Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Ministerul Energiei a semnat un protocol de colaborare cu Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate

     Luni, 3 iulie 2017, Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM) și Ministerul Energiei au perfectat semnarea unui protocol de colaborare, stabilind astfel condițiile generale de lucru privind derularea protocolului, având ca obiectiv întocmirea de rapoarte, analize, predicții, statistici, pe care ARSCM le poate efectua prin experții săi, în segmentul său de competență, respectiv industriile componente ale smart city, precum și promovarea strategiilor Ministerului Energiei în programele derulate de ARSCM.

Semnarea protocolului are loc în contextul în care, cu ocazia evenimentului organizat de Asociația  Română Pentru Smart City și Mobilitate din luna iunie 2017, despre Strategia Energetică a României, Ministerul Energiei a anunțat implicarea ca partener în programul Caravana Smart City, un amplu program de informare al autorităților publice despre soluții smart city.

Conform statutului său, ARSCM realizează activități de informare a următoarelor segmente de public țintă: autorități publice locale, autorități publice de stat cu responsabilități și putere de decizie relevante în aria conceptului Smart City, grupuri profesionale cu expertiză în aria conceptului Smart City, mediul de afaceri, publicul larg, dar și oferirii de sprijin educațional, informațional și legislativ în vederea formării și specializării profesionale a entităților, persoane fizice sau juridice, care activează în domeniul dedicat smart city, pentru dezvoltarea durabilă a orașelor.

Asociația își propune astfel să atragă atenția asupra importanței pe care o au activitățile de implementare a soluțiilor inteligente, pentru  nivelul de trai al oamenilor, pentru îmbunătățirea calității vieții, pentru integrarea tehnologiei în comunități pentru a ușura accesul la informațiile de la autorități, la informații și soluții ce pot spori calitatea vieții, sănătății și securității oamenilor, activități ce trebuie desfășurate de specialiști.

 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=82821

Publicat de la data Iul 5 2017. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 mai 2018, 19:44
 

ENE
Soare
26°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 25°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 31%
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:41
Apus: 20:45
Prognoza 24 mai 2018
Zi
 

ENE
Parţial însorit
29°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

NV
Parţial înnourat
16°C
Vânt: 4 km/h NV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 98.333 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team