Ultima ora
Publicat: vineri, 17 mai 2013

Miliardarul Mittal a discutat cu Ponta şi Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au discutat vineri cu omul de afaceri Lakshmi Mittal, preşedintele gigantului ArcelorMittal, lider mondial în producţia de oţel. După discuţia cu Ponta de la Guvern, omul de afaceri a fost primit, la Cotroceni, şi de Băsescu, căruia i-a mulţumit „pentru susţinerea în a rezolva câteva probleme discutate de dimineaneaţă cu primul-ministru”, sugerând, în imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială, că este nemulţumit de „situaţia macroeconomică din Europa”, ceea ce l-ar putea determina să îşi reducă activitatea în România.

Premierul Victor Ponta şi-a informat, luni, colegii din grupurile reunite ale USL că cei din conducerea ArcelorMittal vor veni în România şi „urmează să facă un anunţ important”. Primul-ministru nu a dorit să detalieze ce anunţ vor face cei de la ArcelorMittal, dar declaraţia sa a fost făcută în timp ce le vorbea parlamentarilor USL despre importanţa locurilor de muncă şi despre exploatarea gazelor de şist.

În interviul de la TVR, Ponta a confirmat că doreşte să negocieze cu Mittal, întrucât omul dde afaceri ia în calcul retragerea din România în condiţiile în care în Uniunea Europeană preţurile la energie sunt în creştere. Mai mult, Ponta a admis că există riscul închiderii combinatului Sidex Galaţi. „Domnul Mittal are o mare preocupare faţă de deciziile pe care Uniunea Europeană le va lua săptămâna viitoaare în Consiliul European. Ei spun aşa: Europa, dacă va continua să crească preţurile la energie, nu să le scadă, noi ne ducem în altă parte, în China”, a spus Ponta, adăugând că „situaţia e gravă”.

În discuţia cu Băsescu, arată imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială, Lakshmi Mittal a menţionat  „câteva probleme” pe care compania le are şi pe care le-a discutat cu primul-ministru dimineaţă, fără însă a le preciza explicit.

„Sidex este un combinat foarte important pentru noi. Dar, în acelaşi timp, suntem într-o situaţie macroeconomică în Europa care nu e bună”, a susţinut omul de afaceri vorbind în termeni mai favorabili însă de Statele Unite ale Americii.

Ca sugestie pentru poziţia pe care România ar urma să o aibă la Consiliul European de joi legat de energie, unde se va discuta problema nivelului subvenţiilor, omul de afaceri a propus ca ţările să se comporte ca Statele Unite ale Europei.

„Sunt convins că numai aşa se va depăşi criza şi susţin ideea Statelor Unite ale Europei”, a replicat Băsescu.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>