Ultima ora
Publicat: joi, 22 iunie 2017

Ministerul Sănătății: Proiect privind recunoașterea titlurilor de medic specialist eliberate de alte state

Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terțe altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, echivalente specialităților medicale clinice și paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice, s-ar putea recunoaște ca și certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătății, prevede un proiect pus în dezbatere publică.

Potrivit proiectului, una dintre condițiile recunoașterii este aceea ca formarea de medic specialist pentru care se solicită echivalarea s-a efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia, cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan național.

„Recunoașterea profesională a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către Ministerul Sănătății, prin ordin al ministrului, după avizarea de către Colegiul Medicilor din România a raportului Comisiei mixte formată din reprezentanți ai Colegiului Medicilor din România și ai Comisiei de Specialitate a Ministerului Sănătății. Recunoașterea profesională a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face în baza unui raport întocmit de către o comisie mixtă constituită prin ordin al ministrului sănătății”, prevede proiectul pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății.

În proiect se precizează că titlurile de medic specialist dobândite în statele terțe care nu au corespondent cu specialități din Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală nu se supun procedurii de recunoaștere.

În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere o comisie mixtă poate institui procedura unei probe de aptitudini profesionale care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitantului.

Proba de aptitudini profesionale constă în susținerea și promovarea a două componente, teoretică și clinică sau practică în funcție de specialitate, subiectele făcând parte din tematica examenului de medic specialist aflată in vigoare.

Punctajul de promovare al fiecărei probe este de minimum 7.00. pe baza baremului întocmit de comisia de examinare. Proba de aptitudini profesionale se consideră promovată dacă la finalizarea examinării solicitantul obține minimum media 7.00. Rezultatul probei de aptitudini profesionale se comunică în scris solicitantului de către Comisie și Ministerului Sănătății împreună cu procesul verbal încheiat în acest scop.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>