arad – Sântana

◘ Timișoara Nord – Jimbolia

◘ Caransebeș – Reșița Nord

◘ Vârciorova – Slatina – Timiș

◘ Ilia – Lugoj

 

♦ Regionala CF Cluj

◘ Beclean pe Someș – Ilva Mică

◘ Bistrița Nord – Beclean pe Someș

◘ Dej – Deda

◘ Oradea – Ciumeghiu

◘ Episcopia Bihor – Carei

◘ Aleșd – Oradea

 

 

♦ Regionala CF Iași

◘ Nicolina – Buhăiești

◘ Buhăești – Tecuci

 

♦ Regionala CF Galați

◘ Mărășești – Liești

 

♦ Regionala CF Brașov

◘ Sighișoara – Augustin

◘ Brașov – Bod

◘ Feldioara – Apața

◘ Șercaia – Brașov

◘ Tușnad Sat – Siculeni

◘ Hărman – Bodog

 

 

♦ Regionala CF Constanța

◘Țăndărei – Fetești

◘Țăndărei – Slobozia Nouă

◘ Babadag – Medgidia

◘ Ciulnița – Călărași Sud

CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce tronsoane se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulație, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic.

De asemenea, CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare a trenurilor în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet.

Călătorii pot afla informaţii în timp real despre localizarea exactă a unui tren aflat în circulaţie și de pe site-ul administratorului de infrastructură feroviară www.cfr.ro – domeniul Trenul meu sau accesând direct link-ulhttp://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren. Programul presupune introducerea numărul exact al trenului în căsuţa indicată, iar printr-un click pe Informații tren programul va afișa informațiile referitoare la minutele de întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire la destinaţie.

Rugăm călătorii ca în această perioadă să consulte și site-urile sau paginile de facebook ale operatorilor de transport feroviar de călători, pentru informaţii despre condițiile și măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulație:

  1. CFR Călători (operator național)

http://www.cfrcalatori.ro/
https://www.facebook.com/CFRCalatori.ro/?fref=ts

  1. SC Regiotrans SRL Brasov (operator privat)

http://www.regiotrans.ro/anunturi/
https://www.facebook.com/ValeaPrahoveicutrenul/?fref=ts

  1. SC Interregional SRL (operator privat)

http://www.viaterraspedition.ro/transportcalatori.html

  1. SC Transferoviar Calatori SRL (operator privat)

https://www.transferoviarcalatori.ro/
https://www.facebook.com/TFCRO/?fref=ts

  1. SC Softrans SRL (operator privat)

http://www.softrans.ro/
https://www.facebook.com/www.softrans.ro/?fref=ts

  1. SC Astra Trans Carpatic(operator privat)

http://www.astratranscarpatic.ro/#/home

https://www.facebook.com/AstraTransCarpatic.SRL/?fref=ts

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>