Ultima ora
Publicat: duminică, 29 septembrie 2013

Ministrul Muncii nu susține majorarea alocației pentru copii

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, nu susţine propunerea privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii, pentru că nu sunt fonduri.

Ea a precizat că Guvernul promovează alte măsuri, printre care şi acordarea unei mese calde copiilor săraci.

„Clar nu susţin această propunere, pentru că nu există fonduri. O să merg în Parlament şi o să susţin acest lucru. Am putea să dăm şi mii de lei, dar am spus foarte clar că majorarea alocaţiei cu un leu înseamnă patru milioane de lei noi lunar. Ideea pe care Guvernul o promovează este să ajutăm acei copii care sunt într-adevăr foarte săraci şi sunt şi alte forme decât a da o sumă de bani părinţilor, care nu întotdeauna îi folosesc pentru copii”, a declarat Mariana Câmpeanu, potrivit digi 24.

Ministrul a precizat că Guvernul trebuie să dezvolte alocaţia de susţinere a familiilor cu mulţi copii, dar şi activitatea pe care copiii o desfăşoară la şcoală.

„Spre exemplu, ar trebui să le oferim o masă caldă, să le oferim posibilitatea de a-şi procura rechizite şcolare, eventual chiar şi îmbrăcăminte pentru copiii foarte săraci. La astfel de măsuri se gândeşte Guvernul. Ele sunt în proces de desfăşurare. Prima a fost să ridicăm nivelul pentru care acordăm această alocaţie de sprijin, de la 300 şi ceva de lei la peste 500, deci eu cred că este o creştere majoră şi intră multe familii care au mulţi copii”, a mai spus ministrul.

Deputatul Răzvan Ionuţ Tănase i-a trimis, în 9 septembrie, o scrisoare ministrului Muncii, prin care îi semnala că alocaţia de stat pentru copii nu a mai fost actualizată din 2008. Acesta a susţinut că alocaţia de stat pentru copii trebuie majorată „considerabil şi în mod obligatoriu” şi a cerut un punct de vedere ministrului Muncii.

În răspunsul trimis de Mariana Câmpeanu se arată că alocaţia de stat pentru copii se acordă în sumă de 200 de lei pentru cei în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani pentru copilul cu handicap, 42 de lei pentru cei care au depăşit doi ani şi 84 de lei pentru copiii cu dizabilitate care au depăşit trei ani. Aceste cuantumuri reprezintă 0,4, 0,084 şi 0,168 din Indicatorul Social de Referinţă (ISR), care a fost stabilit la 500 de lei.

„Aşadar, începând cu anul 2011, ne raportăm la valoarea ISR şi, prin urmare, cuantumul în lei al beneficiilor de asistenţă socială se va modifica odată cu modificarea valorii acestui indicator. Precizăm că a fost discutată această problemă, însă în condiţiile financiare actuale este foarte greu de susţinut o majorare a nivelului. Chiar şi o creştere cu un leu a alocaţiei determină creşterea cheltuielilor bugetare cu aproximativ 40 de milioane de lei anual, ţinând cont că pentru acest drept avem în plată un număr de peste 3,8 milioane de copii”, a arătat Mariana Câmpeanu în răspunsul transmis deputatului.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>