Ultima ora
Publicat: sâmbătă, 01 iulie 2017

Mesajele mediului de afaceri pentru guvern

Reprezentanții mediului de afaceri din România consideră că măsurile fiscale conținute de noul program de guvernare nu fac decât să schimbe percepția comunității europene față de România, care dintr-o țară cu imagine bună, care se bazează pe o importantă creștere economică, va fi privită ca o țară în criză.

”Măsurile preconizate și măsurile anunțate și apoi negate reflectă disperare. Disperare față de situația colectării veniturilor la buget și disperare privind deficitul bugetar (…) Orice măsură introdusă peste noapte fragilizează economia și sperie investitorii”, au fost unele dintre argumentele oferite de Florin Pogonaru, președinte AOAR.

Esența problemei a fost descrisă de Daniel Anghel, CIS, specialist în probleme de fiscalitate: ”Ne punem foarte multe întrebări pentru că schimbarea de paradigmă fiscală, revoluțiile fiscale o dată la 6 luni nu fac deloc bine (…) Ministerul de Finanțe declară un deficit de colectare de peste 2 miliarde. În  noul program de guvernare nu am văzut nicio măsură în privința diminuării evaziunii. Dacă s-ar face asta nu am mai avea probleme”.

Și Florin Pogonaru a atins problema colectării veniturilor bugetare, el afirmând: ”Dacă există companii în România  care declară constant pierderi, chiar și 5 ani la rând, asta nu e treaba mediului de afaceri, e treaba Fiscului!”

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR) a organizat vineri o conferință de presă comună organizată de CDR, prin Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Romanian Business Leaders (RBL), Camera de Comert Americana în România (AmCham), Camera de Comerț și industrie Franceza în România (CCIFER), Camera de Comert și industrie Româno-Germana (AHK) și Consiliul Investitorilor Străini (FIC).

Reprezentanții mediului de afaceri au trecut în revistă problemele cu care se confruntă din perspectiva noilor măsuri fiscal-bugetare pe care guvernul Tudose, conform programului de guvernare depus joi la Parlament, urmează să le adopte.

Au fost detaliate măsurile propuse de coaliția PSD-ALDE și efectele pe care acestea ar urma să le propage în economie, cei care au vorbit repetând insistent că nu se opun de principiu unor modificări, dar toate ar trebuis să se bazeze pe studii de impact, să fie discutate în prealabil cu mediul de afaceri și ”să nu se aplice peste noapte”.

Citește și:

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>